Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Johannis. De la examenul de inspector, pana la functia de prim-ministru

Joi, 2 decembrie 1999 – duminică, 6 decembrie 2009. Am la dispoziţie mai puţin de 5000 de litere pentru a face rezumatul omului politic Klaus Johannis. Vă mai amintiţi de Gheorghe Tuluc, Tiberiu Ţînţ, Eliseu Ghenea, Nicolae Baştea, GTZ, Miron Mitrea, Mircea Geoană, Dorin Florian, Ioan Mărie, Ilie Grădinar, Gheorghe Suditu? Toţi fac parte din istoria politică a lui Klaus Johannis.
Joi, 2 decembrie 1999, profesorul Klaus Johannis devenea inspector şcolar general. „Concursul a fost stresant pentru că ne-au ţinut acolo de la ora 9, până la ora 22”, declara atunci noul inspector general. La concurs s-au mai prezentat fostul inspector interimar, Dorin Bunău, precum şi alţi trei membri ai PNŢCD. Despre activitatea sa viitoare, Klaus Johannis a declarat: „Cum am lucrat până cum, voi lucra şi în continuare”. Era momentul intrării actualului primar al Sibiului pe scena publică.
2000. Klaus Johannis ajunge primar al Sibiului, susţinut în turul doi al alegerilor de FDGR, bineînţeles, dar şi de PNŢCD, PD şi PNL. L-a învins în finala turului doi pe liderul de atunci şi de acum al social-democraţilor, Ioan Cindrea. Doar că nu a fost ultimul cuvânt al acestora. În doi ani, Consiliul Local a fost achiziţionat de social-democraţi. De la Mircea Niculescu, până la Daniel Fântână, foţi ţărănişti, trec în tabăra social-democrată, dezechilibrând Consiliul Local.
2002. FDGR prin preşedintele Klaus Johannis şi partidul de guvernământ, PSD, prin premierul Adrian Năstase au semnat un protocol de colaborare. „Coaliţia PSD şi PRM a dovedit că votează împotriva Sibiului. Argumentele mele vor fi tot timpul aceleaşi. Eu nu am o gaşcă politică în jurul meu. Alături de mine îi am pe sibieni”, afirma Johannis în 2001. Apoi lucrurile s-au mai nuanţat, iar viceprimarul Gheorghe Tuluc a fost înlocuit de Daniel Fântână. Şi au început să curgă râuri de cerneală. Se năştea dosarul caselor de pe Nicolae Bălcescu. Al doilea scandal, după cel ieşit din perioada primei campanii electorale, cel cu adopţia copiilor din Răşinari. A venit apoi perioada directorilor. În frunte cu Ilie Grădinar şi marea mişcare a sibienilor de ieşire din „robia” centralelor de cartier. Au fost şi Dorin Florian la Tursib, Ioan Mărie la Urbana, Tiberiu Ţînţ la DPC.
Şi a venit anul 2005. Când Klaus Johannis a devenit din nou de dreapta. Iar protocolul FDGR – PSD a fost făcut bucăţele. Iar viceprimarul Ioan Banciu trimis la plimbare. „Sunt dezamăgit de omul Klaus johannis”, spunea preşedintele PSD, Mircea Geoană. “Primarul Sibiului este un om care m-a dezamăgit. Este un om care, fără îndoială, are calităţi, are precizia nemţească, dar cred că a pus înaintea interesului sibienilor interesul culorilor portocalii. Acelaşi primar johannis a venit la PSD cu solicitări de finanţare pentru proiectul Sibiu - Capitală Culturală Europeană”, a declarat Mircea Geoană.
2006. Johannis nu mai avea nevoie de nicio coabitare în Consiliul Local. Avea majoritate FDGR alături de PNL şi PD. Însă nici aici relaţiile nu au fost întotdeuna calde. După ce s-au dus inclusiv cu reclamaţii la Consiliul Europei, împotriva Consiliului Local condus de FDGR şi PSD, liberalii au jurat sprijin pentru Johannis. Democraţii au plusat: nu ne punem primar, mergem cu Johannis. În cele din urmă, liberalii au fost cei care au renunţat la lupta pentru primărie în favoarea primarului. Şi din doi, a mai rămas unul singur. Relaţia cu PNL a continuat să fie bună, în timp ce gheaţa a luat locul relaţiilor dintre PD şi FDGR. Asta mai ales după dezertara lui Daniel Thelmann în tabăra democraţilor.
2008. FDGR câştiga aproape tot Consiliul Local. Johnnis ăşi umileşte conracandidaţii la primărie. Din ce în ce mai slabi. Redevine apropiat al PNL. Iar acum şi al PSD. Un singur inamic: PD-L. Ce va fi de luni?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus