Scopul a fost atins
Oamenii supărați și ignorați au descoperit că, dacă vor, pot să și protesteze.
Fără scântei sindicaliste sau politicianiste. Că se pot face auziți și că opinia publică, cel puțin, le acordă atenție într-un mod cât se poate de serios. Cei de la putere au văzut, de asemenea, că nu pot întinde oricum și oricât plapuma nepriceperii. Mai cu un ministru care cheamă oamenii la discuții, mai cu un prefect care se întâlnește de asemenea cu protestatarii, audiențele au căpătat, cel puțin formal, un nou sâmbure de interes. Nu atât numărul, cât aria de acoperire a protestelor cu siguranță că le dă fiori reci pentru alegerile care de îndată urmează. Cei din Opoziție și-au luat și ei porția de trezire la realitate: adevărații oameni care au ieșit să protesteze au sărit ca arși la orice încercare de confiscare a protestelor. Mesajele împotriva Guvernului și a președintelui au fost adeseori dublate de cele care puneau în aceeași oală a nesimțirii și opoziția incapabilă să reprezinte o alternativă. Jandarmii... jandarmii și ei au învățat că până la urmă Londra sau Grecia tot de oameni au fost devastate în proteste. Și că și la Sibiu există labili care pot folosi chiar și un ghiveci cu flori dintr-un balcon pentru a-și demonstra limitele înguste. ”Preparatorii din laboratoarele manipulării” și adepții acestora au avut și ei de muncă, fie doar prin exerciții de imaginație, fie prin scenarii care își pierd oricum relevanța din moment ce au fost puse în scenă atât de subtil încât au aprins beculețele doar pentru una sau două minți mai luminate. Mulțimile de sibieni și de români care au stat acasă, în fața televizoarelor sau la muncă, pentru a nu strânge și ultimii lei pentru rata la bancă, au aflat că, dacă nu o vor face ei, tot se vor găsi alții care să mai creadă că pot schimba ceva și să protesteze măcar. Pe toate planurile, cu alte cuvinte, numai și numai realizări. Mai puțin una, întâmplător cea mai importantă: alternativa la actualii politicieni tot nu are cum să apară.
vizualizari:
Arhiva
Ultimele comentarii
Herr Fuhrer: "Suntem aici şi vrem să rămânem în continuare aici".... o exclamatie remarcabila care in ...»»»
x: a-ti manca orice,numai sa-va vedeti cu burta plina...»»»
campanie: Actuala componenta a Consiliului Local a oferit posibilitatea ca primarul sa faca chiar numai ce vre...»»»
campanie: Actuala componenta a Consiliului Local a oferit posibilitatea ca primarul sa faca chiar numai ce vre...»»»
campania: Actuala componenta a Consiliului Local a oferit posibilitatea ca primarul sa faca chiar numai ce vre...»»»
cipri: daca a-ti vedea fermele lor si cum sunt crescuti curcanii atunci va-ti schimba parerile si fata de ...»»»
Dan: Vreau sa raspund lui Georg ***www.siebenbuerger.de/zeitung/artikel/verband/12113-bernd-bordon-bri...»»»
Eu, sibianul: Din nou afirm ca nu este usor sa cataloghezi ce a facut echipa asta... despre Pelici, asa cum am mai...»»»
adevarul: nu da bani, ca-i moca pe firma lui neagu de la pnl!...»»»
adevarul: vezi tunul cultural cu "baroc upgrade" aici: www.sibiu.justitiarul.ro/index.php/investigatii/5...»»»




Fii primul care comentează!
Din acelaşi domeniu:
Unde se termină multiculturalismul
Justiție din plic
Dulce
Exemplul Boulder
Victoria băloșilor
Mâncați de vii
Cei care fură de foame, mor
Nu înseamnă doar bani
Niciodată nu a fost vorba de șpaga de 4.000 de lei