X

30.000 de euro, dauna masinii lui Cazan

În urma accidentului de ieri, deputatul Mircea Cazan şi-a avariat serios maşina, un Mercedes ML AMG 63, achiziţionat în urmă cu patru luni, iar senatorul Minerva Boitan s-a ales cu câteva răni superficiale. Cei doi parlamentari PNL au suferit joi, la ora 17, un accident pe Valea Oltului. Un tir al companiei Edy Spedition i-a lovit în spate, în timp ce automobilul condus de deputatul Cazan staţiona într-o coloană formată din cauza unei căruţe. Din cauza impactului, Mercedesul a lovit o altă maşină care staţiona în aceeaşi coloană. “Eram în maşină cu senatorul Boitan şi cu soţia mea, care stătea în partea dreaptă. Dintr-o dată am văzut tirul în portbagaj. Ne-am speriat foarte tare. Am fugit imediat după accident de lângă maşină, pentru că am văzut un lichid ce curgea şi ne era frică să nu fie benzină, să explodeze. Au fost câteva momente de panică. Soţia mea a fost la un pas să-l bată pe şoferul tirului. Nu se poate ca un băiat de 23 de ani să conducă un asemenea mastodont”, a declarat astăzi Mircea Cazan.

Liberalul a fost impresionat de gestul colegilor săi parlamentari de la PSD şi PD-L, care au oprit la locul accidentului pentru a-i acorda ajutor. “Mircea Silvestru Lup a oprit să ne ajute. A trecut şi senatorul Ariton cu Trihenea, au oprit şi ei să ne ajute. Au dovedit că sunt mai mult decât colegi şi le mulţumesc pentru intenţia bună pe care au avut-o”, a mai spus Cazan.

Maşina condusă de deputatul PNL era un Mercedes – Benz ML AMG 63 şi costă de la 44.000 de euro fără TVA. “Sunt supărat din cauza maşinii. O aveam de 3, 4 luni şi la o primă vedere costurile de reparaţie ajung undeva la 30.000 de euro”, a explicat liberalul. Senatorul Boitan s-a ales cu câteva răni din cauza monitoarelor din tetiera scaunelor din faţă. “Recomand la toată lumea să poarte centura de siguranţă, chiar dacă stă pe loc”, a mai spus Mircea Cazan.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    heptagon

    daca s-ar da detalii si cu privire la ce activitati si merite obstesti are domnul Cazan in afara de vehicolul sifonat, as zice ca merita compasiune, dar asa cred ca compasiune merita soferul Tir-ului care, chiar daca a scapat pe moment de bataia sotiei de deputat, nu o va avea usor.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mi

    Ce afaceri invârte acest senator ca se plimbe cu ditamai tractoru pe sosea ? Sau era împreuna cu caruta ? Dar au voie pe sosea aceste vehicule de lucrari agricole ?

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact