Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Politisti pe doua roti

În timp ce în alte ţări poliţiştii folosesc Lamborghini, Porsche, Mercedes, Dodge sau Volkswagen, mulţi poliţişti sibieni s-ar bucura chiar şi de bietul Logan, emblematic pentru poliţia română. Ar schimba pe orice vehicul pe patru roţi bicicleta din dotare. Deşi ar fi bine să nu, să ne închipuim următorul scenariu. Un hoţ opreşte maşina în faţa magazinului comunal, intră, ameninţă vânzătoarea, îi fură toţi banii şi dispare în trombă. Poliţistul ce face? Dă de două ori la pompă, unge un pic lanţul, îşi reglează jiţul şi începe să pedaleze. Sau, eventual, o ia la goană pe jos, în speranţa că se va putea agăţa de capotă, ca-n filmele cu James Bond. „Hoţii nu mai merg demult pe jos”, spune agentul principal Ilie, de la postul de poliţie din Vurpăr.

Şapte localităţi din judeţul Sibiu nu se bucură de prezenţa unui Logan inscripţionat. Şapte posturi de poliţie trebuie să se mulţumească cu bicicleta pe care o au în dotare, de multe ori folosită de mai mulţi poliţişti, cu rândul. Întreg Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu are în dotare 208 autovehicule. 10 dintre ele sunt scutere, 2 motociclete iar unul dintre ele este un ATV. Restul sunt maşini şi autospeciale. Insuficente pentru ca fiecare post de poliţie din judeţ să primească mijloc de deplasare pe patru roţi. Aşa că s-a recurs la varianta celor două roţi, la clasicele biciclete. Dacă le folosesc poştaşii, de ce nu le-ar folosi şi poliţiştii. Nu mai puţin de 48 de biciclete ridică praful comunelor în care au fost alocate în fiecare zi. Inspectoratul a ales posturile de poliţie din localităţile care nu au făcut multe probleme de-a lungul timpului din punct de vedere al activităţii infracţionale. „La nivelul judeţului Sibiu, există un număr de 7 posturi de poliţie care nu au în dotare autoturisme, poliţiştii având la dispoziţie bibiclete şi/sau motoscutere. Menţionăm faptul că aceste posturi de poliţie au o rază de competenţă restrânsă şi nu se confruntă cu o situaţie operativă deosebită”, transmit reprezentanţii IPJ Sibiu. Şi totuşi. „Suntem doi agenţi, avem o singură bicicletă. Este destul de greu, toată lumea circulă cu maşina. Hoţii nu mai merg demult pe jos. E problemă de deplasare, chiar dacă vorbim de unul sau doi kilometri de mers pe jos”, spune agentul principal Ilie de la postul de poliţie din comuna Vurpăr. Primăria îi mai ajută pe poliţiştii din Vurpăr cu maşină şi chiar şi cu combustibil în situaţiile în care poliţiştii au urgentă nevoie de un mijloc de deplasare mai rapid decât cele două roţi ale bicicletei.

Fiecare maşină a Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu ar trebui să aibe o cotă de benzină de 150 de litri/autovehicul. Dar cum şi poliţia simte criza, în noiembrie s-a primit de la IGPR o cotă de doar 50-70 de litri/maşină. „În distribuirea carburantului au prioritate serviciile operative, o cotă mai mare de combustibil fiind alocată autovehiculelor de poliţie rutieră angrenate în patrularea pe drumurile naţionale, respectiv Biroului Drumuri Naţionale şi Europene al Serviciului Rutier”, mai spun reprezentanţii IPJ Sibiu. Pe lângă faptul că nu are maşini destule, IPJ Sibiu se confruntă şi cu o lipsă acută de personal. În acest moment, poliţia sibiană are 183 de posturi vacante, dintre care 67 în mediul rural.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

1 comentarii

Sibianul

Acum 14 ani

Buna! Domnule inspector sef Muntean: unde este "proiectul" cu care l-ai cucerit pe Fatuloiu cand te-a numit inspector sef la Sibiu?!..... Parca sunt aceleasi probleme la Politia jud Sibiu de cand ne stim.....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus