O mişcare psihologică cu picături de şantaj | Turnul Sfatului
 
Get Adobe Flash player

O mişcare psihologică cu picături de şantaj

12 Februarie 2012 23:10 | Opinii
Gavril Dejeu

 

Mulţi români se vor întreba cum să judece răsturnările de situaţii survenite în ultimele 72 de ore.

În ce mă priveşte, apreciez că este vorba de o mişcare psihologică. Măsurile de austeritate, cât or fi fost de necesare, au indus o evidentă stare de nemulţumire la nivelul majorităţii populaţiei. Una este să faci o apreciere globală pozitivă a rezultatelor la nivel naţional, alta să reacţionezi personal instinctiv la afectarea propriei poziţii materiale şi sociale, cu deosebire atunci când eşti puternic implicat şi în condiţiile în care măsurile de austeritate n-au fost în totul echitabile. Stare ce s-a reflectat în final în rândurile unor categorii ale manifestanţilor de stradă efectiv încercaţi, aducând cu sine, cum fireşte era de aşteptat, critici la adresa guvernanţilor şi scăderea drastică în sondaje. Era deci în totul firesc să se reacţioneze.

O alternativă putea fi aşteptarea în speranţa revigorării economice şi pe această bază, reajustarea veniturilor populaţiei, doar că varianta aceasta implica două riscuri. Anume, de o parte, nu se ştie dacă sperata redresare economică va atinge o cotă optimă cu o reflectare minimal adecvată pe masa cetăţeanului, ţinând seamă şi de timpul limitat pentru refacerea psihologică a unei imagini puternic degradate. Mai important însă, criza şi componentele ei psiho-sociale vor rămâne vrând-nevrând strâns legate de actorii politici forţamente implicaţi în rezolvarea lor. Emil Boc şi colaboratorii săi vor putea fi apreciaţi de istorie, nu şi de oamenii care au avut de suferit de pe urma măsurilor adoptate, chiar dacă situaţia acestora se va îmbunătăţi. Ca atare, rămânerea pe mai departe la timona guvernării ar fi constituit, psihologic, un puternic handicap electoral. Este de crezut, cum de altfel a mărturisit Sever Voinescu purtătorul de cuvânt al PDL că problema a fost serios analizată şi s-a conchis la o schimbare radicală de guvern, nu numai de premier, deşi unii dintre ei se bucurau de apreciere. Psihologic, mişcarea trebuia să fie totală.
Întrebarea numărul doi ca să spunem aşa este dacă garnitura ce le va lua locul va fi la înălţimea situaţiei. Mişcarea făcută de preşedintele Băsescu prin numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca prim ministru este magistrală. Poate, pentru moment, numai Mugur Isărescu l-ar fi putut concura. MRU cum probabil i se va spune de-acum este, nu numai real dar şi psihologic, o speranţă a politicii româneşti cu o apreciere apropiată de unanimitate. Prin sine este o garanţie a guvernării. La rândul lor, pleiada de tineri care ocupă posturile guvernamentale au două atuuri: capacitatea precum şi deja experienţa în guvernare ţinând seamă de faptul că cu toţii au făcut parte din eşalonul doi al acesteia. Astfel cum se prefigurează lucrurile, probabil urmează o perioadă de uşoară revigorare economică, permiţând prudenţial o reajustare progresivă a salariilor şi pensiilor, o îmbunătăţire generală a nivelului de trai. Este sigur că un astfel de trend la care aspiră şi unele declaraţii ba chiar unele condiţionalităţi de guvernare, va avea un puternic impact psihologic, reorientând opţiunile populaţiei. Va fi o rază de speranţă în tumultul isteric bulversant iniţiat de USL.
Să nu omitem din calculul politic evoluţia Europei de care suntem ombilical legaţi. S-ar cere însă de la noua guvernare o mai fermă promovare a intereselor ţării în context european. Un enunţ care se cere detaliat. Mă voi mărgini a spune aici că oricum, trebuie să fim conduşi de la Bucureşti iar nu de la Bruxelles; că trebuie să fim lăsaţi să ne punem în lucru şi să valorificăm propriile capacităţi, fără artificiale ingrediente concurenţiale; că privatizările sau concesionările chiar dacă aduc cu sine locuri de muncă ( cum se spune de exemplu despre Roşia Montană) nu trebuiesc date perdant pe mână străină. Este vorba de bogăţia de fond a României.
Ca de atâtea ori începând cu 1997, schimbările de guvern aduc cu sine şi terenul prielnic şantajului politic în care s-a specializat deja UDMR. Puţin câte puţin, pas cu pas, de fiecare dată se plusează ceva condiţii. Acum de pildă se cere finalizarea autostrăzii Transilvania, neperformantă, neprioritară pentru România. Mai cer şi o facultate exclusiv maghiară, odată cu blocarea modificării constituţiei, cu blocarea reformei administrative, cu obstacularea votului prin corespondenţă, singura modalitate la îndemâna românilor de peste hotare spre a se exprima plenar electoral. In mod normal, niciun guvern n-ar ceda unor astfel de cereri şi poziţii dacă n-ar fi avizat la supravieţuire cu sprijinul lor. In istoria naţională, cu anume privire în istoria Ardealului am avut generaţii întregi de români care s-au sacrificat pentru întregirea şi unitatea ţării. După 1989 nu avem nici români nici partide politice în măsură să înţeleagă necesitatea unităţii şi solidarităţii spre a pune ţara la adăpost de şantajul unei minorităţi.

vizualizari: 297

  •  COMENTARII (6)



  • 1. mimi (IP 188.24.197.204)

    Boc cu gasca lui va fii apreciata de istorici daca scri tu acesta istorie;ai fost la guvernare ai pensie de ministru ce ai facut pentru tara ?iti raspund; ai distrus singurul partid democratic din aceasta tara;stai cu capul in nisip ca strutul nu mai scrie articole (23:22:32)

  • 2. iar te bagi in seama? (IP 188.24.215.78)

    Mai nea mosu iar iti dai cu presupusu folosind limbajul bolsevico comunist, auzi la boso, miscare magistrala.Tataie nu-ti mai da cu presupusu despere ce ii scoate in strada pe romani ca tu nu poti pricepe. Te-am mai intrebat si o sa te intreb de cite ori te vad ca apari ca nesimtitu cu pareri cripto comunisto demagogice ce pensie ai ? Pentru ca esti un secureanu ordinar care ar trebuii sa cerseasca iertarea societatii nu sa apari dand lectii. Taranistii adevarati, daca or mai fi in Sibiu, ar trebui sa-ti puna pielea in par citind ce scri cu atita patos. Acum e clar pe ce tradatori ordinari se baza gunoiu de basescu cind a desfiintat guvernul ciorbea si a trimis pnt-cd la lada cu vechituri a istoriei . Esti unul dintre cei care ai batatorit calea promovarii la putere pentru impostori, pentru ca faci parte dintre ei, pentru demagogi pt ca le dai lectii si tradatorilor de neam si tara pentru pentru ca ai in singe tradarea. Taci naibi despre generatiile de romani adevarati, ca tu si altii asemeni tie ia-ti trimis in puscariile comuniste.Este o blasfemie fara margini ca un jeg de comunist-securist-turnator sa vorbeasca despre Romania, romani adevarati si problemele oamenilor. Si aviz Turnu Sfatului, va vad oameni tineri ,nu va mai murdariti cu asemenea ordinari carora nu le pute doar gura ci put in intregul lor. (09:47:50)

  • 3. ilici.i (IP 92.82.95.57)

    pentru-mimi s-au -pipi-cum te-oi numi daca gandesti asa inseamna ca ai un creer de-ti incape intr-o coaja ne nuca. (09:50:58)

  • 4. @ilici (IP 188.24.194.207)

    esti pus de PD-L sa comentezi sau esti chiar cel care scrie articolul ;mai sunt taranisti in sb. (15:53:07)

  • 5. Vasi (IP 109.100.46.59)

    Poate citeste ciobi tot articolul apoi sa vezi manere ce-ti da!!!!.....in alta ordine de idei du-te si lasa-ne basescule(pardon,tu n-ai putut ajunge atat de sus!) (20:03:21)

  • 6. @vasi (IP 188.24.215.78)

    Da sa-i dea bai vasi manere grele si sa-l treaca pe numele lui, ca asa scapam de un bosorog comunist si imputit si se aleg ei cu un desjeg, si poate il fac fetita lor . . (21:03:28)



  • Opinia ta:

     
    Nume:
    Comentariu:
    Scrie codul: 7133
     

Ultimele comentarii

  • girboveanu: petre vai de capul tau si vostru. johannis are mare dreptate ca de multe ori cind is spunea parerea...»»»

  • rosu: Astept ziua cand romanii nu se mai vor crede desteptii pamantului. Nu de alta, dar nu au argumente. ...»»»

  • HORIA: daca se revine asupra certificatelor si se va anula decizia luata dupa verificari si falsii handicap...»»»

  • BALDOVIN MARIN: AM FOST TRIMIS DE SPITAL MEDIAS CU URGENTA LA SPITAL ,URGENTA SIBIU,TRIMIS LA PEDIATRIE SIBIU SI INA...»»»

  • stefan: Vicele Calin are pensiune mare care este mereu plina de turisti,deci bani are ! ma intreb primarul ...»»»

  • @50 Goerg: Stimate Domnule Georg, va invit SA VA INFORMATI pe site-ul candidatului PER, www.stefannartea.ro asu...»»»

  • un cititor: Ne plangem in fiecare zi ca suntem saraci, ca nu cresc pensiile, ca nu ne mai ajung banii, dar daca ...»»»

  • @14oli: ghici cine-i mai oligofren ca tine, insule? vezi c-ai ghicit: nime' , tu esti neintrecut, asa ca ...»»»

  • Patronii: cu firme mari, daca sunt inteligenti (si faptele, adica nesponsorizarea unei activitati perdante pri...»»»

  • DIGI: Sibienii, fara fotbal de atatia ani, nu mai stie ce inseamna sa retrogradezi. In acest caz antrenoru...»»»

Publicitate