Ultrașii din toată țara și-au dat întâlnire sâmbătă la Sibiu | Turnul Sfatului
 
Get Adobe Flash player

Ultrașii din toată țara și-au dat întâlnire sâmbătă la Sibiu

31 Ianuarie 2012 18:31 | Sport
Petruţ Popelcă

Asociația Suporterilor Români(ASR) cheamă toți ultrașii din România în Piața Mare din Sibiu.

Potrivit ASR, scopul manifestației de sâmbătă, patru februarie, cu începere de la orele 18:00, este cel de a demonstra pentru „libertate, dreptate și patrie”.

Orașele care și-au anunțat deja participarea sunt: Bucuresti ( Dinamo , Steaua ,Rapid ), grupul HONOR et PATRIA, Craiova , Timișoara ,Cluj-Napoca ( „U” și CFR ), Arad , Oradea , Hunedoara ,Brașov ,Galați ,Vaslui , Pitești ,Constanța ,Tulcea ,Alba-Iulia , Mediaș si evident Sibiu.

Mesajul Asociației Suporterilor Români pentru ultrașii din întreaga țară, intitulat și „Oamenii liberi, la Sibiu” este următorul:

„Intâlniri între suporteri au mai fost. Intâlniri între ultrașii liberi, nu. 

Trecând peste contextul tumultuos al României, sâmbătă are loc cea mai importantă deplasare din viaţa oricărui ultras român. Nu-i o deplasare pentru club, este o deplasare pentru noi. Pentru felul nostru de a fi. Pentru cei care ştiu să spună „NU”, când legi nedrepte şi bastoane nemiloase te obligă să taci. Pentru un fenomen care este mai legat de viaţa cotidiană decât de orice sport. Pentru cei care pot vedea dincolo de propaganda mass-mediei. Pentru cei LIBERI.

Pentru că merităm.

Merităm să ne luptăm pentru noi şi pentru ceea ce reprezentăm. Ultima redută neviciată dintr-o societate bolnavă şi îndobitocită. Suflarea tineretului românesc fără halena colorată politic. Glasuri virulente, care se-aud prin căluşul pe care sistemul ni-l pune la gură. Pumni goi, îndreptaţi către cer, semn că nu putem fi cumpăraţi sau reduşi la tăcere prin represiune injustă.

O viaţă, o deplasare, un drum, un strigăt comun”, au spus reprezentanții ASR.

Pe Youtube există deja și un imn atribuit mitingului de sâmbătă, cântat de Mariana Anghel, și intitulat sugestiv „veniți români să cerem dreptul”. Cinci autocare din București sunt programate să plece sâmbătă, la ora 10.00, înspre Sibiu. 

foto: ultras.sportlocal.ro

vizualizari: 733

Ultimele comentarii

  • @17 cel super retard: btw, se zicea ca faci lobby pentru ceva, nu ca dai spaga pentru acel ceva (bacsis turcesc, etc). di...»»»

  • @17 cel super retard: n-ai citit nici tu ultima propozitie (sictir bai milogule, am pus zece ca tine in pod la afumat! ). ...»»»

  • anonim: Buna ziua,am avut un caz asemanator cu al d-voastra,am ajuns si in strainatate si am constatat ca to...»»»

  • @13: n-ai citit ultima propozitie de la nr. 6. Pacat....»»»

  • SV: ...era inevitabil,si cu protestul si fara,si daca bateam Ceahlaul si fara,etc!Toti am sperat la mai ...»»»

  • DVD: gunoi la gunoi trage brunchea si stirbet...»»»

  • florin: reabilitati o serie de strazi care sunt asfaltate dar mai sunt strazi de pamant fara borduri sau tro...»»»

  • Puiu B: Sibienii nu merita o echipa de Liga II ?!...»»»

  • Puiu B: Cu acest lot nici Guardiola nu facea mai mult. VOINTA, felicitari pentru vointa!...»»»

  • Ionica Bomba: "Restul trebuie să aducă între 3000 - 8000 de euro înapoi. Dacă este să dăm cărțile pe f...»»»

Publicitate