Mat la televizor și calculator | Turnul Sfatului
 
Get Adobe Flash player

Mat la televizor și calculator

12 Februarie 2012 23:05 | Sport
Petruţ Popelcă

 

Vara, cu greu mai găsești un loc la mesele din parcul Astra, locul de întâlnire preferat al șahiștilor sibieni.

Cum la -15 grade e greu să te gândești dacă muți calul ori nebunul, împătimiții sportului minții se adună într-o sală a Cercului Militar. Această sală era deschisă până de curând pentru toată lumea. În urma unei decizii interne, sala a rămas la dispoziție doar pentru cadrele militare. Nicio problemă pentru șahiștii fără epoleți. Cum nu sunt foarte mulți, șahiștii sibieni se cunosc între ei, iar prietenia cu șahiștii militari deschide ușa cam tuturor împătimiților acestui sport. „A fost o decizie internă. Mai vin prietenii cei mai apropiați și cunoștințele de încredere. În general vin oameni mai în vârstă și mai puțin tineret. În parcul Astra nu jucăm niciodată pe bani, doar din plăcere”, spune Laurențiu, un șahist prezent în sala  Cercului Militar, dar și în parcul Astra.

Șahist junior
O mulțime de părinți sibieni își duc copiii la cursuri de șah, fie ca o alternativă la televizor sau calculator, fie pentru că micuții insistă în favoarea practicării acestui sport. Biblioteca Judeţeană Astra și Asociația Club Sportiv Logismart Sibiu, de numele cărora se leagă Festivalului Internaţional de Şah „Hermannstadt” și  Cupa Shopping City la Şah, organizează astfel de cursuri la care participă foarte mulți copii. Cel mai tânăr sibian care ia parte la lecțiile Corinei Moldovan, cofondatoare a ACS Logismart, este un băiețel de trei ani, care „deja știe să mute bine piesele”. În ierarhizara în ordinea inversă a vârstei acestuia îi urmează o fetiță de patru ani, care a început deja să joace. Timp de o oră pe zi, de la 17.00 la 18.00, părinții și copiii se prezintă, unii mai entuziasmați ca alții, la cursuri ținute în corpul B al Bibliotecii. „Noi ocupăm sala o oră pe zi, dar copiii reprezintă biblioteca, în paralel cu clubul, la toate competițiile”, spune Corina Moldovan, care nu este de acord ca în competiții să joace copii mai mici de șase ani, pentru că stresul acumulat în urma unui insucces este prea mare. „Nu prea sunt de acord să joace copiii în competiții înainte de șase ani, deși știu să joace, pentru că stresul este prea mare. Nu are sens, după șase ani este altceva. E foarte simplu când câștigă, dar e foarte rău când pierd”. 
Marii inamici: calculatorul și televizorul
Profesoara ține la rigoarea sportului minții, pe care o transpune și în cursuri, astfel că cei mici au la dispoziție o jumătate de oră pentru a se juca, cealaltă fiind dedicată predatului și analizei. Avansații au chiar și caiete în care lucrează diverse poziții, în caz că acest lucru nu este exersat la table de demonstrații. Fie că este vorba despre fotbal, baschet, handbal sau șah, marii inamici rămân calculatorul și televizorul. „Venim de două ori pe săptămână. Sunt copii și au tendința să stea mult la calculator și la desene, din cauza aceasta li se ocupă programul. Așa se mai eliberează și au activitate”, spune „Buni” Dorina, bunica lui Liviu, de nouă ani, și a lui Tiberiu, de șapte ani, doi copii care urmează cursurile de aproximativ o lună de zile. Jocul de șah este plasat pe același palier cu celelalte sporturi, deși component sa fizică este redusă la minimum. Însă, valenţele educative, morale și volitive ale  şahului, sau afinităţile evidente dintre şah şi matematică sunt cunoscute de foarte mult timp. Este demonstrate faptul că șahul contribuie la dezvoltarea gândirii  şi a trăsăturilor de character și că, de asemenea, un efect benefic al practicării jocului de  şah este formarea unui spirit de analiză, de aprofundare a fenomenelor. „Șahul este un sport complementar sporturilor fizice. Majoritatea copiilor fac și alte sporturi, pentru că atunci când ești mic ai timp și de altceva. Ideea este că șahul îți dezvoltă mintea, chiar dacă orice sport înseamnă și disciplină, doar că șahul e, ca să zic așa, mai accesibil oricărui copil. Ai nevoie doar de o masă, piese, scaune și adversar. Nu ține cont de calitățile fizice ale copilului și e mai puțin periculos”, conchide Corina Moldovan.

vizualizari: 335

Ultimele comentarii

  • girboveanu: petre vai de capul tau si vostru. johannis are mare dreptate ca de multe ori cind is spunea parerea...»»»

  • rosu: Astept ziua cand romanii nu se mai vor crede desteptii pamantului. Nu de alta, dar nu au argumente. ...»»»

  • HORIA: daca se revine asupra certificatelor si se va anula decizia luata dupa verificari si falsii handicap...»»»

  • BALDOVIN MARIN: AM FOST TRIMIS DE SPITAL MEDIAS CU URGENTA LA SPITAL ,URGENTA SIBIU,TRIMIS LA PEDIATRIE SIBIU SI INA...»»»

  • stefan: Vicele Calin are pensiune mare care este mereu plina de turisti,deci bani are ! ma intreb primarul ...»»»

  • @50 Goerg: Stimate Domnule Georg, va invit SA VA INFORMATI pe site-ul candidatului PER, www.stefannartea.ro asu...»»»

  • un cititor: Ne plangem in fiecare zi ca suntem saraci, ca nu cresc pensiile, ca nu ne mai ajung banii, dar daca ...»»»

  • @14oli: ghici cine-i mai oligofren ca tine, insule? vezi c-ai ghicit: nime' , tu esti neintrecut, asa ca ...»»»

  • Patronii: cu firme mari, daca sunt inteligenti (si faptele, adica nesponsorizarea unei activitati perdante pri...»»»

  • DIGI: Sibienii, fara fotbal de atatia ani, nu mai stie ce inseamna sa retrogradezi. In acest caz antrenoru...»»»

Publicitate