X

Muzeul Astra expune la Conferinta UNESCO de la Paris

Complexul Naţional Muzeal Astra duce la Paris două doamne iscusite în arta populară românească, care vor încerca să impresioneze audienţa prin demonstraţii practice.

Pe durate celei de a 35-a Sesiuni a Conferinţei Generale UNESCO, desfăşurată la Paris  în intervalul 6-23 octombrie 2009 se va organiza la sediul UNESCO şi o expoziţie interactivă intitulată “Dezvoltarea prin cultură“.  Muzeul sibian va expune în cadrul uneia dintre cele opt secvenţele expoziţionale : “Patrimoniul şi turismul“, în care a fost cuprinsă şi prezentarea Programului “Tezaure Umane Vii“ desfăşurat la Muzeul “ASTRA” de mai bine de un sfert de veac.

“Prezentarea Programului va avea loc în data de 15 octombrie, în cadrul acesteia fiind integrate şi demonstraţiile practice a doi dintre creatorii populari de excepţie ai României, colaboratori vechi ai instituţiei noastre, membri ai Asociaţiei Creatorilor Populari din România şi ai Academiei Artelor Tradiţionale din România, ambele fondate de Muzeul “ASTRA” cu scopul încurajării păstrătorilor şi continuatorilor tradiţiei ancestrale” arată Dana Botoroagă, muzeograf  în cadrul CNM ASTRA Sibiu.

Astfel, cele două reprezentante ale ţării noastre la Paris vor fi Lucia Nica din Sibiu, meşter în icoane pictate pe lemn şi Lucia Todoran din Salva, Bistriţa Năsăud, expertă în  piese de port popular, podoabe din mărgele, păpuşi în port tradiţional.
    
    

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact