X

Piscina si jacuzzi pentru profesori

Casa Corpului Didactic a început acum doi ani construcţia unui nou corp de clădire în chiar curtea instituţiei. Este vorba despre un complex de cazare pentru centru de perfecţionare pentru dascălii sibieni şi cei din toată ţara. Fapt perfect lăudabil. Lăudabil este şi proiectul complexului care ia în calcul confortul profesorilor şi prevedea iniţial chiar două jacuzzi şi o mini-piscină interioară, după cum spun surse confidenţiale.
Totul se petrecea la jumătatea anului 2007 când Sibiul era Capitala Culturală a Europei iar banii curgeau gârlă către Sibiu, din toate direcţiile.
Revenind în zilele noastre, anul 2009 a adus o secetă financiară pe toate planurile. Iar proiectul este mult întârziat. Ar fi fost culmea ca şcolile să fie cârpite şi spoite cu var pentru începutul anului şcolar iar Casa Corpului Didactic să inaugureze un complex nou dotat cu piscină şi jacuzzi.
Casa Corpului Didactic a organizat licitaţia pentru construirea noului sediu în luna mai 2007. Proiectul noului complex avea o suprafaţă totală construcţie de 2.700 metri pătraţi, împărţiţi în subsol, plus parter şi patru etaje, iar licitaţia a fost câştigată de societatea CONA. Autorizaţia de construcţie a fost emisă pentru 24 de luni, deci complexul trebuia finalizat în toamna aceasta.
Am încercat să discutăm cu conducerea CCD despre noul sediu dar directoarea Viorica Cismaş este la fel de transparentă în chelturirea banilor publici cum este apa Cibinului la ieşirea din Sibiu. Am contactat-o pe doamna Cismaş în primele zile ale lunii august. S-a scuzat că este nouă în funcţie, că nu ştie exact despre ce este vorba şi că se interesează şi ea şi ne comunică. Am revenit după o săptămână. Aceleaşi scuze, n-a aflat nimic între timp. După o altă săptămână doamna Cismaş şi-a dat seama că are un diriginte de şantier de la care ar putea afla care este situaţia. Numai că dirigintele e plecat, deci altă săptămână. Ca să vă faceţi o idee despre cât de dispusă este doamna directoare să comunice date de interes public ar mai trebui să ştiţi că îşi încheie convorbirile telefonice, cu persoană pe care a văzut-o doar o singură dată în viaţa ei, cu formula “vă puup!”.
Proiectul noului complex de cazare şi centru de perfecţionare aparţine de fapt fostului director al CCD, Gheorghe Pupeză. Şi acesta este reticent în a discuta despre proiect, dar din alte motive. Orgolios din fire, Pupeză este supărat că a fost schimbat din funcţie în luna mai a acestui an pe criterii politice. Viorica Cismaş este membru PSD, iar schimbarea directorilor a creat un val de nemulţumire în interiorul CCD. “Poate când se vor mai linişti apele vom putea discuta despre ce doriţi dumneavoastră. Deocamdată doamna Cismaş cred că poate să vă ofere minimum de detalii legate de acest proiect” ne-a declarat Gheorghe Pupeză.
Şi ca să fie treaba treabă, Viorica Cismaş s-a pricopsit săptămâna trecută şi cu un ditamai controlul de la Bucureşti pe cap, venit că verifice tocmai modul în care au fost cheltuite sumele alocate proiectului cu Jacuzzi şi piscină.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Anchete
  • Contact