X

Imprumutul Sibiului de 10 mil. euro de la BERD, programat pentru 2010

Municipalitatea sibiană va împrumuta, la începutul anului 2010, aproximativ 10 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). împrumutul va fi luat cel mai probabil abia anul viitor pentru că în acest an BERD nu mai are capacitatea de a finanţa şi acest credit, din cauza prea multor credite acordate în 2009, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, primarul Klaus Johannis. “Eu mi-aş fi dorit să luăm acest credit în acest an, dar nu cred că este posibil fiindcă BERD a dat considerabil mai multe credite în 2009 decât în 2008. Dar la începutul lui 2010, dacă obţinem aprobările necesare de la Ministerul Finanţelor, atunci am putea lua acest credit. Vom lua tot 10 milioane de euro, deşi nevoile ar fi mai mari, dar capacitatea noastră de rambursare se încadrează în aceşti bani “, a precizat Johannis, citat de Agerpres. Municipalitatea negociază cu reprezentanţii BERD un împrumut de 10 milioane de euro, bani pe care primarul Klaus Iohannis vrea să îi investească în lucrări de infrastructură în municipiul Sibiu. în prezent, primăria din Sibiu are contractate alte cinci credite, din care trei de la BERD şi două de la Dexia Kommunal Credit. Municipalitatea a luat un credit in valoare de 15 milioane de euro de la BERD contractat în anul 2005 pentru reabilitarea străzilor, pieţelor şi a iluminatului public în centrul istoric, un credit in valoare de 10 milioane de euro de la BERD contractat în 2006 pentru reabilitarea unor străzi din cartierele sibiene şi unul in valoare de 10.500.000 lei de la BRD contractat în anul 2006 pentru construire locuinţe. De la Dexia Kommunal Credit, primăria a luat un credit în valoare de 70 milioane de lei, contractat în anul 2007, pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Sibiu şi unul de 20 de milioane de lei, contractat în anul 2008, tot pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Sibiu. Cele mai mari împrumuturi ale primăriei au început în 2006 la Sibiu, când au început pregătirile pentru a deveni Capitala Culturală a Europei în 2007. Autoritatea municipală trebuia să iniţieze lucrări ample de renovare, inclusiv restaurarea faţadelor vechilor clădiri, inclusiv cele din Piaţa Gării, principala poartă de intrare a oraşului, unde turiştii îşi fac o primă impresie despre Sibiu. Printre alte lucrări edilitare, era nevoie de refacerea canalizării pe aproximativ 36 dintre străzile oraşului. Toate acestea constituiau o cheltuială prea mare, pe care municipalitatea nu putea să o finanţeze de una singură. împrumutul BERD a ajutat Sibiul să achiziţioneze 30 de autobuze, să înlocuiască 60 la sută din parcul auto şi să îmbunătăţească condiţiile de transport pentru localnici şi pentru afluxul de vizitatori aşteptat în 2007. Pe lângă aceasta, au fost atrase fonduri în valoare de 425.000 euro de la guvernele Austriei şi Statelor Unite. Aceste fonduri au fost utilizate pentru sprijinirea municipalităţii în organizarea licitaţiilor pentru acoperirea costului angajării de consultanţi care să supervizeze lucrările de reabilitare a oraşului şi de transformare în societate pe acţiuni a companiei de transport public din Sibiu. Un împrumut BERD anterior, garantat de municipalitatea Sibiu, a contribuit la reabilitarea sistemului de canalizare pentru peste 170.000 de locuitori din municipiu. Acest împrumut a fost completat de un fond nerambursabil în valoare de 25,6 milioane euro, acordat în cadrul programului ISPA al Uniunii Europene. Finanţarea mixtă a contribuit la extinderea şi reabilitarea reţelei de canalizare, reabilitarea staţiei de tratare a apei potabile, precum şi la contorizarea şi monitorizarea reţelei de distribuţie a apei.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    eugen

    asta-i ziarul primariei? pentru ca prea e laudativ. daca ar vrea sa informeze obiectiv ar trebui sa aminteasca si de sacandalurile si controversele care au insotit imprumuturile, lucrarile, consultanta…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Naomi

    D.le iohannis, gradul de indatorare al Sibiului in 2000/2009 este deprimant. Depaseste cadrul legal. Deasemenea tupelul Dvs. este deprimant. Nu pomeniti nimic despre dobanzi. A-ti luat modelul strutului si nu spuneti nimic despre faptul ca, in a doua jumatate a anului 2012 incepe rambursarea. Pe unde veti fi atunci, in Germania la UE sau in penitenciar? Doriti sa vorbiti despre motivul de a nu promova priecte din fonduri europene prin Programul Operational Regional. A-ti retrocedat si vandut conform planului si nu mai aveti interese in zona decat indatorarea sibienilor pentru 30 de ani la bancile straine ? Primaria Alba Iulia a primit 5 milioane $ fonduri europene nerambursabile. Sunteti FDGR-PSD-PNL in dusmanie cu PDL sau sunteti primarul acestui oras ?

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    pentru Naomi prostonacul

    Ai uitat cite fonduri nerambursabile si subventii a primit Sibiul ,si asta numai datorita Primarului Johannis,uitati cam repede mitocanilor cu creier de gaina.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    joe

    Sasalaule de la 3 (spitalul?) Sibiul nu a primit fonduri nerambursabile pt. ca trepadusii lui johANUS nu au depus proiecte! Subventii, da, de la Ministerul Culturii, din care a furat la greu johANUS si haita lui!!!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact