Pepe președinte

Ce înseamnă 1.

500 de oameni strânși într-un singur loc? Pe timp de vară? Un concert Riff, un ștrand cât de cât bine pus la punct, un început de an școlar. Pe timp de iarnă? Un meci de baschet cu ”U”, un concert de colinde cu Hrușcă. Sunt mulți 1.500 de sibieni care ies la minus patru grade pentru a huidui un președinte? Cred că da. Ar fi fost puțini, dacă am fi avut un real exercițiu democratic și ar fi ieșit pensionarii în stradă când s-au tăiat pensiile. 200 de bătrâni nemanipulați de opoziție ar fi fost suficienți. Dacă ar fi ieșit şi funcționarii când le-a fost ciuntit salariul. Barem trei zile de grevă generală ar fi fost de ajuns. Dacă pentru fiecare moment în care ne-am simțit jigniți de politicieni, am fi avut o reacție. O minimă reacție. Dar nimeni nu a spus nimic. Sindicatele au mimat o rezistență pentru a justifica banii de salariu. Liderii opoziției s-au maimuțărit pe la televizor și s-au plâns că poporul nu-i cu ei. Corect. Nici nu e cu ei.

Sunt convins că maxim 20 de persoane i-ar urma pe Cindrea, Tuluc și Cazan (lideri locali de partid) dacă ar organiza un marș pe centru. 20 de oameni fără politrucii care aspiră la funcții la stat după alegeri.

Problema celor din stradă nu e doar PDL. Nu e doar Chiorul. Nu e doar Piticul. Problema lor este legată de toți cei care fac exerciții faciale pe ecranele televizoarelor. Toți cei pentru care politică înseamnă șmen pentru ei și portbagajul mașinii de serviciu. Sunt vizaţi toţi nesimțiții de la direcțiile descentralizate care mișună, controlează, verifică doar pentru a le pica și lor ceva. Toţi doctorii care vindecă pentru şpagă. Toţi poliţiştii care iartă pentru cash. Toţi cocalarii şomeri ajunşi consilieri, funcţionari şi secretari de stat. Toţi „oamenii de afaceri” care şi-au „sacrificat” afacerile personale pentru un post de director de învârteli la Bucureşti. Cu toţii sunt vizaţi. În stradă sunt 1.500 de oameni. Acasă mai sunt sute de mii de laşi care aşteaptă la căldură ca cei 1.500 să-i reprezinte. Bravo băieți, șo pe ei!

Am văzut reacţiile unor sibieni satisfăcuţi. „Nenică, am bani. Am o firmă micuţă / lucrez la o multinaţională / are tata bani. Eu nu am probleme cu tăierile salariale, cu pensiile cu preţul benzinei, cu taza auto, cu toată criza asta. Eu am muncit, am bani. Am două / trei / cinci locuri de muncă și mă descurc. Am muncit bă pentru vacanțele în Ibiza / Roma / Drăgășani. Asta să facă și ăștia din stradă și vor avea”. Chiar și sibienii satisfăcuți au însă un sac plin cu nemulțumiri: legate de drumuri, locuri de parcare, poștași, funcționari, polițiști. Și problemele lor sunt create de același sistem. Problema reală a lor și a celor din stradă este că nu au nicio altă variantă. Îl urăsc pe Băsescu, îl consideră un bădăran nesimțit, dar alternativa la marinar poartă numele Dan Diaconescu, Jack Daniels, Pepe, Antonescu, Columbeanu. Și atunci de ce să ieși în stradă? Va zbura Băsescu. Să vină Antonescu? Pleacă Boc. Vine Ponta? Câți oameni de afaceri cu expertiză, bani și experiență se avântă într-o campanie electorală? De ce ar intra într-o mocirlă care le-ar mânca ficații și familia? De câți stâlpi ai societății ar fi nevoie ca să umpli un Senat și o Cameră a Deputaților? Oricât de mulți independenți am vota, până la urmă s-ar reuni într-un partid. Până la urmă ar fi mânjiți pe merit, sau nu, cu tot felul de lături. De ce să renunțe la o lună la Cannes, pentru o sesiune în Camera Deputaților? Pentru țară?

De ce vorbim despre soluții radicale, după ce au ieșit în stradă 1.500 de oameni? Pentru că asta simțim mai mulți. Și atunci de ce nu suntem toți împreună? Poate pentru că nu avem încredere unii în alții. Atunci cum vom mai putea avea încredere vreodată într-un partid, într-un lider?