PUG-ul Mediaşului, suspus aprobării consilierilor locali săptămâna viitoare
În şedinţa ordinară a Consiliului Local din data de 27 februarie 2012 sunt supuse spre aprobare un număr de 32 proiecte de hotărâre.
Printre cele mai importante proiecte se numără proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic General al municipiului Mediaş, proiect de hotărâre privind aprobarea contului de încheiere a exerciţiului bugetar al municipiului Mediaş pe anul 2011 şi proiectul de hotărâre privind stabilirea termenului pentru depunera documentatţiei de solicitare a subvenţiilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998.
Un alt proiect aflat pe ordinea de zi se referă la acordarea de carduri-legitimaţie pentru locuri de parcare gratuite pe domeniul public, persoanelor cu dizabilităţi şi însoţitorilor acestora şi proiectul de hotărâre privind aprobarea listei beneficiarilor de ajutor material constând în tichete sociale în valoare de 100 lei/persoană, cu ocazia Zilei de 8 martie 2012, categoriei de pensionari cu venitul până la 500 lei/lună.
„În data de 23 februarie ora 16.00 va avea loc întâlnirea comisiilor pe domenii de specialitate în cadrul cărora vor fi dezbătute proiectele de hotărâri în vederea adoptării lor în cadrul şedinţei ordinare. În urma avizelor, în data de 27 februarie ora 16.00 în sala de şedinţe „Daniel Thellmann“ va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Local în cadrul căreia vor fi supuse la vot proiectele de hotărâre cuprinse în ordinea de zi a şedinţei ordinare din luna februarie“ a declarat Maria Minea, secretarul municipiului Mediaş.
vizualizari:
Arhiva
Ultimele comentarii
dvd: NORMAL! guvernatorul banci nationale el cultiva banul el strange recolta , are stiinta inmultiri l...»»»
babulus: Rosu si garboveanu se cred doi sasi cu stea in frunte, dar sunt doar doi sasi besinosi, pensionari d...»»»
Sibian: Horia si demitizarea istoriei Am pornit de la articolul "Horea" aparut recent in "aldine...»»»
Sibian: Horia si demitizarea istoriei Am pornit de la articolul "Horea" aparut recent in "aldine...»»»
girboveanu: petre vai de capul tau si vostru. johannis are mare dreptate ca de multe ori cind is spunea parerea...»»»
rosu: Astept ziua cand romanii nu se mai vor crede desteptii pamantului. Nu de alta, dar nu au argumente. ...»»»
HORIA: daca se revine asupra certificatelor si se va anula decizia luata dupa verificari si falsii handicap...»»»
BALDOVIN MARIN: AM FOST TRIMIS DE SPITAL MEDIAS CU URGENTA LA SPITAL ,URGENTA SIBIU,TRIMIS LA PEDIATRIE SIBIU SI INA...»»»
stefan: Vicele Calin are pensiune mare care este mereu plina de turisti,deci bani are ! ma intreb primarul ...»»»
@50 Goerg: Stimate Domnule Georg, va invit SA VA INFORMATI pe site-ul candidatului PER, www.stefannartea.ro asu...»»»




Fii primul care comentează!
Din acelaşi domeniu:
54 de sibieni au ajuns în weekend la Urgenţe, după ce au fost muşcaţi de căpuşe
La AJOFM Sibiu s-a schimbat conducerea. Dana Radu este noul director
Expoziția „Dobrogea: Pitoresc și exotism la țărmul Mării Negre” se vernisează la Muzeul Brukenthal
„Whisky mit Wodka” rulează la Centrul Cultural German
Isărescu vine să-i învețe pe sibieni despre \"cultura banului\"
Mai frumoși, din bisturiu
Experienţa studenţiei. Erasmus
Concertul Moonlight Breakfast s-a amânat pentru azi
Modificări în programul FITS 2012: 14 evenimente, 5 spectacole de stradă, o expoziţie şi spectacolul de artificii au fost anulate!