X

Abonament unic si trasee noi la Tursib

Societatea de transport public în comun în colaborare cu Primăria Sibiu lucrează la implementarea noului plan de transport public în comun şi introducerea conceptului de abonament unic.


O parte importantă a implementării noului plan este informarea publicului călător cu privire la modificările ce vor apare începând din 15 noiembrie 2009. Turisib va demara, după data de 15 septembrie, o campanie de comunicare susţinută de Primăria Sibiu, a cărui scop este acela de a transmite informaţia cu privire la noile trasee Tursib şi conceptului de abonament unic direct către pasageri.

După data de 15 septembrie, vor fi amplasate în 20 de staţii cu cel mai mare aflux de călători indicatoare de staţie ce conţin noile trasee şi programe de circulaţie. Până în data de 15 noiembrie 2009 noile indicatoare de staţii vor fi barate cu roşu pentru a arăta că acestea nu au intrat încă în vigoare.

De asemenea, tot după mijlocul lunii septembrie Tursib va pune în circulaţie un microbuz caravană ce va staţiona în diverse puncte ale oraşului. Microbuzul va fi special inscripţionat cu însemnele acestei campanii, iar personalul calificat va oferi informaţii celor interesaţi.

în cadrul campaniei vor fi distribuite pliante ce conţin informaţii privind noile trasee, descrierea utilităţii şi avantajelor abonamentului unic şi detalii privind tarifele.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    No Mercy

    Cu frustratul ala de sofer de pe autobuzul 9 cum ramane? azi maine ia calatorii la bataie un mare nesimtit care intr-o buna zi isi va gasi nasul.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact