La copacul răsturnat nu te duci cu sacul. Te duci cu drujba! | Turnul Sfatului
 
Get Adobe Flash player

La copacul răsturnat nu te duci cu sacul. Te duci cu drujba!

30 Ianuarie 2012 00:25 | Loc de dat cu capul
Ştefan Dobre

La începutul săptămânii trecute, din cauza ninsorii abundente, pe bulevardul Vasile Milea s-a prăbușit un copac.

Având crengile împovărate de stratul gros de zăpadă, copacul a căzut peste gardul verde din fața unui bloc, lungindu-se peste trotuar, până spre bulevard. Nimic deosebit până acum.
Ce se întâmplă în orice oraș civilizat din lumea aceasta când un copac cade peste un trotuar, blocând calea trecătorilor? În  general, cetățenii anunță autoritățile, care trimit unul, doi angajați să curățe zona. Sau, mânați de spirit civic, chiar cetățenii pun osul la treabă și dau copacul la o parte din drum. Mai ales că nu este vorba despre vreun stejar secular, ci un pomișor gros de vreo 20 – 30 de centimetri și înalt, acum lung, de câțiva metri. Ce s-a întâmplat în Sibiu, oraș ardelenesc, unde se știe că oamenii sunt gospodari? Păi până vineri după-amiază trecătorii făcuseră alee în jurul copacului, ocolindu-l până aproape spre stradă. Sute, dacă nu mii de sibieni, au trecut vreme de câteva zile pe lângă copac, ocolindu-l prin spațiul verde (acum spațiu alb, de la zăpadă și îngheț). Timp de câteva zile nimeni, dar nimeni, nu s-a obosit să elibereze calea de acces.


CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus. Sursa: DEX '98

 

vizualizari: 661

  •  COMENTARII (1)



  • 1. radonne (IP 94.52.11.61)

    rusine..am trecut si eu e acolo aseara nu e normal asa ceva.daca cadea si omora pe cineva?si rusine si celor care nu-si curata trotuarele de zapada.este incredibil ce patinoar e pe strazi si nu curata nimeni.unde este primaria sa-i amendeze? (01:26:55)



  • Opinia ta:

     
    Nume:
    Comentariu:
    Scrie codul: 1441
     

Ultimele comentarii

  • @17 cel super retard: btw, se zicea ca faci lobby pentru ceva, nu ca dai spaga pentru acel ceva (bacsis turcesc, etc). di...»»»

  • @17 cel super retard: n-ai citit nici tu ultima propozitie (sictir bai milogule, am pus zece ca tine in pod la afumat! ). ...»»»

  • anonim: Buna ziua,am avut un caz asemanator cu al d-voastra,am ajuns si in strainatate si am constatat ca to...»»»

  • @13: n-ai citit ultima propozitie de la nr. 6. Pacat....»»»

  • SV: ...era inevitabil,si cu protestul si fara,si daca bateam Ceahlaul si fara,etc!Toti am sperat la mai ...»»»

  • DVD: gunoi la gunoi trage brunchea si stirbet...»»»

  • florin: reabilitati o serie de strazi care sunt asfaltate dar mai sunt strazi de pamant fara borduri sau tro...»»»

  • Puiu B: Sibienii nu merita o echipa de Liga II ?!...»»»

  • Puiu B: Cu acest lot nici Guardiola nu facea mai mult. VOINTA, felicitari pentru vointa!...»»»

  • Ionica Bomba: "Restul trebuie să aducă între 3000 - 8000 de euro înapoi. Dacă este să dăm cărțile pe f...»»»

Publicitate