Iluminismul şi societatea post-modernă II

Se pare însă că iluminismul este anatemizat nu numai pentru că ar fi defrişat cărarea pervertirii bunelor moravuri ci şi pentru că a deschis larg porţile ştiinţelor şi tehnicii care depăşindu-şi limitele, ajung să pună în chip paradoxal în cumpănă condiţiile vieţii pe pământ cu deosebire în perspectiva societăţii post-moderne.

Este cazul să precizăm că Jean Jaques Rousseau, ilustru reprezentant al iluminismului în câmpul formaţiei individuale ca şi al relaţiilor socio-statale, a pus în gardă omenirea asupra posibilelor consecinţe negative ale dezvoltării prin desprinderea şi îndepărtarea de natură. Era vorba intuitiv de un principiu, gânditorul neavând cum anticipa faptul că omul va ajunge să-şi pună în lucru extraordinarele cuceriri ale cugetului şi raţiunii tocmai pentru degradarea ameninţătoare a condiţiilor sale de supravieţuire. În acest sens cred că înadevăr se poate afirma despre iluminism ca fiind o piatră de hotar. Dar de neînlăturat. Viaţa pe pământ, societatea omenească, sunt fenomene supuse legităţilor proprii şi nu este de crezut că omul, cu toată puterea sa, le poate deturna. Dezvoltarea socială, evoluţia în general nu pot fi stopate la un nivel socotit optim. Se vorbeşte de globalizare ca un panaceu al societăţii post-moderne. Nu, globalizarea este un răspuns, un efect determinat de fenomenul aglomerării, al exploziei populaţiei globului pământesc peste şi dincolo de condiţiile naturale pe care i le poate oferi. O societate la nivelul unui miliard şi jumătate de locuitori putea trăi din belşug din resursele naturale ale pământului fără a fi fost nevoită să recurgă la alimente sintetice, la îmbrăcăminte sintetice, la un habitat sintetic, la reţeaua înspăimântătoare de maşini, avioane, uzine şi instalaţii care să-i altereze aerul, apa, să-i degradeze stratul de ozon, să-i creeze formidabile condiţii de stres. Deşi conştientă asupra consecinţelor, societatea nu este capabilă să se autoregleze. Se anticipează o sporire necontrolată a populaţiei pe glob şi în aceeaşi măsură o diversificare a mijloacelor artificiale de susţinere odată cu împuţinarea resurselor naturale de subzistenţă. Energia nucleară reprezintă în realitate un pericol de moarte pentru viaţa pe pământ, pericol asupra căruia au avertizat înşişi descoperitorii ei. Iată că societatea deşi conştientă, a ajuns într-un stadiu în care nu se poate dispensa de ea.

Un mare economist titular al premiului Nobel a prognozat o gravă criză alimentară şi de apă potabilă nu mai mult decât pentru anii 2030. Nu cred că s-ar putea anticipa care va fi replica societăţii în sfera vieţii materiale la un astfel de fenomen, în schimb cred că întocmai ca în faţa unui cutremur, al focului, al trăznetului, al altor cataclisme, omul va recurge la invocarea forţei trancendente de el intuită, de el imaginată şi astfel, pe când efuziunea proceselor de raţionalitate, de modernitate, puneau în cauză anume postulate ale credinţei, ale religiilor, se va realiza o reapropiere, o readerenţă la esenţa şi necesitatea credinţei. Este un proces de revenire la matca credinţei ce se desfăşoară chiar sub ochii noştri. Proces intuit cu genialitate de marele Andre Malraux a cărui predicţie despre legătura între supravieţuire şi credinţă în secolul acesta al post-modernismului cată a prinde conturul realităţii.

În această aventură a omului pe pământ, a devenirii lui individuale ca şi a corpului social în întregul său, iluminismul se înscrie ca o etapă importantă, semnificativă, a progresului ineluctabil, cu implicaţiile, cu urmările sale pozitive şi negative. Indiferent părerile asupra lui, el rămâne nu neapărat ca o expresie voluntară a corifeilor, ci ca o verigă necesară în lanţul evoluţiei vieţii omeneşti, o explozie a spiritului, a cugetării, a raţiunii, a capacităţilor creative ale geniului omenesc.