X

Sibiu, dragostea mea! (V)

Rândurile de mai jos sunt transcrierea istorisilor legate de Sibiu, relatate săptămânal pentru Turnul Sfatului,  în stilu-i inconfundabil, de maestrul Ion Besoiu.

Satele de pe Valea Hârtibaciului erau o bogăţie. Samuel von Brukenthal de acolo provine. A fost o personalitate covârşitoare. Tot acest muzeu fabulos, toată clădirea, castelul de la Avrig toate sunt o bogăţie arhitectonică. Bine, acolo la Avrig a fost făcută o casă a pionierolor, nişte prostioare, pe care, iată, istoria le-a pedepsit în cele din urmă. Datorită lui Brukenthal avem acest muzeu fabulos. Care s-a extins până în Dumbravă cu acel unic aproape, magnific Muzeu al meseriilor ţărăneşti. Sibiul a devenit o bogăţie a spiritualităţii europene, la care au contribuit toţi locuitorii. Începând cu saşii şi continuând cu românii. Sincretic, ne-am amestecat şi am făcut lucruri extraordinare. Noi trebuie să iubim acest oraş şi să îl respectăm. După ce a fost recondiţionat, şi Piaţa Mare şi Huet şi mai încolo, oraşul arată cum arată. Ambiental vorbind, lumea este impresionată, iar huliganismul aproape a dispărut. Este o bucurie pentru mine să revin de fiecare dată la Sibiu, de altfel eu conduc şi această fundaţie, Sibiul Vechi. Şi la Sibiu oricine vine poate vedea fete singure care stau la mese, la toate cafenelele acestea, fără să le apostrofeze nimeni şi fără să le deranjeze. Aceasta este o dovadă de civilitate. Oraşul a impus acest nivel. Nu mai vezi oameni aruncând hârtii, decât când vin în mase, la concertele acelea oribile cu care eu nu sunt de acord, cu tot acel tărăboi în centrul oraşului. Decibelii aceştia nu înseamnă muzică, dar, mă rog, trebuie să le dai şi tinerilor ceva.
Aici sunt lucruri foarte frumoase. Au fost câteva cutume care au fost păstrate. La Regimentul 90 Infanterie, cel de la Bulevard, a fost un regiment austriac înainte. Acolo era un obicei – onorul. În momentul în care trecea un ofiţer superior, ofiţerul care era de gardă scotea plutonul de onoare şi trompetul suna şi aceia prezentau arma. Acelaşi lucru se făcea şi când treceau morţii. Erau multe cimitire, în trecut, aici. Pe Gheorghe Lazăr îi spunea “poarta morţilor”, deoarece ducea spre cimitirul peste care a fost construit în mod barbar acest spital nou. Mai era cimitirul militar, aflat pe actuala Cale a Poplăcii. Nu mai sunt. Un cimitir frumos este cel de la Iosefini, de la Biserica din Groapă. Să vedeţi ce personalităţi româneşti sunt îngropate acolo.
Revenind, tatăl meu, care era subofiţer tânjea să i se dea şi lui onorul. Chefliu, cum erau oamenii pe vremea aceea, a petrecut odată bine la Mielul Alb, cu nişte camarazi de-ai lui, similari în grad şi au mers pe Calea Guşteriţei. Acolo erau şi bordelurile, păcat că nu mai sunt, pentru că tineretul are nevoie de aşa ceva, în mod civilizat. Erau acolo fetele, cu vizită medicală de două ori pe săptămână, cu portar, ştiau tinerii unde merg, nu le dădea nimeni în cap. Mă rog, erau acolo şi două societăţi de înmormântare, Polish şi Mokes. Şi au închiriat un car mortuar, cu patru cai mascaţi, s-au urcat în car şi au trecut cu carul. Şi, acolo, aceia au scos grupa de gardă cu onor şi tata s-a dat jos din car şi a primit onorul, aşa, ameţit. Şi l-a văzut colonelul, austriac. “Besoiule”, a strigat, îl cunoştea ca pe un cal breaz. I-a dat zece zile de închisoare, aici, pe strada Orezului, vizavi de sinagogă. Şi, ştiu că mă duceam cu sufertaşul să îi duc de mâncare.
E foarte interesant, pentru că eu m-am născut La Barăci, aşa îi spunea, era turnul de lemn al pompierilor. Şi, pentru că nu erau locuinţe când a venit armata română, cu opt, nouă regimente, au construit barăci. Cu o cameră şi o bucătărie. Acolo m-am născut eu. Erau ca nişte străduţe între ele, dar era curăţel. Dar nouă ni se părea frumos, când eşti copil totul ţi se pare frumos. Oraşul avea 40.000 de locuitori, lumea se plimba, stătea pe bănci, povestea amabil. Era o viaţă tihnită.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nelu

    Buna!

    Povestioarele domnului Besoiu sunt pline de un farmec aparte si ne face constienti inca odata in ce oras frumos traim! Haideti asadar dragi sibieni sa fim demni de oras si sa incercam sa il pastram si chiar sa-l facem mai frumos, mai curat, mai ospitalier!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Simplu cititor

    Multumesc dinn nou! Ma bucur sa va recitesc iar si iar! Nu conteaza micile imperfectiuni,(povestea carului mortuar e un picut confuza,dar nostima,hahaha) va iubesc amintirile domnule Besoiu, continuati va rog!Abia astept urmarea.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cititor

    Multa sanatate si sincere felicitari d-lui Jimmy Besoiu ! Ca o completare , privitor la Baronul Brukenthal, s-a nascut in Leschkirch – Nocrich, in anul 1721, sub numele de Samuel Breckner. A decedat in anul 1803.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    hantătar

    Jos pălăria domnule Besoiu …ca şi d-voastră maestre sunt un vesnic indrăgostit de Sibiul nostru drag care a fost ,este şi sper că va fi întodeauna un veritabil oraş european…aştept cu nerăbdare şi alte istorisiri s-au poate dacă nu sunte-ţi prea comod chiar memorile..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact