X

Coalitia BA NU – BA DA

PD-L-iştii sibieni spun că s-a încălcat protocolul semnat la nivel local. PSD-iştii zic că nu. PSD-iştii spun că directorii de şcoli sunt numiţi în funcţie pe criterii profesionale. PD-L-iştii zic că nu. Ion Ariton (PD-L) şi Ioan Cindrea (PSD) au avut la sfârşitul săptămânii trecute o primă dispută de idei (împreună).
Organizaţia judeţeană a PD-L Sibiu a tarnsmis un comunicat de presă în care reclamă ca fiind nelegal ordinul ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, emis săptămâna trecută, prin care sunt revocaţi “aproximativ 16.000 de directori de şcoli din România, inclusiv din judeţul Sibiu”, după cum se arată în comunicat. “De altfel, la nivelul judeţului Sibiu, încălcarea protocolului de către PSD a vizat şi alte sectoare, amintind în acest sens doar schimbarea din funcţie, fără temei, a directorului Spitalului Judeţean Sibiu. Din acest motiv, Biroul Politic Judeţean al PD-L Sibiu, a decis săptămâna trecută să solicite conducerii centrale a partidului încetarea parteneriatului de colaborare cu PSD”, spun democrat-liberalii.
Ioan Cindrea, preşedintele PSD Sibiu zice “că nu”. “protocolul politic la nivelul judeţului Sibiu, dintre PSD şi PD-L, nu a fost încălcat. Legat de schimbarea directorului Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, aceasta nu este prevăzută în protocol, în acest caz, numirile s-au făcut doar pe criterii strict profesionale. Precizăm că şi numirile de directori de şcoli în judeţul Sibiu s-au făcut doar pe criterii profesionale, conform legii”, susţine liderul social-democrat.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact