Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

S-a scumpit centura

Centura ocolitoare a Sibiului va încheia, în câteva zile, al şaptelea an de când se află în lucru. Normal în România, costurile s-au modificat, iar guvernul Boc tocmai a aprobat noii indicatori tehnico-economici. Care presupun, evident, sume mai mari cu mai bine de 24 de milioane de euro, pentru început.

În 2003, preţul variantei de ocolire a fost stabilit la 52,7 milioane de euro, fără TVA (toate sumele la care vom face referire nu includ această taxă pe valoare adăugată). Din aceşti bani, urmau construiţi 14,86 km de autostradă, care să se continue cu alţi 8,74 de drum cu profil naţional, adică o singură bandă pe sens, până dincolo de Cristian. Nebunia ce a urmat a dus şi la modificarea planului, astfel încât centura să fie prelungită cu profil de autostradă până la kilometrul 17,5 de unde traficul să fie deviat pe DJ106B (drumul Sibiu - Ocna Sibiului), drum existent, iar traficul greu să nu mai ocolească şi comuna Cristian. Noul proiect, a dus la noi calcule financiare. Astfel, potrivit unei recente hotărâri de guvern, centura ocolitoare a Sibiului va costa 76,98 de milioane de euro. Cu specificarea că în aceşti bani nu intră şi costurile reabilitării DJ106B. Dar intră sumele necesare pentru realizarea unui sens giratoriu care să facă legătura dintre DJ106B şi cei 17,5 km de autostradă.

Pe traseul autostrăzii ce ocupă 170,81 de hectare de teren există 47 de podeţe cu deschideri de la 0,5 până la cinci metri. La opt podeţe, lucrările nu au fost începute deloc, la 23 lucrările sunt terminate, iar la restul de 16 stadiile de execuţie sunt diferite. Lucrările de pod sunt făcute în 17 locuri, cel mai lung fiind de 360 de metri - este vorba de pasajul care traversează calea ferată înspre Copşa Mică şi pârâul Rosbav. Defalcat, valoarea lucrărilor la poduri este de 18,9 milioane de euro (24,54 % din costurile totale).

Restul de 3,6 km de centură, care se suprapun peste DJ106B, vor rămâne de reabilitat la actualul profil, de nouă metri acum. Reintrarea traficului greu în DN1 se va face tot printr-un sens giratoriu, numit de specialişti de tip "turbo". Pentru a proteja sibienii de zgomotul traficului pe noua centură, constructorii vor fi obligaţi să monteze panouri împotriva zgomotului pe o lungime de 1.000 de metri.
În altă ordine de idei, semnarea contractului pentru secţiunea a doua a centurii ocolitoare a Sibiului tot nu s-a produs. În acest context, reabilitarea celor 3,6 km de drum cu profil naţional şi construirea celor 2,64 km de autostradă vor trebui terminate într-un timp record pentru România, adică undeva între lunile martie şi noiembrie. În caz contrar, Comisia Europeană ar putea solicita recuperarea finanţării de 75% acordată pentru construcţia centurii prin intermediul programul ISPA.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Ghita Sibianu

Acum 14 ani

Mda, intotdeauna in Romania lucrurile se fac doar cu jumatati de masura. Se conduce la bara cum spune Mircea Badea...Adica proiectele se fac cugandul doar la problemele zilei si nu cu viziune pe cel putin 10-20 de ani! Normal era sa fie profil de autostrada si sa se ocoleasca si Cristianul dar, repet, asa e la noi romanii....Defapt un exemplu "celebru" e chiar drumul dintre Cristian si Sacele care a fost "largit" la o banda jumatate (unde naiba in lumea civilizata s-a mai auzit asa ceva?!...) si din cauza asta defapt s-a creat un pericol ff mare pt participantii la trafic care pur si simplu nu stiu pe ce linie sa mearga. RUSINE tututor celor implicati!
Raspunde

Sami

Acum 14 ani

Pai nu ati zis ca s-a semnat cu Vectra Service pentru tronsonul al doilea?
Raspunde

Sami

Acum 14 ani

Ghita draga, daca ai merge acum pe acolo ai vedea ca s-a trasat pe o banda la inspre Sebes si doua benzi inspre Sibiu. Ceea ce descri tu a fost o situatie temporara. Daca ne grabim la critica o sa criticam peste tot, cu sau fara ratiune... In ceea ce priveste ocolirea Cristianului, cred ca s-a judecat in avantajul Sibiului de a termina centura cat mai repede. Daca mai era si portiunea aceea de facut cred ca s-ar fi prelungit termenul cu un an poate.
Raspunde

Mihai

Acum 14 ani

Sami, mai lasa-ne.... ACUM s-au marcat benzile diferit...dar sunt asa de 7-8 ani !!! Si nu imi spune ca aia a fost o treaba buna !!!! Daca tot au largit drumul, de ce nu au mai pus o banda ??? Si centura trebuia scoasa DUPA Cristian, ACUM 2 ani , aia era in avantajul SIbiului...nu sa ma abureasca acum cu "Reabilitarea"...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus