X

Turnul Sfatului. Primul numar

Alin Bratu

Taa-taaaa! Ne-am întors. Pe internet ceva mai devreme, pe print, puţintel mai târziu. Ne-am explicat de ce nu am mai scris în Sibiu Standard. Ar fi cazul să explicăm şi de ce am dorit să continuăm cu un alt brand. în principiu, aveam de ales între două posibilităţi: să ne vedem fiecare de drum sau să continuăm tot împreună. Am ales al doua variantă şi aşa am ajuns la Turnul Sfatului. Ca orice început a fost greu. Alte idei, altă concepţie. E greu să treci de la cotidian la săptămânal. E mai mult de discutat în selectarea articolelor, mai mult de documentat şi mai mult timp petrecut în gândirea fiecărei pagini. Obişnuiţi să trăim cronica zilei, a trebuit să regândim totul în a detalia mersul evenimentelor. Nu ştiu cât de bine ne-a ieşit la primul număr.
Turnul Sfatului se vrea un săptămânal al ideilor. Aşteptăm răspunsul celor care ne citesc. în fiecare ediţie avem spaţiu pus de-o parte pentru cei care au ceva de spus, dar care nu au avut locul, timpul, cheful şi ocazia de a-şi spune gândurile. Turnul Sfatului se vrea a fi cronica oraşului. Cu bune, dar şi cu rele.
De ce alb-negru? Pentru că e bine să te întorci din când în când la lucrurile simple. E loc de culori doar pentru reclamă. Dacă va fi.
Pagina de internet va funcţiona aidoma unui portal de ştiri. în fiecare luni vom urca pe net articolele din săptămânal, în rest, multe ştiri calde.
De azi, 24 august, anul de graţie 2009 o luăm de la capăt. Nu promitem nimic, în afara garanţiei că vom fi tot noi. Vă mulţumim că ne sunteţi alături.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

19 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Gretel

    Mi-ar plăcea să ştiu cum aţi reuşit ca atunci cînd dai căutare pe Google, “Sibiu Standard”, şi vrei să accesezi pagina respectivă, te duce direct la “Turnul Sfatului”. Interesantă găselniţă!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un cititor

    ……o tot luati de la capat……ziarul de Sibiu…..Sibiu standard…….turnul sfatului……!!!Maine ce urmeaza?Mai lasati in pace numele sau simbolurile orasului nostru si incercati sa faceti(daca puteti)gazetarie.Nu sunteti decat niste EPIGONI de mana a patra!!!!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ilie Meserie

    Ziarele astea sunt ca windows-ul : din cand in cand bagi cate un reset (cand se blocheaza sistemul, sau “merge greu”), si o iei de la capat. :)
    Succes cu turnul si sfatul, si sa fie cum vreti voi!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sami

    Nu-i mare gaselnita, fiind vorba despre un simplu redirect catre noul domeniu. Si eu practic asa ceva cu site-ul meu, pana se obisnuieste lumea cu noul nume.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibiaunul de pe Filarmonicii

    As prefera sa am ce citii in fiecare zi un ziar de sibiu , de pensionarii de la Tribuna m-am saturat de rubrica , decese si mica publicitate…….

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sami

    A fost o idee genitala. Nu mai scrie nimeni puIi , pizde, mui , coi, floci. Se posteaza civilizat, apar idei cracanate. Tineti-o tot asa!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    true

    “Podul Minciunilor” era mai potrivit pentru voi, trupa de venetici, care nu au nimic in comun cu Sibiul, decat ca-i folosesc numele si simbolurile pentru santaje ordinare sau pupat in cur la greu stapanirea , adica sasimea, in general. Venetic la venetic nu-si scoate ochiul…

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dar la Medias

    nu aveti redactori ? Sau este vorba doar de Turnul Sfatului nu si al Pietrarilor. :)
    Ar fi foarte interesante interviurile cu personalitatile Sibiului si ale Mediasului (exceptand politicenii care ne fac viata atat de amara).
    Sunt convins ca exista oameni de la care avem ce invata cu totii.
    Succes !

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Corbus

    Mai, astia de jigniti fara rost, mergeti la Cercel si la tribuna decazuta a lu’ Carabulea. Lasati Turnul Sfatului. Nu este nevoie sa-l cititi, Si asa nu se prinde nimic de voi. Hai, pa!

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    weekender

    Schimbarea asta de nume imi aminteste de celebrele firme: ieri Powasonic, azi Panascanic, maine Rahasonic. Incercati sa va stergeti imaginea de cacao pe care o aveati, sa incepeti o noua viata sub un alt nume. Pacat ca ati uitat sa va schimbati identitatea. Va cunosc mai ales dupa mega teapa-concurs foto. Hai sictir si la cat mai multe alias-uri.

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Giovanni

    Felicitari pentru initiativa voastra de a infinta un nou saptamanal. Sa fie o noua pagina de democratie, libertate, particpare. Toate cele bune de la un coleg din Italia

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Oreste

    Ioan Slavici nu a fost sibian, a venit insa la Sibiu, in acest “cuib de viespi”, cum il numea el, si a realizat “Tribuna”, cel mai bun cotidian din istoria presei sibiene. Asadar, sa lasam deopoarte complexul “venetici”. Talentul si inteligenta nu se masoara cu criterii zonale. Nu numai in gazetarie, ci si in alte domenii.Valorile nu se nasc doar pe valea Hartibaciului sau numai in Turnisor.

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    eu, de la mine de acasa :)

    am “rasfoit” ziarul acesta, si mi-a luat ceva timp sa-l frunzaresc. faptul ca cititorii pot comenta liber articolele , unele interesante, altele mai putin interesante, este un fapt pozitiv. inteleg ca este un nou inceput al unei echipe, si va doresc succes: succes echipei, si chiar si cititorilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact