X

Sibiu, dragostea mea! (II)

Rândurile de mai jos sunt transcrierea istorisilor legate de Sibiu, relatate săptămânal pentru Turnul Sfatului,  în stilu-i inconfundabil, de maestrul Ion Besoiu.

Pe dumneavoastră vă interesează să discutăm despre istoria acestui oraş frumos, putem spune de acum milenar. In anul 2007, când Sibiul a fost Capitală culturală europeană, eu am făcut un film care se cheamă “Sibiu, dragostea mea”. Aici pe pământurile regeşti, Regele Andrei al doilea sau Geza al doilea a dat o diplomă şi a instalat populaţii de saxoni aduşi mai ales din partea Luxemburgului. Pentru că interesant este că luxemburghezii îi înţeleg pe saşi în limba lor, au o limbă specifică. Şi au venit din partea aceea şi au populat această zonă, unde au primit drepturi. Au întemeiat acel celebru Siebenburgen – cele şapte cetăţi. Era pe la 1100 şi ceva, aici era o depresiune foarte plăcută, cu climă extraordinară, erau cu toţii catolici. După reforma lui Luther au venit evanghelicii, căci şi aici este o istorie interesantă. Când au venit evanghelici a mai venit un val puternic de emigranţi din Austria, pe la mijlocul secolului XVIII, şi au întemeiat o serie de sate – Turnişor, Cristian. Au puţină diferenţă de limbaj şi de costum săsesc. Aceia au venit pentru că erau protestanţi şi au fost alungaţi de austriecii catolici. Şi au venit aici. Au adus o contribuţie în modul de a munci al românilor.
E, foarte puţin după aşezarea saxonilor aici a venit invazia tătarilor, pe la 1240. Eh, i-au găsit descoperiţi. Nu aveau ziduri de apărare, nu aveau. De atunci datează începerea fortificării oraşului, cu mai multe rânduri de ziduri din cărămidă roşie. De aceea, tătarii îi spuneau Oraşul Roşu. Il ocoleau. Nu l-au cucerit niciodată. Dacă vă uitaţi în Piaţa Mare, veţi vedea acele rotonde, precum nişte scaune, pe care scrie că acolo era grânarul oraşului. Din ce cauză? De la primă năvălire, locuitorii de aici s-au obişnuit cu pustiirea asta şi ca să îşi poată păstra existenţa şi să aibă ce mânca şi-au construit cetăţi-biserici. Dacă aveţi curiozitatea să mergeţi să vedeţi, în filmul meu apare această chestiune, este acel celebru turn al slăninii. Sigur, odată cu plecarea saşilor acest lucru a dispărut. Erau turnurile în care comunitatea satului îşi punea, în firide, cârnaţi, slănină, aveau lada cu făină de cucuruz, de grâu. Şi seara, tot satul, împreună, să nu îşi fure unul de la altul, mergeau să îşi taie pentru a doua zi. Erau atârnate, din cauza şoarecilor, în acel Turn al Slăninilor. Iar noi, copii am scos şi o glumă, am moştenit-o de la cei mai vechi decât noi, care spunea “fie Hans cât de prost, numa` lung să ajungă la slănină”.
Eu vă recomand să citiţi cartea lui Sigerius, care ia străzile Sibiului pe rând, arată cum şi când s-a construit. Sibiul este un oraş frumos fiind că şi-a păstrat integritatea urbană şi clădirile. Toate oraşele din Europa au fost distruse de război – Paris, Londra -, oraşe din Germania au fost distruse în totalitate, mă refer la oraşe cu tentă barocă şi gotică. Sibiul a rămas neatins. Sighişoara e mică, acolo, sus. Dar Sibiul nu a fost cucerit niciodată.
Era şi o explicaţie de ce erau atâtea unităţi militare aici, pentru că de pe vremea Austro-Ungariei şi poate şi înainte, aici erau foarte multe cazărmi fiind zonă de graniţă cu estul. Era localitate de graniţă. Şi atunci au înfiinţat toate acele cazărmi, de stil austriac. A fost şi ultimul vestigiu, o clădire superbă, pe care a dărâmat-o, era să şi zic cine. Mai bine nu îi mai pomenesc numele, era prim-secretar, o femeie. Era Cazarma din faţa Bulevardului, a Regimentului 90 Infanterie, regiment românesc. In cazarmă austriacă. Era ceva superb, un monument baroc extraordinar. Au dărâmat-o, că ziceau că sunt şobolani. Au făcut parcarea aceea. Făcea parte din pitorescul oraşului. Şi Cazarma de la Dragoner, era cum cobori pe sub Podul Minciunilor pe strada Ocnei, era o încrucişare. Ţin minte, pe stânga era un restaurant care se chema “Mielul Alb”, unde mâncau românii, o să revin şi la istoria asta, cu Oraşul de Sus şi cu cel de Jos.
Iosif al II-lea, băiatul Mariei Tereza, era un iluminist. Le-a dat voie românilor, era un tolerant, şi şi-au făcut Biserica Ortodoxă – unde eu am fost botezat şi părinţii mei s-au cununat – în cartierul denumit după modelul luat de la mama lui, care a făcut cartierul Terezian, şi l-a botezat Iosefin. A fost şi o condiţie, de aceea biserica a fost aşezată în groapă: turnul să nu depăşească orizontul oraşului.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Simplu cititor

    Intr-adevar e mare bucurie a citi despre nepretiosul nostru oras Sibiu! Cantati-l va rugam! In note, versuri, proza, lemn, piatra, in orisice va lasa inima! Noi, simpli iubitori ai frumosului vom face ceea ce Sibiul ne-a invatat’ ne vom delectaa..pe indelete..

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact