Cum recunoşti un restaurant bun? După numărul de clienţi. Cu cât e mai mare, cu atât se presupune că restaurantul e mai bun. Să zicem că de multe ori funcţionează dar, pe de altă parte, poţi să te şi ţepuieşti mergând după dicton. Casa Frieda. Aţi auzit de ea? Dacă nu aţi auzit, probabil ştiţi de restaurantul „Restaurant”. în buricul târgului, pe Nicolae Bălcescu, faţă în faţă cu agenţia loto. Pe vremuri funcţiona acolo un restaurant jumătate birt jumătate fast-food, devenit între timp pensiune/restaurant/chioşc de ţigări. Terasa de la Casa Frieda e locul ideal ca să afli cum mai merge economia subterană, cu cât se mai dă gramul de aur, cât poţi pierde sau câştiga la o partidă de table şi că e imposibil să câştigi partida aia dacă adversarul dă 4-4, 3-3 şi apoi 5-5. Chiar dacă gureşii tăi amici te susţin din răsputeri. Corso-ul Sibiului, dar şi terasa cu acelaşi nume lipită de cea de la Casa Frieda, abundă de dubioşi. Le-aş spune interlopi, dar mi-e că se supără adevăraţii interlopi când află că un ceas de aur se vinde la 70 de lei gramul pentru că „e foame mare, frăţică”. Şi că nici nu îşi plătesc partida pierdută la table. Dialogul savuros de pe terasa vecină a făcut să treacă repede timpul necesar bucătarului să încălzească ciorba de văcuţă. în meniu, smântâna trecută cu 1 leu, ardeiul iute cu 50 de bani. Ai presupune că sunt trecute în meniu ca să fie comandate. Dar nu vă deranjaţi, că vin cu zama chiar dacă nu v-aţi dorit nici una nici alta. Şi, evident, şi pe nota de plată. Ciorbiţa de văcuţă seamănă mai degrabă a tocană cu mult sos. Groasă, plină de legume şi cu carnea, surprinzător, destul de bine fiartă. Mă gândesc că aşa ar avea gustul ciorba de cazarmă, dar cum n-am făcut armata nu ştiu dacă am potrivit combinaţia foarte bine. Să zicem că are gustul unei ciorbe de cantină. Poate pentru că m-a văzut că notez ceva în caiet şi s-a gândit că o să îi fac un pic de reclamă, chelnerul probabil că a vrut să facă puţin mişto de mine. Altfel nu-mi explic de ce a pus farfuriile, oliviera, coşul de pâine şi sucul în toate cele patru colţuri ale mesei. Noroc că am mâinile lungi şi am ajuns la toate. Că de ridicat de pe scaun, nici vorbă. Poate doar dacă reuşeşti să convingi vecinul cu care stai spate în spate să se ridice el primul ca să poţi da scaunul în spate suficient cât să te strecori afară. Dacă ar renunţa la mesele din soare la care oricum nu se aşează nimeni ar obţine ceva mai mult loc pentru clienţii lor înghesuiţi. Tot la capitolul mişto-uri, mă gândeam că dacă spui pui umplut cu ciuperci şi caşcaval cu salată de murături şi cartofi prăjiţi, din şi cu cartofi prăjiţi se înţelege că ar trebui să îi şi primeşti. Sau poate nu înţeleg eu mişto-urile fine. Aşa că am mâncat puiul cu garnitură de chifle vechi şi legume aşa zis murate, de parcă ar fi fost plimbate două minute prin Marea Neagră şi după aceea aşezate în borcan. Acum, m-ar bate Dumnezeu să zic că mâncarea a fost rea, că n-a fost. Dar n-a fost nici bună. Casa Frieda e locul unde poţi să iei masa iar singura realizare a dejunului e că nu te mai gândeşti la mâncare până seara şi eşti cu burta plină. Altfel, nu-ţi lasă niciun gust. Nicio amintire culinară care, să fim sinceri, se găseşte din ce în ce mai greu prin restaurantele sibiene. Săptămâna aceasta n-am avut noroc. Să sperăm că nimerim mai bine data viitoare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 8450
Ultimele comentarii
Acum 43 minute
Ombladon
Acum 1 oră
Paganini
Acum 1 oră
Didulescu
Acum 1 oră
Mioara
Acum 1 oră
Andrei