Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Judecatorii sibieni au oprit protestele

Judecătorii Tribunalului Sibiu au decis, azi, în Adunarea Generală, suspendarea protestelor şi intrarea în sălile de judecată.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Tribunalul Sibiu, în Adunarea Generală a Judecătorilor s-a hotărât cu majoritate de voturi suspendarea protestului magistraţilor de la Tribunalul Sibiu, până la semnarea Pactului strategic pentru Justiţie de către toţi factorii implicaţi.

Potrivit sursei citate, de luni se vor judeca toate cauzele aflate pe rolul instanţei.

Vineri, şi magistraţii de la Judecătoria Sibiu au hotărât în Adunarea Generală suspendarea protestului şi judecarea tuturor cauzelor începând de luni.

Reprezentanţii magistraţilor şi cei ai politicienilor au semnat, joi, principiile Pactului pentru Justiţie, după includerea unor amendamente. Singurii care nu au semnat documentul au fost secretarul de stat Gabriel Tănăsescu, din partea Ministerului Justiţiei, şi Mircea Toader, liderul grupului parlamentar PDL.

În cadrul dezbaterilor de joi, reprezentanţii magistraţiilor şi ai grupurilor parlamentare au discutat pe tema celor cinci axe din principiile Pactului pentru Justiţie, aducând mai multe amendamente documentului. Cele mai numeroase se referă la finanţarea sistemului judiciar şi la relaţia dintre cele trei puteri.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

s.v.f.i.g.

Acum 14 ani

niste gunoaie -corupti ,lacomi,..........mi-e cumplit de sila cand vad ce epave sunt la conducerea organelor lor reprezentative-cand o vad pe moldoveanca aia parca tot timpul mahmura cu nume predestinat parca-Pivniceru-pe besinosii aia din consiliul superior al magistraturii -mi se face o mare greata - o cumplita lehamite.
Raspunde

Dan

Acum 14 ani

Ce mai cauti in Romania?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus