Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

100 de medieseni au dezbatut bugetul

Aproximativ 100 de  medieşeni au răspuns pozitiv invitaţiei lansate de Primăriei municipiului Mediaş de a participa la dezbaterea publică asupra proiectului de buget local pe anul 2010.                                  

Primarul Teodor Neamţu  a prezentat pe capitole proiectul de buget, iar fiecare director a răspuns întrebărilor venite din partea cetăţenilor.

 Principalele subiecte ridicate de medieşeni s-au referit la viitoarele investiţii derulate de municipalitate, asfaltarea străzilor, curăţenia şi despre programul cultural – sportiv pe anul 2010.

Anul acesta, Mediaşul va avea un buget de aproximativ 101 milioane de lei. Cheltuielile social – culturale vor reprezenta în anul 2010 cea mai mare parte din buget. Capitolul Servicii şi Dezvoltare Publică, Locuinţe şi mediu este prognozat să i se aloce suma de 28.391.000 lei, aici fiind inclusă şi partea de cofinanţare a municipalităţii pentru proiectul de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă.  Capitolul bugetar Acţiuni economice va primi potrivit acestei propuneri de buget suma de 16.426.000 lei.

„În momentul în care bugetul de stat va fi publicat în Monitorul Oficial al României, iar de la Consiliul Judeţean vom primi situaţia cu sumele alocate, vom organiza o şedinţp extraordinară a Consiliului Local pentru adoptarea bugetului local“, a declarat viceprimarul Floarea Taropa.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus