Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Drumul Regelui primeste 350 mil. euro ca sa bata Transfagarasanul

Drumul Naţional 67C Transalpina, arteră rutieră aflată la altitudinea de 2.200 de metri şi care străbate cinci judeţe, printre care şi Sibiu, a primit o finanţare de aproape 350 de milioane de euro pentru reabilitare, asfaltare şi modernizare. Prefectul de Sibiu, Constantin Trihenea a menţionat că "acest drum va lega Mărginimea Sibiului de toate celelalte regiuni înfrăţite". "Efectul turistic va fi de neimaginat. Acest drum al regilor, modernizat de Carol al II-lea în 1932, va deschide economia zonei în mod exponenţial. Pe lângă turism, se va înlesni accesul spre cele patru amenajării hidroenergetice, spre exploatarea pădurilor. Dar, rămân la punctul meu de vedere, mai ales că sunt un partizan al legăturilor dintre ardelenii din Mărginime şi oltenii de sub munte", a declarat pentru Agerpres prefectul din Sibiu. Drumul Regelui face legătura între localitatea Novaci, din judeţul Gorj, şi Sebeş, din judeţul Alba, străbătând judeţul Vâlcea în zona Obârşia Lotrului "Va fi de departe cea mai amplă lucrare din România. Va fi spulberat mitul Transfăgărăşanului, pentru că acest drum este cel mai vechi din România, un coridor strategic roman cum era definit în perioadă Daciei Felix. Acest drum este de un pitoresc aparte, va uni economic şi spiritual cinci judeţe montane - Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Sibiu şi Alba. Chiar săptămâna viitoare am să îi invit pe cei cinci prefecţi în zonă pentru a discuta despre acest proiect", a spus Remus Grigorescu, prefectul de Vâlcea, citat de Agerpres. Acesta a adăugat că "acest drum pur şi simplu îţi opreşte respiraţia". "Este cel mai frumos drum turistic din ţară. Poate rivaliza de departe cu orice traseu din Alpi. Este un spectacol de culoare. Sadoveanu a fost inspirat de aici când a scris despre Valea Frumoasei", a precizat Grigorescu. Transalpina înseamnă "ţara de dincolo de munţi", vechea denumire a Ţării Româneşti. în zona Transalpina se găsesc o serie de lacuri glaciare, dintre care şi lacul Gâlcescu, cel mai întins iezer glaciar din zona Gorjului. Acesta are 230 de metri lungime, 165 de metri lăţime şi o suprafaţă de 3,2 hectare. Adâncimea maximă este de 10 metri. Se află la o altitudine de 1.950 de metri şi este populat natural cu peşti. Zona din jurul lacului, declarată rezervaţie naturală, şi lacul Gâlcescu sunt monumente ale naturii. Drumul Naţional 67C va fi modernizat pe o distanţă de 148 de kilometri, între Sebeş, judeţul Alba şi Bengeşti, judeţul Gorj, în cadrul unui proiect intitulat "Trans Alpina". Cei aproape 150 de kilometri de drum vor fi acoperiţi cu un covor asfaltic, iar lăţimea părţii carosabile va fi de minim opt metri (chiar şi pe serpentine). Modernizarea se va realiza simultan pe patru tronsoane diferite, astfel încât traficul să fie cât mai puţin afectat. Valoarea totală a proiectului se va ridica la aproape 350 de milioane de euro, bani obţinuţi printr-un credit cu dobândă redusă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

9 comentarii

b

Acum 14 ani

da ce mai laudati asa drumul asta? auzi, ca e mai tare ca Transfagarasanul? eu nu cred asta
Raspunde

beep

Acum 14 ani

si pe cine crezi TU ca intereseaza CE anume crezi ? Realitatea este ALTA !
Raspunde

ax

Acum 14 ani

soseaua transalpina e absolut superba! foarte bine ca ministerul investeste in infrastructura turistica!
Raspunde

bosorogul

Acum 14 ani

Unele comentarii sunt facute de ...analfabeti la cultura generala! Este extraordinar daca se redeschide acest drum. Am avut ocazia ,pe vremuri cand se putea trece pasul Urdele (cel mai inalt punct al drumului- 2200m, fata de Balea lac-2035m)sa-l parcurg cu un Aro. Am mers pe traseul Sibiu, Jina, Oasa, pasul Urdele, Novaci si a fost ceva deosebit. Am fost acum 1 luna iarasi pe Sebes- Novaci si am ramas surprins placut de lucrarile din zona . De ce nu da-ti o fuguta pana acolo si sa vedeti si dupa aceea sa scrieti ?Lipsa de documentare , se vede in diletantismul articolului. Cati km are Transfagarasanul, ce altitudine max. atinge, ce legatura are ,,valea Frumoasei" cu Sebes -Novaci, de lacurile Oasa, Taul Bistrei ati auzit etc? Nu prea stiu cine e stapanul ziarului dar, cam ,,statice si puerile" articolele! Teren si documentatie nu prea faceti! Copiati tendinta locala de stiri, scrieti aceleas teme ca si ceilallti ,,reporteri" locali. Cred ca stati ziua la o cafea , la vreo terasa si stabiliti tematica locala. Dentologia, meseria ,flerul , critica, ,,cainele democratiei"...va lipseste! Cu acest tip de reporteri , tirajul va fi... picajul!!!
Raspunde

becali

Acum 14 ani

proiecte sunt cu carul dar la noi la romanica inca nu sau finalizat nici macar 50km de autostrada sa nu mai vorbim de banala centura a sibiului.no asa ca si acest ,,proiect,, va ramane o schita si un articol intr-un ziar local.noroc ca traim in romanica!
Raspunde

stef

Acum 14 ani

e frumos si transfagarasanul dar nu se compara cu drumuri ce le-am vazut prin muntii pirinei
Raspunde

span

Acum 13 ani

nu mai comparati atat toate locurile au frumusetile lor eu am fost si pe transfagarasan si pe drumul regelui,sunt superbe merita vizitate cele doua drumuri.mai bine zis merita vizitata tuata tara in lung si-n lat.
Raspunde

venusaka

Acum 12 ani

Pt D-l \"b (IP 89.46.107.113) - primul comentariu din lista\": - Stimata Domn! Ati avut ragazul necesar sa parcurgeti Transalpina? 1. Daca da - atunci va invit sa ne impartasiti impresiile! 2. Daca nu - atunci ..... va invit s-o faceti! Este bestial! Eu am trecut si noaptea (prin nor)! E minunat! Adrenalina pura (si nebunie in consecinta)!
Raspunde

Moldoveanu State 59 ani

Acum 11 ani

Am fost cu bicicleta cu mai bine de 20 de ani in urma si am trcut din Valea Frumoasa in Valea Lotrului .Parca e mai bine sa terci peste Urdele pe asfalt. Vorbind despre Transalpina .singura mea nedumerire este de ce s-a schimbat vechea denumire Transparing in Transalpina ?. Sa fie vorba tot dejurnalisti mai putin documentati?......
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus