X

Bursa zvonurilor. Schimbarea prefectului

Totul începe cu o brumă de zvon: „prefectul ar putea fi schimbat din funcţie”. Micuţa piatră aruncată în apă face apoi valuri tot mai mari. „Prefectul Trihenea urmează să fie promovat într-o funcţie la Bucureşti, iar acum în partid se discută posibilitatea înlocuirii lui. Sunt mai multe nume luate în calcul, însă nu e bătut în cuie niciun nume”, spun surse din PD-L. Veridicitatea informaţiei este infirmată de însuşi prefectul Constantin Trihenea. „Nu este nimic adevărat. Eu nu mi-am propus să mă retrag, deci nu sunt decât nişte baloane”, a spus prefectul.
Aceste zvonuri au ajuns şi la urechile din vârful PD-L Sibiu. Vicepreşedintele Nicolae Nan spune că a fost întrebat dacă în funcţia de prefect ar veni omul de afaceri Horaţiu Crecel. „Am spus şi atunci, vă zic şi vouă. Constantin Trihenea stă bine în funcţia de prefect. Nu ştiu de unde a ieşit treaba asta cu Cercel”, spune Nan.
Un alt candidat vehiculat pe bursa zvonurilor este actualul director al ANSVA Sibiu, Şerban Ţichindelean. „Sunt nişte zvonuri care nu pot fi luate în niciun fel luate în seamă. Nu am niciun fel de date să spun dacă pot fi promovat în funcţia de prefect”, a declarat şi doctorul Ţichindelean.
Alte voci din cadrul PD-L spun că lui Trihenea i se pregăteşte o funcţie importantă la Bucureşti, după ce mai mulţi miniştri urmează să fie remaniaţi. „Nu ştiu dacă pentru un rang de secretar de stat, Trihenea va lăsa funcţia de prefect”, este întrebarea la care cugetă democrat-liberalii. Cât despre funcţia de ministru, visul ar putea fi puţin prea mare.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    anonimul gramatic

    Dom’ Bratu, de cind in urmatorul citat din articolul dumneavoastra de mai sus, exista vreo intrebare? Mai revedeti gramatica limbii materne:

    „Nu ştiu dacă pentru un rang de secretar de stat, Trihenea va lăsa funcţia de prefect”, este întrebarea la care cugetă democrat-liberalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact