Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Muzeul parasit de la Cisnadioara


Primăria din Cisnădie a transformat cetatea de la Cisnădioara în muzeu. Adică a pus o fătucă plictisită să stea la baza dealului şi să taie bilete. Săptămâna trecută când am fost ultima oară să văd biserica-cetate, chiar când am început urcarea pe alee, o puştoaică cu hanorac de metalistă şi machiaj emo a început să strige după mine. „Dacă urcaţi la cetate vă trebui bilet!”. Altundeva nu aveam unde să urc. Şi deşi nu arată nici pe departe a casieră, am crezut-o pe cuvânt când a scos chitanţierul cu însemnele primăriei Cisnădie. 5 lei intrarea. Hai să vedem pentru ce ia primărie banii. În primul rând, pentru minunata privelişte, nu spre Dealul Cucului, ci spre curţile caselor din Cisnădie, care în ultimii ani au tot urcat panta până au ajuns la doi metri de aleea pe care urci la cetate. Acum o săptămână, tocmai se finaliza un gard nou la doi paşi de alee. Odată ajunşi sus, am putut vedea a doua facilitate introdusă de primărie prin taxa de intrare. A deschis uşa principală astfel încât turiştii să poată vedea şi interiorul. Interior despre care nu prea ai ce spune pentru că el este în mare parte neschimbat de zeci de ani. Pustiu, rece şi murdar. Se îmbunătăţeşte de la an la an cu gunoaie şi igrasie, când scapă de concerte în timpul Art Mania sau de spectacole de teatru în timpul Festivalului Internaţional de Teatru. Mai nou, cum a venit toamna, interiorul este şi plin de coji. Chiar la intrare este un nuc roditor din care toată lumea se înfruptă. Îl găsiţi după grămezile de coji de la intrare şi după pietrele adunate de prin toată curtea cetăţii folosite pe post de ciocan. Ar mai de admirat în curtea cetăţii urmele de la focurile aprinse de petrecăreţi, pietrele pictate de Dumnezeu ştie cine şi fiarele ruginite aruncate în fântână. Ca să nu mai vorbim de coşmelia din stânga intrării transformată în depozit de gunoi şi mâzgălită de cine a avut chef. Fără doar şi poate biserica – cetate de la Cisnădioara este una dintre cele mai frumoase din judeţul nostru iar tranformarea ei în muzeu de către primăria Cisnădie ar fi trebuit să o facă să arate şi mai bine. Numai la primărie transformarea în muzeu înseamnă doar ruperea unui bilet de 5 lei la intrare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

adryan

Acum 14 ani

nenorociti ca de altfel cu tot ce se intampla in orasul asta jaf si prostie asa ne trebuie daca lasam pe jidanu sa isi bata joc de noi
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus