X

Din Arpasu in Las Vegas. Medicina la sate in 2009

Să ridice mâna sus toţi cei care ştiu ca medicul lor de familie să fi participat anul acesta la vreo conferinţă medicală internaţională. Sau măcar la vreo conferinţă medicală. În urma căreia să se întoarcă cu ceva, o noutate, orice. Cu siguranţă pot ridica mâna în acest moment câteva mii de arpăşeni. Medicul lor, Gheorghe Şerbu, a mai învăţat câte ceva anul acesta prin Las Vegas, la o mare conferinţă medicală interaţională. 

Conferinţa a avut loc în a doua jumătate a lunii octombrie în spaţiul hotelului-casino (cum altfel putea fi în Las Vegas?!) „Bally’s”. Dr. Gheorghe Şerbu a fost invitat la conferinţă după ce i-a impresionat pe americanii organizatori cu lucrarea lui: „Infrared Imaging of the Diabetic Foot”, care tratează un nou mod de investigare a unor afecţiuni la nivelul picioarelor. „Lucrarea abordează un subiect de mare interes în SUA: au 16 milioane de diabetici, dintre aceştia 15% dezvoltă o ulceraţie la nivelul picioarelor care, netratată corect, duce la amputaţie”, spune doctorul Şerbu. 

Cum a ajuns să fie invitat? Simplu, şi-a dorit şi americanii au zis că merită. „Găsind pe internet anunţul conferinţei, am zis hai să-mi încerc norocul! Speranţa nu a fost prea mare, cam atât cât speri când arunci o sticlă cu un mesaj în ocean. Mi-au răspuns, le-am trimis lucrarea, mi-au evaluat-o, şi după ce le-am cedat copyrigt-ul, mi-au plătit 1200 USD, cheltuieli de participare. Lucrarea a fost publicată în extenso în volumul publicat cu această ocazie”, povesteşte medicul arpăşenilor.

Odată ajuns acolo, principalele emoţii s-au îndreptat către prezentare şi mai puţin către luminile stridente ale casionourilor. „Conferinţa s-a ţinut între 18-23 octombrie la cazionul Bally`s în nişte condiţii care m-au ameţit: o revărsare de lux şi opulenţă! Am fost emoţionat de primirea care mi-a fost făcută, deşi nu ştiau despre România mai nimic în fără de „Carpaţi, Transilvania, Dracula”. De altfel, le-am arătat Carpaţii fotografiaţi în infraroşu, ceea ce i-a lăsat cu gură căscată. O prezentare cu subiect similar am făcut în septembrie, 2008 la Cursul Internaţional de Termografie ţinut la Bucureşti. Competenţă în termografie am dobândit-o tot în SUA, la Academy of Medical Infrared Training, în urmă cu trei ani”, ne-a declarat Dr. Şerbu, fără să ne spună şi câţi bani a lăsat la casinouri.

Şi cu ce îi ajută toată acesată excursie pe arpăşeni sau pe sibieni? Dr. Şerbu este membru fondator al Societăţii Române de Termografie iar ce a învăţat în Las Vegas vor simţi pe pielea şi picioarele lor arpăşenii. “Din SUA am venit cu o noutate importantă: se evaluează diagnosticarea precoce a cancerului de sân prin termografie. Spre deosebire de sistemul actual (mamografie) termografia nu iradiază organismul şi poate depista cancerul în “stadiul zero”, de neoangiogeneza, ceea ce-l face curabil. De la începutul anului viitor, voi folosi acest sistem “Sentinel” şi la Arpaş, aparatul este în vamă în acest moment” a precizat Dr. Şerbu.

La finalul conversaţiei cu doctorul din Arpaşu o singură nelămurire am avut: de ce naiba rămâne în Arpaşu? De ce rămâne în România? “De ce nu plec din Arpaş? Sunt medic de familie şi nu are sens să plec în căutarea pacienţilor din moment ce mă cauta ei, din 1990 cand am trecut în sistemul privat”, a venit răspunsul. Oare pe unde se mai găsesc oameni de genul ăsta?

Din Făgăraş în Timişoara şi până la Dublin

Născut în 1953 în Făgăraş, Gheorghe Şerbu a terminat şcoala generală în Arpaşu de Jos şi liceul în Victoria. În 1978 a terminat Facultatea de Medicină la Timişoara. Între timp a obţinut şi “Diplôme de langue française – Ecole Pratique de langue et civilisation françaises – Alliance Française” în 1976. Între 1982 şi 1991 a fost medic la Dispensarul Medical Comunal Arpaşu de Jos. Din 1991 până în prezent este propriul patron, medic la SC Dispensar Medical dr. Serbu Gh. Srl.

Competente:

– electrocardiografie – UCL Bruxelles, 1990
– mezoterapie – College Universitaire Internationale de Mezoterapie – Paris, 1993
– ecografie generala – Bucuresti, 2001
– ecografie abdominala – Cleveland- SUA, 2003
– termografie – Dublin, Irlanda, 2007

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact