Egiptenii sărbătoresc plecarea lui Mubarak | Turnul Sfatului
 
Get Adobe Flash player

Egiptenii sărbătoresc plecarea lui Mubarak

12 Februarie 2012 14:23 | Internațional
Turnul Sfatului

 

Studenţi şi militanţi egipteni pro-democraţie au fost în grevă sâmbătă pentru a marca împlinirea unui an de la înlăturarea regimului lui Hosni Mubarak, în speranţa că vor determina armata să părăsească imediat puterea.

La 11 februarie 2011, în cea de-a 18-a zi a unei revolte populare fără precedent, vicepreşedintele de la acea vreme, Omar Suleiman, anunţa într-un scurt mesaj televizat demisia lui Mubarak.

Un an mai târziu, mai multe organizaţii, dintre care unele au contribuit la lansarea revoltei contra fostului preşedinte, au făcut apel la grevă în universităţi şi la locurile de muncă, pentru a cere ca armata, acuzată că gestionează prost tranziţia, să predea ştafeta civililor.
Mai mulţi studenţi au manifestat în universităţi pentru a cere sfârşitul puterii Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA), căruia Mubarak i-a predat conducerea ţării. Apelul la grevă a divizat însă populaţia şi forţele politice. Fraţii Musulmani, care domină noul Parlament ales, s-au opus, ca şi numeroşi egipteni, care se plâng de degradarea economiei şi de lipsa de securitate.
Iniţial aclamată de populaţie, junta de circa 20 de generali care i-a succedat lui Mubarak a promis să faciliteze trecerea la democraţie şi să redea puterea civililor cât de curând posibil. Dar ea este acuzată în prezent că încearcă să-şi păstreze privilegiile şi influenţa.

vizualizari: 279

Ultimele comentarii

  • rosu: Astept ziua cand romanii nu se mai vor crede desteptii pamantului. Nu de alta, dar nu au argumente. ...»»»

  • HORIA: daca se revine asupra certificatelor si se va anula decizia luata dupa verificari si falsii handicap...»»»

  • BALDOVIN MARIN: AM FOST TRIMIS DE SPITAL MEDIAS CU URGENTA LA SPITAL ,URGENTA SIBIU,TRIMIS LA PEDIATRIE SIBIU SI INA...»»»

  • stefan: Vicele Calin are pensiune mare care este mereu plina de turisti,deci bani are ! ma intreb primarul ...»»»

  • @50 Goerg: Stimate Domnule Georg, va invit SA VA INFORMATI pe site-ul candidatului PER, www.stefannartea.ro asu...»»»

  • un cititor: Ne plangem in fiecare zi ca suntem saraci, ca nu cresc pensiile, ca nu ne mai ajung banii, dar daca ...»»»

  • @14oli: ghici cine-i mai oligofren ca tine, insule? vezi c-ai ghicit: nime' , tu esti neintrecut, asa ca ...»»»

  • Patronii: cu firme mari, daca sunt inteligenti (si faptele, adica nesponsorizarea unei activitati perdante pri...»»»

  • DIGI: Sibienii, fara fotbal de atatia ani, nu mai stie ce inseamna sa retrogradezi. In acest caz antrenoru...»»»

  • sorin: cine pune banii? BUNA INTREBARE .Hambasan a riscat ,dar acei patroni care au firme mari in sibiu ce ...»»»

Publicitate