X

Club Astra se reuneste luni

Cenaclul literar Club Astra se va reuni luni de la ora 18:00, în sala de Consiliu a Bibliotecii Astra, corpul B, etajul I.
De această dată cel care va citi proză şi poezie este Andrei Benedek. La adunarea trecută toate privirile au fost îndreptate către poetul Călin Sămărghiţan, autorul volumului de versuri „Fardad”. Cenaclul Astra adună ca membrii mulţii oameni de cultură precum: Cristian Cătălinoiu, Dumitru Chioaru, Rita Chirian, Mihai Curtean, Laura Dima, Silviu Guga, Anda Ionaş, Nicolaie Lazăr, Emil Cătălin Neghină, Daniela Popa, Sever Purcia, Alex Radu, Călin Sămărghiţan, Camelia Silea, Andrei Terian, Radu Vancu, Dragoş Varga, Ioan Radu Văcărescu, Joachim Wittstock, iar lista este deschisă în permanenţă noilor membri. Toate textele care se citesc în cadrul întâlnirii apar şi pe blogul cenacului http://clubastra.blogspot.com. Intâlnirile au loc lunar, în prima zi de luni a luniii respective. La reunire este binevenit oricine este interesat de cultură. Moderatorul discuţiilor este Mihai Curtean. Organizatorii cenaclului sunt: Biblioteca Astra şi Uniunea Scriitorilor din România- Filiala Sibiu cu sprijinul Consiliului Judeţean în colaborare cu revistele de cultură Euphorion, Profil Cultural şi Transilvania.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

9 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ianus

    Nu-mi inspira incredere cei care scriu si poezie si proza. Riscul e sa nu iasa bine nici una nici alta- Numai marele talent are forta sa desparta apele. La clubastra vor fi insa numai talente. Iar impresia e adanca: Calin Samarghitan a citit, data trecuta, proza, acum este evocat poetul. De ce atata graba?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mihai curtean

    c. samarghitan scrie o proza buna. are si poezii bune (cele din ultima vreme). la fel si… cartarescu, de pilda. sunt sigur ca poti gasi si alti scriitori in istoria literaturii care au si poezii bune, si proza buna. cum bine spui, depinde de talent.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    lulu

    Ma rog, “bun” nu inseamna o judecata de valoare. Am citit “Rochia de bal” – e “buna”, insa abia de aici incolo ar incepe sa functioneze instanta critica. Nu o fac eu si nu aici. Cartarescu nu este exemplul cel mai convingator in context, din mai multe motive: autorul Orbitorului a scris intai poezie, apoi a rupt-o cu versul si s-a dedicat prozei, circumscriindu-si pregnant doua voci distincte; comparatia este disproportionata, strivitoare pentru sibianul nostru. A ne pune in balanta noi, incepatorii, cu scriitori de prima marime ai vietii literare nu cred ca ne onoreaza prea mult, chiar daca e vorba de talentatii membri ai cenaclului Club Astra. In definitiv, e bine ca atat de prodigioase condeie experimenteaza mai multe moduri de a scrie, de a elabora texte cat mai diverse: poetic, narativ, critic s.c.l. Asa se formeaza mana, iar un cenaclu menirea aceasta o are in primul rand. Cred ca esti de acord cu mine, domnule Curtean. E cu totul altceva cand publici si dai semne ca inca nu te cunosti, nu stii ce vrei sa faci, nu-ti gasesti o cadenta si un sunet propriu. Cand iesi la rampa e un gest sinucigas sa vrei sa faci de toate. Deocamdata prefer si admir pe X ca poet, pe Z ca prozator , pe Z ca critic. Unul care vrea sa fie din toate cate ceva- precar in fiecare ipostaza- e lipsit de adancime, se substanta, si mai devreme sau mai tarziu, chiar inainte de a-si gasi vreo glorie dincolo de culisele vietii de canaclu, se va epuiza si va fi inghitit de dulcele anonimat. Eu va pretuiesc entuziasmul, insa nu renunt la a crede ca intr-un cenaclu sunt si multi veleitari ce “bat la portile gandirii”. Ceea ce nu trebuie uitat e ca pe un scriitor nu-l reprezinta decat cartile publicate. Ceea ce e valabil si pentru membrii cenaclului, intre care sunt si cativa scriitori pe care cartile ii reprezinta , cu ce e bun , cu ce e mai putin bun. Dar asta e alta poveste. Si e treaba criticii, nu a criticii de canaclu… Si cum critica nu prea mai are suflu si cuvant, de la o vreme, in lumea literara, e posibil orice, inclusiv confuzia de valori.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mihai curtean

    mai are rost sa spun ca granita dintre poezie si proza nu-i una foarte bine marcata in zilele noastre? are rost sa deschidem aici o discutie despre… asclepiades, de exemplu, epigramist clasic grec, ale carui epigrame contin multe elemente ale genului epic sau chiar despre “luceafarul”, care imbina elemente lirice, epice si dramatice? nu cred ca-i nevoie sa dau prea multe exemple aici. chiar cartarescu zicea ca va scrie proza de-adevaratelea doar de-acum incolo, pana acum aflandu-se sub zodia poeziei, ceea ce-i adevarat (inclusiv “orbitor”), facand trimitere la imbinarea genurilor care nu-i de azi, de ieri si care se simte tot mai puternic. (parerea mea-i ca un scriitor de azi ar trebui sa tinda spre un text complet, in care sa imbine toate genurile literare.) o discutie mai detaliata putem avea la cenaclu…

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Domnule Curtean

    m-ai convins: nu are niciun rost. Vederile noastre estetice sunt incompatibile, iar la o asa gandire de maestru nu am -recunosc- acces. Mai ales ca pentru asclepiades, invocat si in “o foame de rosu”,p.lxxi (o proba de “text complet”?!) nu am o inclinatie anume, iar “Luceafarul” nu trebuie reciclat prin filtre postmoderniste, m-ai ales ca acestea s-au vlaguit. Daca premisele sunt cele formulate de dumneata, se intelege ca “o discutie” e cu neputinta, mai ales la un cenaclu. Punctul meu de vedere e formulat, fara echivoc, in finalul interventiei mele precedente. M-as bucura sa -ti dezvolti opinia intr-un text publicat, si-ti promit ca ma voi angaja intr-un dialog, daca acesta ar avea vreo noima. Un text scris si semnat inseamna cu totul altceva decat un “capriciu” sau o incrucisare de floreta la cenaclu, unde multi au “pareri”, insa foarte putini “convingeri”.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mihai curtean

    punct de vedere formulat fara echivoc? sa vedem… pe un scriitor nu-l reprezinta decat cartile publicate? nu poate fi nimic mai fals. pe un scriitor il reprezinta si interviurile date, si articolele scrise, si marturiile altora despre el etc. etc. daca-l luam, de exemplu, pe eminescu, pe el il reprezinta doar poezia, nu si proza lui, nu si articolele lui? lasand asta la o parte, nu inteleg de ce ma ironizezi si ma numesti “maestru”, cand nu-s decat moderator si organizator al cenaclului respectiv. o consider o dovada de rea-credinta. “luceafarul” nu cred ca are nevoie de reciclare. oricine stie un pic de teorie a literaturii isi da seama ca are si un fir epic, are si lirism, are si dramatism. mai trebuie sa spun ca si-n piesele shakespeariene (texte dramatice) gasesti lirism din greu?… in final, vreau sa spun ca mi se pare lipsit de onestitate sa-mi ceri nu stiu ce text scris si semnat, atata vreme cat tu iti ascunzi identitatea si faci acuzatii si mici ironii… hai sa ne pastram buna-credinta si onestitatea. astea cred ca-s mai presus de opinii (divergente ori nu).

    p. s. corect se scrie “mai ales”, nu “m-ai ales” – asta nu-i o rautate, ci o corectare, deci nu mi-o lua in nume de rau, lulu (daca asa te cheama).

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Lulu

    Sa-mi fie cu iertare,dar observ ca incurci destul de bine firele. Nu inteleg de ce il invoci mereu pe Eminescu, cata vreme pui stramb probema si contextualizezi pe muche de cutit. Fii sigur ca macar cat dumneata(iar ironizez?) stiu si eu despre autorul “Criticilor mei”. Nu contest fuziunea de liric, epic, dramatic in poemul eminescian, insa substanta, semnificatia si mesajul acestuia au alta sorginte decat ne invata “teoria literara”. Fara ironie: refuzi calitatea de “maestru”, dar vorbesti ca un maestru si ma derutezi. Cand trimit la cartile publicate care il reprezinta pe un scriitor nu formulez un enunt absolut, ci unul de circumstanta. Si pe dumneata te reprezinta, cred eu, “o foame de rosu”. Sau nu? Asa cum e, te reprezinta. Cum anume, nu-mi cere. e treaba criticii … oneste si cu buna cedinta. Recte: e un punct de vedere fara echivoc. Nu altul decat cel formulat explicit in ultimele trei randuri de la 3. Cat priveste “mai ales”, mea culpa! Si totusi, de ce vorbesti ca un maestru? De ce tii cu tot dinadinsul sa ma intorci la manualul scolar si sa ma instruiesti? Astept alta bibliografie.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mihai curtean

    bine, lulu. atunci sa facem totu’ dupa ureche, asa cum ne sta bine noua, romanilor. pe de-o parte zici, in alea 3 randuri, despre confuzia de valori pe care o face critica, iar pe de alta parte, refuzi notiuni de teorie, care iti contrazic opiniile. cum crezi ca ajunge critica la confuzia de valori? nu cumva tocmai prin refuzu’ acestor notiuni si prin instaurarea amatorismului?… zici ca incurc firele, da’ tu vorbesti cand despre lucruri care tin de teorie literara, cand despre lucruri cum ar fi critica, despre care emiti opinii, cand despre vol. meu de debut. nu stiu cine incurca firele in discutia asta… “o foame de rosu” nu ma reprezinta. reprezinta o parte din mine si, mai exact, o parte din cel care eram mai demult. deci… destul de departe de a ma reprezenta pe mine Acum, in totalitate. pentru mine, discutia asta se opreste aici, exceptand cazu-n care iti vei dezvalui identitatea. repet, nu consider onest sa nu-ti asumi afirmatiile sub semnatura, atata timp cat interlocutoru’ tau o face. ganduri bune!

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact