Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

La mitingul lui Basescu, Johannis va fi plecat din Sibiu. `Daca nu ploua`

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat că nu a primit nicio solicitare din partea lui Traian Băsescu de a se întâlni cu el duminică, zi în care şeful statului va avea un miting în municipiu, afirmând că el şi-a făcut deja alt program şi că nu va fi în localitate. Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă se va întâlni cu Băsescu duminică, zi în care va avea loc un miting electoral al şefului statului în Piaţa Mare din Sibiu, Iohannis a spus că nu a primit nicio solicitare în acest sens, transmite corespondentul Mediafax. "Nu am primit nicio solicitare din partea preşedintelui, în consecinţă nu există niciun program comun cu mine sau cu cineva din Primăria Sibiu", a spus Iohannis. Acesta a adăugat că are un alt program pentru duminică, care prevede ieşirea din municipiul Sibiu, dar că dacă va primi până atunci o solicitare de a se întâlni cu preşedintele Băsescu o va analiza cu "maximă seriozitate". "Am tot aşteptat, dar până la urmă mi-am planificat un alt program. Voi pleca din Sibiu, în cazul în care nu plouă tare", a mai şi glumit primarul. Iohannis a spus, însă, că nu se simte "ignorat"de preşedintel pentru că în prezent acesta nu face vizite în ţară pentru a vedea bunul mers al lucrurilor, ci este în campanie electorală, ceea ce este diferit de chestiunile pe care le-ar avea ei doi de discutat. Întrebat dacă ar fi vrut să aibă o întâlnire cu Băsescu, Iohannis a spus că ar fi fost o ocazie bună să dicute cu acesta chestiuni legate de politică. Întrebat, totodată, dacă i-ar putea oferi, duminică, lui Traian Băsescu titlul de cetăţean de onoare care i-a fost conferit încă din 2007, Iohannis a spus că decernarea titlului este o chestiune strict legată de programul Sibiu Capitală Culturală Europeană, iar comasarea celor două evenimente nu ar fi fost potrivită. Pe de altă parte, Iohannis i-a avertizat pe organizatorii mitingului electoral care va avea loc, duminică, la Sibiu, că vor fi amendaţi dacă manifestaţia nu va respecta parametrii incluşi în autorizaţia de organizare. Primarul a precizat că autorizaţia este dată pentru un miting de 10.000 de persoane, iar dacă la acesta vor fi prezenţi 30.000 de oameni organizatorii vor fi sancţionaţi conform legii pentru că măsurile de pază şi protecţie, dar şi celelalte chestiuni legate de organizare, au fost luate pentru 10.000 de oameni, şi nu pentru mult mai mulţi. Preşedintele Traian Băsescu va participa, duminică, la un miting electoral la Sibiu, care va avea loc în Piaţa Mare, la eveniment fiind aşteptaţi peste zece mii de sibieni.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

13 comentarii

Ina

Acum 14 ani

Foarte bine d-le Iohannis,fugiti cat mai departe de ciuma portocalie.
Raspunde

eu

Acum 14 ani

in 15 nov in piata mare va fi ca la carciuma,marinarul face cinste.sa vede-ti atunci show.....
Raspunde

yon

Acum 14 ani

Va fi Pandemia pe toti portocalii. Ma duc si eu pe acolo cu gripa noua.
Raspunde

Mishu

Acum 14 ani

eu zic sa fugim toti Duminica din Sibiu au sa stam si sa nu il lasam pe marinar sa intre in Sibiu :)
Raspunde

Liviu

Acum 14 ani

Eu zic sa mergem toti acolo... se aleg si cu o amenda ( care va intra in visteria sibiului ) si o sa ii putem si huidui... asa ca haideti in piata mare ca sa avem pe cine fluiera... sa se stie ca de la sibiu nu va lua voturi...
Raspunde

Baselu

Acum 14 ani

Ma pishez pe voturile voastre, dragi sibieni! Dati-le lui geana, sau lu' crin-floricica, ca poate ajunge johannisul premier pentru doua saptamani astfel!
Raspunde

mau

Acum 14 ani

fugiti sibieni cat puteti de gripa portocalie
Raspunde

suparatu

Acum 14 ani

eu zic sa mergem cu totii si sa ii huiduim ca nu fac nimik pentru noi...isi bate joc de noi base ...si un lucru e clar acu e la mana noastra
Raspunde

Crin antonescu

Acum 14 ani

astia de scriu pe-aci sigur nu sunt sibieni, ca aia sunt oameni cu scaun la cap, nu idioti ca Johannis, jigodia lui Geoana si Antonescu.
Raspunde

sam

Acum 14 ani

dragi cacati portocali, sper ca v-ati dotat pentru miting cu sepcute, balonase si mai ales cu limbute catifelate, asa ca a lui Radu Moraru. Ne vedem acolo, venim si noi, dar cu nemultumiri, huiduieli, injuraturi, intrebari si cu pietre in mana. Remus Cernea presedinte!
Raspunde

tineri sibieni

Acum 14 ani

Venim sa-l fluieram si sa-l dam afara pe basescu din Piata Mare.
Raspunde

Crin Antonescu

Acum 14 ani

Numai curve psd si pnl in sibiu? Ca primarul e curva si il fac posta Antonescu si Geoana. JOS MAFIA Goana-Antonescu-Voiculescu-Iliescu-Vantu! Sa-i fluieram pe hotzi!
Raspunde

neutru

Acum 14 ani

La cum arata Sibiul la ora aceasta, nu este exclus ca Basescu sa castige din primul tur.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus