X

Ne prostesc sistematic. Cu reforme

Sute de tineri, manageri, arhitecţi, profesori sau ziarişti, cer în ultimul timp o nouă revoluţie. Antrenaţi într-un vârtej mediatic susţinut de internet, tinerii îşi plâng oful de a trăi într-o ţară condusă de incompetenţi corupţi şi încearcă să se împingă singuri de la spate într-o mişcare menită să termine revoluţia începută în 1989. Tinerii acuză într-un limbaj dur faptul că nu se simt reprezentaţi de Becali sau Elena Băsescu şi că au o senzaţie de vomă de fiecare dată când iau contactul cu instituţiile statului. Nu mai vor doar să absenteze de la vot şi sunt decişi să caute o cale pentru a schimba liderii din specia Vanghelie cu oameni de valoare. Fac deja liste cu persoane competente şi creionează planuri de bătaie. Energia e mare. Pasiunea, intensă.
Numai că, din când în când, unul din tinerii înroşiţi de pasiunea de a schimba lumea în bine, aduce aminte că trăiesc pe o insulă înconjurată de un ocean de iubitori de manele, pasionaţi de băutură, oameni simpli, hrăniţi cu telenovele. Acea mare majoritate care înconjoară insula umple stadioanele la concertele lui Guţă şi îşi vinde votul uşor pe caltaboşi. Majoritatea oamenilor din România sunt pasionaţi mai mult de telefoanele mobile şi bere decât de calitatea clasei politice. Majoritatea României nu vibrează decât la prostiile spuse de Vanghelie, Becali sau Elena Băsescu. Sunt ei cei care dau culoarea maşinii, nu dunga neagră de pe capotă. Din rândul lor sunt aleşi liderii ţării.
In aceste condiţii, o schimbare în bine, o clasă politică elevată, un stat corect devin aberaţii imaginare, care nu vor prinde contur niciodată. Nu în România. De ce? Pentru că majoritatea creşte în procent în fiecare an. Nu din întâmplare. E o strategie. Pusă la cale de clasa politică pe care România o merită. Sunt ei, cei din Parlament, responsabili de prostirea în masă. Sunt ei cei direct interesaţi să ameţească şi să distrugă elevii şi studenţii. Când cei de stânga gândesc un bacalaureat, vin cei de dreapta şi mai pun o treaptă. Pe rând, au întreţinut şi întreţin un haos concertat în învăţământ. Al cărui principal scop este prostirea României. Au nevoie de acea majoritate. Au nevoie de cei mulţi, insuficient de educaţi încât să discearnă între un simulacru scârbos precum Elena Udrea şi un exemplu bun, precum Tereza Valcan. Au nevoie de proşti, de aceea vor fi mereu scandaluri în învăţământ. Singura scăpare: părinţi, educaţi-vă copiii acasă, pe ascuns, aşa cum părinţii voştri au încercat să vă ţină mintea luminată în vremea în care comunismul spăla creierele tinerelor generaţii!

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    nuletzu

    asta-i democratzia: votul celor multzi trebuie respectat! si cei multzi sunt dincolo de muntzi, s-au inmultzit insa si pe la noi… fiecare tzara are conducatorii pe care-i merita!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    grammaticus

    vezi ca o iei razna, cu tinerii “inrositi de pasiune”, dintre care unul “aduce aminte”. Cui? Siesi? Mai pune, dom’le, mina pe gramatica limbii romane si insuseteti-o precum cel putin unii din dascalii tai de la Facultatea de Jurnalistica pe care ai frecventat-o si pe care n-ai mai apucat, din cite inteleg, sa o si termini…. Oricum, ne termini pe noi toti, un fel de copil teribil al presei locale! La mai putine greseli si greshelutze gramaticale, stimabile! Si, apropo, anuntza-ne si pe noi, cetitorii tai, cind ti-ai terminat sau preconizezi sa-ti termini studiile universitare….

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact