Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Parlamentarii PNL Minerva Boitan si Mircea Cazan implicati intr-un accident rutier

Senatorul PNL Minerva Boitan a fost rănită în urma unui accident care a avut loc, joi noapte, pe Valea Oltului, după ce maşina în care se afla împreună cu deputatul liberal Mircea Cazan a fost lovită de un tir şi proiectată într-un alt autoturism, informeaza Mediafax. Accidentul a avut loc pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu , în zona localităţii vâlcene Balota, iar la volanul maşinii în care erau cei doi parlamentari se afla deputatul Mircea Cazan, preşedintele PNL Sibiu . "Eu am condus maşina, ne îndreptam dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, iar la un moment dat eram opriţi după ce maşina din faţa mea a frânat, iar din spate a venit un tir care pur şi simplu ne-a lovit, după ce am înţeles că ar fi depăşit o maşină şi nu ar mai fi avut timp să revină pe banda lui. Asta s-a întâmplat. Maşina a suferit avarii, dar nu este nicio problemă, bine că am scăpat aşa", a declarat deputatul Mircea Cazan. La faţa locului au venit de urgenţă echipaje ale Poliţiei rutiere şi ale Ambulanţei, iar traficul rutier în zona localităţii Balota s-a desfăşurat cu dificultate timp de aproximativ o oră, în urma accidentului. "Din primele cercetări ale poliţiştilor rezultă că vina aparţine şoferului unui tir cu numere de Hunedoara, în vârstă de 23 de ani, care nu a păstrat o distanţă regulamentară în mers, lovind cu partea din faţă un autoturism Mercedes, care a fost proiectat în alt autoturism ce se deplasa regulamentar în faţa lui", a declarat subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vâlcea. În urma accidentului, senatorul liberal Minerva Boitan, care se afla pe bancheta din spate a maşinii, a suferit răni la cap şi la spate şi a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sibiu, iar starea sa este bună, potrivit medicilor. "Starea sa generală este bună, investigaţiile medicale sunt în curs de desfăşurare. Pacienta este în stare stabilă, în afara oricărui pericol", a declarat doctorul Raluca Puşcă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

6 comentarii

PNL ingrijorat

Acum 14 ani

Deputatul PNL Horia Rusu a murit intr-un accident acum cativa ani! O fi ceva necurat?
Raspunde

Je

Acum 14 ani

deci, faptul ca sunt deputati/senatori sau orice alt titlu nu te scuteste sa mori/sa fi ranit... deci ar trebui sa isi aminteasca ca sunt la fel de firavi si la vel de vulnerabili... adica ar trebui sa-si aminteasca sa fie oameni
Raspunde

da

Acum 14 ani

Despre gunoieri si magistrati: Ce-ar insemna o greva a gunoierilor? de Dan Selaru Romania obiectiva Sâmbătă, 26 septembrie 2009, 11:41 Actualitate | Opinii „Ne-am complacut aici. Nu stim sau nu putem sa vrem mai mult“. Ion Ardelean, sofer pe o masina de gunoi. Unul din cele mai bune reportaje din ultima vreme. Cand fiica mea avea 3 ani, in fiecare dimineata cand venea masina de gunoi, iesea in balcon si le facea cu mana. Gunoierii o salutau si claxonau. Un ritual care s-a pierdut. Din pacate. Copiii nu au prejudecati, pentru ea era doar o masina speciala. Cu oameni imbracati colorat si care o bagau in seama. Gunoierii nu fac greva. Ce-ar insemna o greva a gunoierilor? Cand ne eliminam prejudecatile si ne uitam la importanta sociala a muncii putem s-o masuram prin lipsa prestatiei. Prin disconfortul creat de lipsa putem sa spunem ca magistratii au o importanta sociala mai mica decat gunoierii. Pe termen scurt am dreptate, doar pe termen scurt. Au trecut 4 saptamani de greva a magistratilor si nu am murit. 4 saptamani de greva a gunoierilor ar face din Bucuresti un oras nelocuibil. Societatea nu se simte bine cand magistratii, intr-un fel si ei niste gunoieri, nu-si fac treaba. Dar nu se prabuseste. Magistratii sunt constienti de importanta muncii lor. Dar colegii lor, gunoierii, sunt nu numai constienti ci si responsabili. Gunoierii stiu ca ei nu-si pot permite sa faca greva. Magistratii, din acest punct de vedere, sunt iresponsabili. Conditiile de munca sunt infernale si pentru gunoieri si pentru magistrati, ambele bresle au parte de mizerie, prejudecati, amenintari, dispret. Magistratii cer respect, gunoierii doar intelegere si bun simt din partea noastra.
Raspunde

Boitan M.

Acum 14 ani

Raspunde

noi

Acum 14 ani

CAZANE, baga la cap, mesajul pe care l-ai primit pentru jaful din Radiocomunicatii. Totul se plateste. O sa te ajunga blestemul salariatilor disponibilizati, jefuiti si batjocoriti, iar tu vei ajunge din deputat - CERSETOR.
Raspunde

ioana

Acum 14 ani

Dupa ce si-a rupt mana la ski,abia recuperandu-se, acum are accident de masina,e cam urmarita de ghinion,doamna senator,nu ma mir la cate pacate are!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus