Patronii din Regiunea Centru, uniți la Sibiu
În urma unei întâlniri desfășurate săptămâna trecută la Hotel Hilton din Pădurea Dumbrava, la Sibiu a fost reactivată Confederația Regională Centru a Patronatului Român.
Oamenii de afaceri din județul Sibiu și celelalte județe din centrul țării își propun astfel să fie mai uniți, să colaboreze mai mult, iar vocea lor în fața autorităților să fie mai clar auzită.
Până în prezent, reprezentanți ai aproximativ 60 de companii din Sibiu au devenit membri activi, scopul declarat fiind creșterea la aproape 400 de companii. ”Ținta propusă de noi este, printre altele, aceea de a crește numărul membrilor, în scurt timp, la peste 400 de societăți comerciale, care să acopere cel puțin 10 la sută din forța de muncă și economică din fiecare județ al regiului de centru”, a declarat Cristian Stoica, președintele Confederației Regionale Centru a Patronatului Român. Cristian Stoica este și inițiatorul acestui proiect. La evenimentul de săptămâna trecută a fost prezent la Sibiu și Gheorghe Naghiu, președintele Patronatului Român. Acesta a lăudat inițiativa apărută la Sibiu și a declarat că ea ar trebui copiată și în alte zone din țară. ”Considerăm că economia României va intra în normalitate numai atunci când politicile macroeconomice vor fi stabilite împreună cu patronatele reale și reprezentative”, a spus Gheorghe Naghiu. Inițiativa Confederației Regionale a fost salutată și de prefectul de Sibiu, Horațiu Răcuciu, dar și de directorul Inpectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, Francisc Torok. ”Angajatorii nu se străduiesc, din păcate, să se asocieze și au foarte mult de pierdut. Această asociere ar însemna mult pentru fiecare în sine”, a declarat și Francisc Torok.
Alături de investitorii străini
Până la lansarea de săptămâna trecută, în județul Sibiu funcționa o singură asociație a oamenilor de afaceri, respectiv Clubul Economic German. Reprezentanții Confederației Regionale Centru au lansat deja o invitație investitorilor de origine germană să li alăture. ”Firmele străine au amânat deocamdată să ne ofere un răspuns concret. Oarecum, vis-a-vis de această atitudine fusesem avertizat. Dar, ce este important, eu sunt optimist din fire și mă aștept la un răspuns pozitiv din partea lor”, a mai spus Stoica. În această perioadă, și oamenii de afaceri din Sibiu de origine italiană pun la cale o asociere în cadrul unui Club Economic.
La nivel național, Patronatul Român numără în prezent peste 54.000 de angajatori, reuniți în 35 de filiale, 12 asociații, nouă federații și uniuni, 11 confederații centrale și teritoriale. Patronatul Român influențează politica și mediul legal astfel încât să se asigure că acestea conduc la creșterea și dezvoltarea afacerilor prin intermediul dialogului social. De asemenea, oferă servicii membrilor, urmărind performanța și competența sectorului privat, care să contribuie astfel de dezvoltarea economică. În județul Sibiu existau la începutul anului 2012 aproape 12.000 de angajatori, dintre care în jur de 75 la sută sunt microintreprinderi. 17 la sută dintre angajatori sunt societăți cu capital străin.
vizualizari:
Arhiva
Ultimele comentarii
@17 cel super retard: btw, se zicea ca faci lobby pentru ceva, nu ca dai spaga pentru acel ceva (bacsis turcesc, etc). di...»»»
@17 cel super retard: n-ai citit nici tu ultima propozitie (sictir bai milogule, am pus zece ca tine in pod la afumat! ). ...»»»
anonim: Buna ziua,am avut un caz asemanator cu al d-voastra,am ajuns si in strainatate si am constatat ca to...»»»
@13: n-ai citit ultima propozitie de la nr. 6. Pacat....»»»
SV: ...era inevitabil,si cu protestul si fara,si daca bateam Ceahlaul si fara,etc!Toti am sperat la mai ...»»»
DVD: gunoi la gunoi trage brunchea si stirbet...»»»
florin: reabilitati o serie de strazi care sunt asfaltate dar mai sunt strazi de pamant fara borduri sau tro...»»»
Puiu B: Sibienii nu merita o echipa de Liga II ?!...»»»
Puiu B: Cu acest lot nici Guardiola nu facea mai mult. VOINTA, felicitari pentru vointa!...»»»
Ionica Bomba: "Restul trebuie să aducă între 3000 - 8000 de euro înapoi. Dacă este să dăm cărțile pe f...»»»




Fii primul care comentează!
Din acelaşi domeniu:
Promoție la Tarom: Bilete Sibiu – Munchen, dus-întors, la 120 de euro
În căutarea unui loc de muncă? 25 de companii caută angajați la Târgul de Cariere
BCR a depășit un miliard de euro acordați prin ”Prima Casă”. Sibienii sunt în top 5 beneficiari
Con-A: lucrare de 51 de milioane de lei, blocată în instanță
Bere Trei Stejari a intrat în insolvență: 153 mil. lei, creanțe acceptate
Energie Termică SA. Punct final după 14 ani
Datornicii la bugetul de stat, scoși la vedere
Primul centru expozițional va fi ridicat vizavi de Aeroport
Noua generație a oamenilor de afaceri: cei școliți