Odiseea intrării Universităţii "Alma Mater", rectorată de Nicolaie Georgescu, în clădirile Ministerului Apărării de pe Calea Dumbrăvii din Sibiu începe în 2006 cu o chirie lunară de 445 de dolari, pentru o suprafaţă de 742 de metri pătraţi. La trei lei cât costa dolarul la acea vreme, suma respectivă însemna 1,5 lei pe metru pătrat. întâmplător sau nu, cel care a girat intrarea "Alma Mater" în clădirile Armatei este Eugen Popescu, fostul comandant al unităţii militare de la Sibiu. Şi actual profesor la "Alma Mater".
Ye$, they can!
Sibiul, din fericire pentru unii şi din păcate pentru alţii, este doldora de clădiri ale armatei. Tot mai multe fiind tot mai puţin folosite. Probabil la asta s-a gândit şi Eugen Popescu, fostul comandant al UM 01473 (Şcoala de aplicaţie "Ioan Vodă" Sibiu) prin 2004, când a cerut voie de la Bucureşti să închirieze prin licitaţie publică etajul întâi al pavilionului G din cazarma 562 Sibiu. Mai pentru sibieni spus, primul etaj din clădirea fostă cantină militară aflată în spatele actualului sediu al Finanţelor Publice.
Deşi cererea a fost aprobată în decembrie 2004, licitaţia pentru cei 742 mp de clădire, plus 300 de mp de teren aferent, a fost ţinută pentru prima dată în folosul Alma Mater abia în ianuarie 2006. Mai precis pe 20 ianuarie 2006, când la licitaţie a fost înregistrat un singur participant, recte Universitatea "Alma Mater". Prea puţin, prin urmare licitaţia se repetă pe 27 ianuarie, acelaşi 2006. De această doi participanţi. Din fericire pentru rectorul "Alma Mater", Nicolaie Georgescu, cel de-al doilea participant care depune oferta, ghici ciupercă, nu se mai prezintă. Oricum, doar cei de la Alma Mater aveau "documentele corespunzătoare". Şi urmează licitaţia publică cu strigare din care musai să redăm un savuros moment transcris întocmai în documentaţia de licitaţie. "Negocierea a decurs după cum urmează: preşedintele comisiei a solicitat ca preţul lunar al chiriei să fie în cuantum de 470 USD/lună. Reprezentantul Universităţii Alma Mater din Sibiu face o primă ofertă de 435 USD/lună. Preşedintele comisiei (colonel Constantin Afrim, n.r.) propune ca preţul lunar al chiriei să fie în cuantum de 460 USD/lună. Reprezentantul Universităţii Alma Mater din Sibiu oferă suma de 445 USD/lună. Preşedintele comisiei insistă pentru suma de 460 USD/lună, însă, în urma refuzului reprezentanţilor Universităţii Alma Mater de a oferi o sumă superioară celei deja oferite şi consultându-se cu ceilalţi membrii (sic!) ai comisiei, se declară de acord cu suma de 445 USD/lună". Chinuitoarea licitaţie cu strigare publică s-a concretizat, zece zile mai târziu, într-un prim contract de închiriere semnat de generalul de brigadă Eugen Popescu alături de rectorul Nicolaie Georgescu. Pentru cei chiar interesaţi de cifre, contractul poartă numărul 1 din 06.02.2006 şi, pentru cei cinci ani de închiriere, cu posibilitatea de prelungire printr-o simplă cerere aprobată pe încă cinci ani, suma cerută lunar de Armată lui Georgescu este de 445 de dolari, la cursul BNR. Tariful, e adevărat, poate fi negociat anual.
Lucrurile se scumpesc. în aparenţă
Nicolaie Georgescu a pus ochii pe clădirea armatei din spatele Finanţelor prin 2005, în iarna cărui an solicita lui Eugen Popescu închirierea a aproximativ 1.800 de mp, pentru o perioadă cuprinsă între cinci şi zece ani. Generalul Popescu cere aprobare Bucureştiului, să dea în chirie din celebrul deja pavilion G etajele doi şi trei Universităţii "Alma Mater". Generalul motivează că oricum clădirile sunt părăsite şi în pericol de a primi printre crăpături ploaia cerului. Şi cum nu sunt fonduri de renovare, închirierea să le pască. Lucrurile merg ca unse, aprobările vin de la Capitală, iarăşi se ajunge la licitaţii. Anunşate, după cum cere legea, prin câte un anunţ la mica publicitate într-un ziar central şi unul local. La prima, din 23 noiembrie 2006, un singur participant. Evident, Alma Mater. Iar se repetă, tot numai Alma Mater. în fine, Alma Mater participă tot singură şi la a treia licitaţie din 8 decembrie 2006, unde aceleaşi negocieri savuroase duc la o chirie lunară de 3,750 de lei pe lună. Pentru 1914 mp de construcţie, plus 552 de mp de teren, pe o perioadă de şase ani, cu posibilitatea de prelungire printr-o simplă cerere aprobată pe alţi şase ani. De această dată, însă, prin contractul cu numărul A6531, Alma Mater se obligă să investească în clădire suma de 544.000 lei, bani de investit eşalonat până în 2011.
Şi ca toată clădirea să intre în chiria lui Georgescu, alături de etajele unu, doi şi trei, episoadele solicitărilor, aprobărilor şi licitaţiilor cu un singur participant se repetă şi pentru parterul şi subsolul clădirii G din cazarma 562 din Sibiu. Adică o suprafaţă de 806 mp. Contractul a fost semnat în iulie anul acesta, pe şase ani cu posibilitatea de prelungire pe încă şase ani. Chiria - 1.170 de lei. Investiţiile la care se obligă Alma Mater - 591.894 de lei, până cel târziu în iulie 2014. Oricum, clădirea avea nevoie de un sistem de încălzire de amplasat la subsol.
Sumele de investit - în total peste 1,1 milioane de lei - sunt mari. La o primă vedere. La calcul un pic mai detaliat, perspectiva se schimbă. Din contractele pe care şefii "armăţii" le-au semnat, Nicolaie Georgescu poate beneficia lejer de clădirea cu o suprafaţă totală de 3.462 de mp până în 2015. An până la care, acelaşi Georgescu, va plăti chirie şi va face investiţii totale de aproximativ 1,76 milioane de lei. Ceea ce, împărţit pe lună, duce la o chirie medie de şapte lei pe metru pătrat. Pe Calea Dumbrăvii, din Sibiu, la numărul 32.
în loc de epilog
ar fi loc de întrebări. Unele inutile, cum ar fi ce fel de cursuri predă Eugen Popescu la Alma Mater? La altele, răspunsul îl poate ghici fiecare, precum la cea legată de cauzele pentru care administraţia locală sibiană nu a reuşit să primească, tot prin 2005, nicio clădire de la armată, deşi avea nevoie de spaţii pentru birouri şi chiar a solicitat acest lucru? în fine, se mai ridică şi justificata comparaţie: cum de atunci când a venit vorba să cedeze un teren pe Calea Poplăcii pentru un viitor spital judeţean, ăia de la Ministerul Apărării au greşit în acte şi au dat, iniţial, un teren ale cărui date de identificare erau de prin comuna Şelimbăr, iar când vine vorba de afacerea privată Alma Mater, nimeni nu a greşit cu nimic?
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Calea Dumbrăvii , alma mater , Ioan Vodă , Ministerul Apărării Naționale , Ministerului Apărării Naţional , Direcției Finanțelor Publice , Calea Poplăcii , Constantin Afrim , Eugen Popescu , Generalul Popescu , Universității Alma Mater , Reprezentantul Universităţii A , Nicolaie Georgescu , Pe Calea Dumbrăvii
Vizualizari: 2549
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ombladon
Acum 1 oră
Paganini
Acum 1 oră
Didulescu
Acum 1 oră
Mioara
Acum 1 oră
Andrei