Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Distractia de pe lacul din Zoo, scoasa la licitatie

Primăria Sibiu va externaliza activitatea de agrement de pe lacul din incinta Grădinii Zoologice. Concesiunea va fi realizată în urma unei licitaţii publice, iar contractul va fi semnat pe perioada unui an, cu posibilitatea de prelungire a contractului cu încă şase luni. În momentul de faţă, pe cele 4,4 hectare luciu de apă, Grădina Zoologică are 12 bărci şi zece hidrobiciclete. Redevenţa minimă anuală va fi de 90.744 de lei (echivalentul încasărilor din 2009). Reprezentanţii Gărdinii Zoologice susţin că externalizarea activităţii de agrement se impune pentru "deblocarea angajaţilor ocupaţi cu închirierea ambarcaţiunilor în favoarea activităţilor curente de îngrijire a animalelor". Anul trecut, bărcile şi hidrobicicletele au fost închiriate de 9.448 de ori, pe parcursul a şapte luni. Cei care vor concesiona activitatea de agrement sunt obligaţi să nu utilizeze lacul pentru pescuit sau înot, să nu amenajeze alt debarcader, dar să întreţină, pe cheltuiala sa, ambarcaţiunile. Programul de agrement va fi între 9 şi 20, zilnic, iar tariful maxim practicat poate fi de 15 lei pe barcă (faţă de zece lei în momentul de faţă).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus