Alegeri cu scântei pentru Senatul Universității | Turnul Sfatului
 
Get Adobe Flash player

Alegeri cu scântei pentru Senatul Universității

24 Ianuarie 2012 11:42 | Sibiu
Traian Deleanu

Publicarea rezultatelor primului tur al alegerilor pentru Senatul Universității ”Lucian Blaga” a stârnit o serie de discuții în atmosfera încordată din această perioadă electorală pentru mediulu academic sibian.

Faptul că pe lista cu rezultatele alegerilor din 20 ianuarie au apărut, în trei situații, alt număr de voturi decât cel rezultat la numărătoare a determinat o parte din reprezentanții Universității să bănuiască faptul că au existat tentative de fraudare a voturilor.
În cursul zilei de azi, pe site-ul Universității sibiene a fost publicată o nouă listă cu rezultate, iar unele cazuri au fost trecut un alt număr de voturi obținut de candidați, decât  pe lista publicată în dimineața zilei de sâmbătă, 21 ianuarie. Este cazul Camelia Sand, de exemplu, profesor universitar în cadrul Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului. Potrivit listei de sâmbătă, aceasta a obținut 307 voturi, iar în lista făcută publică azi, numărul de voturi este de 377. La fel, în cazul șefei de lucrări Liliana Coldea, lista publicată sâmbătă arăta 399 de voturi obținute, iar cea de azi, 339. O parte din situații au fost sesizate după ce membrii ai secțiilor de votare au comunicat, telefonic, un rezultat celor aleși, iar aceștia au descoperit, a doua zi, că în dreptul numelui lor sunt trecute alte rezultate.
Profesorul universitar Dorin Stoicescu, secretar științific al ULBS, este cel care a condus Comisia electorală și spune că diferențele dintre cele două liste sunt simple greșeli. ”Îmi asum faptul că s-a greșit. A fost doar o eroare de transcriere, nimic altceva. Gândiți-vă că pentru acest prim scrutin am lucrat de vineri dimineața, de la ora 8.00, până a doua zi, sâmbătă dimineața, la ora 04.30. Au fost trei greșeli pe care le-am îndreptat. Lista de sâmbătă dimineața am publicat-o repede la rugămintea colegilor care erau nerăbdători să afle rezultatele, dar și la alegațiile unor colegi cum că s-ar face aranjamente. Aceste alegații îi descalifică în primul rând pe cei care le fac pentru că încearcă să arunce o pată pe activitatea Birourilor electorale de secție și ale universității, a căror componență a fost propusă tot de conducerile facultăților. În ceea ce mă privește, menționez că astfel de afirmații nu mi se potrivesc pentru că mă aflu în al 42-lea an de activitate în învățământul superior și nu mi-aș putea permite sub niciun mod ca la sfârșitul carierei să aduc atingere instituției în care lucrez de 22 de ani”, a declarat Dorin Stoicescu, pentru Turnul Sfatului.
El respinge orice bănuială de tentativă de fraudare a alegerilor. ”În comisiile electorale, inclusiv cele de pe secții, președinți au fost juriști cu experiență”, mai spune Stoicescu.
”Probabil că la acea primă listă, numele fiind trecute în ordine alfabetică, s-a greșit la transcriere, după numele meu fiind cel al profesoarei Sass, cu 307 voturi. Eu am sesizat eroarea, care acum s-a remediat”, spune profesorul universitar Camelia Sand.
În primul tur al alegerilor pentru noul Senat Universitar au fost aleși 52 de senatori. Pentru cele 11 locuri rămase vacante vor candida în turul doi al alegerilor, programate pe 27 ianuarie, 32 de reprezentanți ai Universității ”Lucian Blaga”.

vizualizari: 1536

  •  COMENTARII (12)



  • 1. ionica, (IP 82.77.220.131)

    Degeaba va justificati,ca prin aceasta singuri va acuzati de masluirea alegerilor cel putin la doua sectii de votare. (12:30:49)

  • 2. profesorul (IP 194.169.191.112)

    Greseli?? Nu cred ca era momentul sa le faceti. Dar brambureala cu regulamentul si procedura? Dezamagire totala: nu sunteti in stare un document sa-l elaborati corect. Sunt convins ca nici acum nu sunteti convinsi ca ati procedat corect. Toate le imbalmajiti ca sa puteti mani***cum vreti rezultatele. Pacat de voi si de comunitatea academica, o lupta cinstita nu sunteti in stare sa duceti. In viata voastra nu ati castigat decat pacalind. (12:56:07)

  • 3. lector (IP 194.169.191.112)

    Adica ati publicat lista la rugamintea colegilor???asta inseamna ca nu ati respectat procedura? Nu-i bai, de parca ar fi singura nerespectata! Te mai miri ca toata lumea comenteaza si e revoltata. Nu am inteles eu sau nu avem nici un soft de prelucrare a datelor?adica am adunat 1 cu 1 ...? Cu departament de calculatoare? sa nu-ti vina sa crezi! Voi nu sunteti in stare de nimic bun..doar de manipulare si dezinformare, la asta aveti EXPERTIZA! (13:07:32)

  • 4. Odin (IP 82.137.11.181)

    Adica se numara voturile si se fac listele manual? Si se dau rezultate la cererea unora si altora si vreti sa va credem ca nu se dau rezultatele si dupa cum cer unii sau altii? =)) Nu toti suntem copii de 18 ani sa credem ca tot ce zboara se mananca. (13:59:22)

  • 5. Socialistul (IP 71.68.58.207)

    Mult si prost. Asa-i la noi. Important este sa aibe un salariu BABAN. Nu conteaza ce si cum lucreaza sau mai ales ce produce. Sa scoatem someri pe banda, dar cu diplome (14:02:14)

  • 6. observator (IP 89.122.151.12)

    Ceea ce nu s-a inteles pana acum de toata lumea, in special de cei care fura, este ca se fura pe ei! Atat timp cat ULBS va fi condusa de oameni hoti si corupti, din cauza carora salariile vor fi de mizerie(mai putin salariile lor , evident ! ), atat timp ULBS va continua sa se degradeze! Exemple sunt destule tinand cont de acolitii mosnegi ai lui Duse !! Se degradeaza incet in functie de Ipocrizia Conducatorilor Iubiti! (14:38:34)

  • 7. Livia Sava (IP 109.99.16.6)

    PDL sprijina pe Dan Maniu Duse! Votati Duse! Singura sansa sa traiti bine! (22:23:48)

  • 8. da da (IP 188.24.226.175)

    luativa dupa sava nu-i vrea numai binele lui duse iar ptr angajatii ulbs v-ati ***** la semnal cu el (22:35:19)

  • 9. ha ha (IP 188.24.243.99)

    asa, deci s-au gresit unele voturi. si? ca doar nu o fi frauda sa castige duse. sau nu inca? e trist, dragilor, e trist ca ne lasam condusi in halul acesta. (01:38:38)

  • 10. Profesor (IP 109.100.47.154)

    Nu se pomeneste nimic despre implicarea directa in numaratoarea voturilor a lui Smaranda. Formularele se pot completa cu voturi cu cea mai mare usurinta, aplicand doar X-uri in dreptul unor persoane nevotate de electori. Cei din circumscriptii nu au posibilitatea sa controleze totalul. Oprean si-a pus peste tot oamenii lui. Doar intr-o circumscriptie nu s-a prezentat omul lui Oprean (judecatorul Butiuc). Este singura unde, probabil, s-a umblat mai putin la rezultatele finale. Este exclus ca Oprean sa fi fost votat de aproape 400 de oameni. Exclus! Pentru Camelia Sand, s-au pus in plus 70 de voturi. In Senat trebuie sa fie alesi oamenii "bob cu bob" ca sa-l voteze pe Oprean presedinte si FAMIGLIA sa continue sa acapareze universitatea si mai ales sacoiul ei cu bani. (08:49:46)

  • 11. ptr. Livia Sava (IP 213.157.179.132)

    Cum crezi ca oamenii te vor asculta pe tine si pe partidul tau mult iubit. Afara cu oameni ca tine ca Duse si toti membrii PDL. Cand veti pleca de la putere doamne ce va fi cu voi..................................................... (09:55:27)

  • 12. Profesor de 25 de ani (IP 86.34.241.203)

    Va rog numai pomeniti nume ca Livia Sava, Duse ca mi se face rau astia mai au loc doar pe Calea Dumbravii in capat. Atat in rest doar praf dupa ei (09:58:44)



  • Opinia ta:

     
    Nume:
    Comentariu:
    Scrie codul: 2350
     

Ultimele comentarii

  • Herr Fuhrer: "Suntem aici şi vrem să rămânem în continuare aici".... o exclamatie remarcabila care in ...»»»

  • x: a-ti manca orice,numai sa-va vedeti cu burta plina...»»»

  • campanie: Actuala componenta a Consiliului Local a oferit posibilitatea ca primarul sa faca chiar numai ce vre...»»»

  • campanie: Actuala componenta a Consiliului Local a oferit posibilitatea ca primarul sa faca chiar numai ce vre...»»»

  • campania: Actuala componenta a Consiliului Local a oferit posibilitatea ca primarul sa faca chiar numai ce vre...»»»

  • cipri: daca a-ti vedea fermele lor si cum sunt crescuti curcanii atunci va-ti schimba parerile si fata de ...»»»

  • Dan: Vreau sa raspund lui Georg ***www.siebenbuerger.de/zeitung/artikel/verband/12113-bernd-bordon-bri...»»»

  • Eu, sibianul: Din nou afirm ca nu este usor sa cataloghezi ce a facut echipa asta... despre Pelici, asa cum am mai...»»»

  • adevarul: nu da bani, ca-i moca pe firma lui neagu de la pnl!...»»»

  • adevarul: vezi tunul cultural cu "baroc upgrade" aici: www.sibiu.justitiarul.ro/index.php/investigatii/5...»»»

Publicitate