M-am întors de curând împreună cu alţi doi colegi ai mei, profesori universitari, dintr-o parte a lumii pe care am cunoscut-o doar din documente scrise sau din alte surse media, audio sau video, America Latină. Am vizitat două importante ţări aparţinând acestui continent: Argentina şi Chile. A fost o oportunitate prilejuită de invitaţia făcută de rectorii unor universităţi importante din aceste ţări care au dorit o colaborare academică cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Am avut cu această ocazie posibilitatea să cunosc pe viu ce se întâmplă în această parte a lumii cu referire nu numai la sistemul educaţional, dar şi la contextul economico-social şi cultural în care se promovează cu adevărat educaţia ca prioritate naţională. Cu acest prilej am putut constata imaginea pozitivă de care se bucură universitatea noastră la nivel internaţional şi am putut constata interesul deosebit privind colaborarea academică mai ales în urma conferinţelor pe care le-am ţinut în faţa universitarilor din aceste ţări. Am cunoscut la el acasă un proces democratic bazat pe proprietatea privată covârşitoare dar şi o responsabilitate socială pe măsură, mai cu seamă în Chile, o republică prezidenţială unde mandatul preşedintelui republicii este de patru ani fără posibilitatea de reînnoire. Chile este o ţară care se întinde din sud, din regiunea Antarctica până aproape de latitudinea sudică, de 150 pe o lungime de 4329 km care ar corespunde cu distanţa dintre Moscova şi Lisabona, cu o suprafaţă de 756.950 km pătraţi şi o populaţie estimată în 2010 de 16.567.600 locuitori şi a cărei economie se bazează în principal pe agricultură, excelând în viticultură şi pomicultură. Ţara lui Pablo Neruda, laureatul Premiului Nobel pentru literatură, a cunoscut în ultimul deceniu o dezvoltare impetuoasă, o democraţie autentică în echilibru perfect cu responsabilitatea socială. În acest context, un exemplu de promovare a investiţiei în educaţie este faptul că politica guvernamentală a fost îndreptată spre susţinerea integrării în sistemul educaţional a întregii populaţii. Astfel, guvernul chilian asigură finanţarea micului dejun şi a prânzului pentru toţi elevii din şcoala elementară, ceea ce face ca cea mai săracă familie să-şi aducă copiii la şcoală. Standardul de viaţă este asigurat şi pentru cei care activează în sistemul educaţional, profesorii. Un exemplu de apreciere a poziţiei dascălului în societate, este acela al profesorului universitar cu vechime medie a cărui salariu este de aproximativ 6.000 dolari americani pe lună. Argentina reprezintă o altă ţară vizitată cu o suprafaţă a teritoriului de 3.761.274 km pătraţi şi o populaţie estimată în 2010 de aproximativ 39.834.400, cu bogăţii imense şi cu acumulări importante de capital, care a început să se diminueze considerabil, o ţară în care mulţi europeni care au vizitat-o nu s-au mai întors înapoi stabilindu-se aici. Am cunoscut o ţară în care a prosperat şi educaţia şi o universitate de aproximativ 350.000 studenţi, cu cinci laureaţi ai Premiului Nobel, Universitatea din Buenos Aires. Am cunoscut însă o Argentina prost administrată în care mişcările de stradă reprezintă ceva cotidian iar sistemul de siguranţă a cetăţeanului total vulnerabil. Am cunoscut două ţări, două democraţii într-o altă parte a lumii care m-au făcut să mă gândesc tot timpul la ţara mea şi la viitorul nostru, al cetăţenilor acestei ţări. Am văzut viile chiliene şi argentiniene de pe terasele calcaroase complet irigate şi mi-am închipuit cât de multe terase am putea realiza în ţara noastră fără sisteme de irigare. Am văzut terenuri cultivate în pământuri neroditoare şi mi-am închipuit cât rod am putea culege de pe pământurile noastre mănoase, astăzi necultivate ai căror proprietari aşteaptă să vină un investitor pentru a le cumpăra şi pentru a le da altă destinaţie. Am văzut cum se munceşte şi cum este răsplătită munca şi mi-am închipuit cât de bogaţi am fi noi românii dacă am profita de munca noastră cinstită în contextul în care aceasta ar reprezenta singurul criteriu al existenţei noastre. Am văzut bogăţiile acestor ţări şi m-am întrebat cum este posibil ca într-o ţară ca a noastră, care dispune de bogăţii extraordinare să nu fim în stare să le gestionăm şi să le valorificăm pentru viaţa mai bună şi prosperă a acestui popor. Am ajuns la o concluzie care mereu mi-aş fi dorit să nu mai persiste, aceea că de prea multă democraţie şi libertate ne-am familiarizat cu iresponsabilitatea. Că trăim într-o lume a libertăţilor democratice exacerbate unde dreptul la muncă, potrivit legii a devenit un „drept deranjant” pentru mulţi, proliferând multe alte forme „neortodoxe” de câştig. În loc să ne preocupe modul de implicare al factorilor responsabili în transformări de substanţă în viaţa poporului nostru, ne face o plăcere sadică să atentăm la viaţa privată a celor care ne conduc şi nu la ceea ce ei ar trebui să făptuiască în poziţiile lor responsabile. Cred tot mai mult că trăim într-o ţară bogată, prost gestionată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 478
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Alex
Acum 2 ore
Florin
Acum 2 ore
Sandrino Arhitecti
Acum 2 ore
Till Eulenspiegel
Acum 2 ore
Ionutz Vl