X

Suntem mai multi!

Traian Deleanu

In vremurile în care aveam un preşedinte care se tânguia că îl sapă serviciile secrete, amicul unui amic a decis să-şi petreacă restul vieţii, alături de familie, taman în Suedia, ţara de care auzise numai lucruri de bine. Ajuns acolo, pe român nu l-a lăsat de multe ori inima să lase în stradă amar de televizoare, frigidere şi alte electrocasnice pe care suedezii le înlocuiau în casele lor. Românul nostru strângea, prin urmare, cât mai mult, în speranţa unui viitor transport către ţara lui natală, unde, har Domnului, avea destui prieteni care s-ar fi bucurat de orice aparatură, ce bai avea că e second? Doar că, într-una din zile, la uşă îi bate un reprezentant al administraţiei locale şi unul al poliţiei. Românul nostru, din colţ în colţ, doar gânduri negre, că vor ăştia să îl trimită înapoi în ţara de care fugise atâţia amar de kilometri. Doar că, supriză. Reprezentantul administraţiei locale îi vorbeşte pe un ton cald. “Am aflat de la vecini de pasiunea dumneavoastră de a colecţiona şi repara electrocasnice. Am discutat această situaţie în cadrul Primăriei şi a fost luată decizia de a vă pune la dispoziţie o mică hală în care să vă puteţi desfăşura, în mod gratuit, doar cu plata utilităţilor, pasiunea dumneavoastră”, i-a spus reprezentantul primăriei din acel orăşel, în timp ce poliţistul îi zâmbea în cel mai amabil mod cu putinţă. Mica pildă a acestei istorisiri nu are nicio legătură cu nivelul de trai din acea ţară îndepărtată de noi din orice punct de vedere, ţară numită Suedia. Nu are legătură nici cu modul de abordare a problemei de către administraţia locală, nici cu protecţia socială – uneori exagerată – din acele părţi. Relevanţa pentru români a acestei situaţii este grija – sau atenţia, cel puţin – pentru cei din jur. Este cu adevărat şocant cum românii despre care, cu ani în urmă, erau de o reală ospitalitate, acum au devenit tot mai închişi, tot mai rupţi şi dezinteresaţi la apropiaţii lor. Ne dezumanizăm. Ne interesează puţin, dacă nu deloc, cum o duce vecinul nostru. Asta, dacă mai avem măcar curiozitatea să ne interesăm cine sunt aceştia. Ne încrutăm într-o goană proprie, pe un culoar pe care îl considerăm doar al nostru şi gonim în fiecare zi, tot mai rupţi de cei din jur. In jurul propriei familii ridicăm un zid gros, îl împănăm cu sârmă ghimpată şi îl izolăm fonic, astfel încât să nu poată pătrunde nimeni şi nimic prin el. Nu băgăm de seamă că suntem mai mulţi în acest oraş, că suntem mai mulţi în această ţară şi căm, până la urmă, doar împreună putem forma acea comunitate care, într-un fel sau altul, să evolueze. De aproape 20 de ani, involuăm. Ne depărtăm unii de alţii, în mod intenţionat, scuzându-ne că suntem prea obosiţi de problemele noastre pentru a le mai vedea şi pe cele ale celorlalţi. Din sutele de probleme care oricum năvălesc peste noi, am ales să ne creăm cel puţin una în plus – desocializarea.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ken

    brrr … mi s-a facut pielea gainii! cata dreptate ai… am senzatia ca suntem o societate care merge din rau in mai rau si in si mai rau…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact