* Articol apărut şi în ediţia tipărită a ziarului

Cetatea

30 Ianuarie 2012 00:17 | Opinii
arh. Dorin Boilă

Orașul nostru a fost faimos în ultimii 600 de ani ca un bastion de apărare a comunității din interior – aceea care l-a construit drept pavăză, perfect adaptată vremilor tulburi din evul mediu.

După trecerea perioadei de invazii străine, de molime aduse din pustiurile Asiei sau de molime politice din pustia cancelariilor europene, Cetatea și-a păstrat caracterul de pavăză a comunității pentru că în sufletele locuitorilor ea avea acest destin! Apărarea se întâmpla mai întâi în conștiința cetățenilor, abia mai apoi se materializa în ziduri puternice, în arme iscusite și strategii inteligente!
Aceste esențiale învățăminte ale istoriei nu mai sunt percepute de către locuitorii de astăzi ai Sibiului drept călăuze morale și comunitare – oamenii secolului 21 (născuți deocamdată în sec. 20) nu mai au o scară naturală de valori sociale… Și nu-și dau seama cât pierd, ei și orașul pe care încearcă să-l mențină viabil, din lipsa unui asemenea ghid spiritual! O scară naturală a valorilor comunitare ar implica angajamente remarcabile ale cetățenilor spre transformarea orașului într-o reală comunitate de suflet:
- lumea și-ar da seama că a locui împreună într-o așezare milenară este o sărbătoare și un privilegiu!
- a duce mai departe ideea de Cetate spirituală este o ocazie pentru toți locuitorii de a trăi mai frumos și mai demn tocmai în situația unei crize profunde a lumii contemporane!
- este prilejul de a încerca solidarizarea diferitelor categorii de populație pe subiecte importante în viața Cetății, pe sfidările contemporaneității în contextul specific unui oraș cu inimă medievală, cartiere de secol XVIII. – XIX. în jurul acesteia și cartierele măierimii românești, prelungite în a doua jumătate a sec. XX. cu cartiere-dormitor de blocuri.
Din punct de vedere al stării de coeziune comunitară, astăzi ne aflăm sub nivelul Cetății din perioada medievală… Sigur, populația a devenit mult mai mozaicată, deci și mai eterogenă moral și spiritual, plus pecetea epocii tehnologice, cu retragerea credinței și a practicii creștine în adevărate noi catacombe…
Urmările se văd la tot pasul. Toate neîmplinirile din menținerea orașului într-o stare decentă vin de la insuficienta implicare a locuitorilor sibieni – implicare afectivă în primul rînd și apoi prin acțiuni; sigur că ideea voluntariatului a fost pervertită în comunism și oamenilor li se pare că n-ar mai avea „rost” să facă acte gratuite în folosul comunității… Pe când tocmai astăzi ar fi de folos să ne construim, în sufletele noastre, o Cetate de rezistență contra alienării, contra dezbinării, contra lipsei de solidaritate! Nu merită să trăim într-un oraș în care s-au depus atâtea straturi istorice de viață comunitară exemplară și să nu continuăm această tradiție – tradiție care nu ține de etnii, de determinante sociale, de context istoric.
O zicere înțeleaptă, înscrisă în multe biserici luterane, arată că „Dumnezeu este cea mai puternică Cetate!”  Să dea Domnul să înțeleagă asta și cei care intră în aceste biserici doar ca turiști…

vizualizari: 278

•  Fii primul care comentează!

• Opinia ta:

  Nume:
  Comentariu:
  Scrie codul: 5983