Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Florin Grigoras, RIFF: „Rolul nostru acum este sa se vada ca lumea n-a inceput dupa Revolutie”


40 de ani de cântat îţi aduc multe, foarte multe amintiri, bunăstare materială şi liniştea de face ceea ce-ţi place cu adevărat în fiecare zi. Sună bine? Aşa zice Florin Grigoraş azi când trupa RIFF împlineşte 40 de ani de muzică.

Reporter: Cu ce rămâi după 40 de ani de cântat?

Florin Grigoraş: În primul rând, şi cred că singurul lucru, cu amintiri. Amintiri, foarte multe amintiri. Ştii cum se spune, cu timpul, lucrurile urâte se şterg şi rămân numai cele frumoase. Te gândeşti din când în când cum a fost, ce-ai făcut, satisfacţia este că am reuşit să o ducem atât de mult şi în vremuri deosebite. Chiar mă gândeam acum două, trei zile, că am prins 20 de ani pe vremea comuniştilor şi 20 de ani acum.

Rep.: Cum aţi început povestea? Eraţi în liceu.
F. G.: Da, în perioada aia, anii 60 şi ceva, şi în România a pătruns moda muzicii beat, eram atunci cu Rolling Stones, Manfred Mann, cu toţi marii şi am început să cânt mult la chitară. Pe fiece stradă în Sibiu erau 4, 5, 6, 7 chitarişti. Seara se cânta la colţuri de stradă, prin parcuri, pe unde se adunau tinerii, se cânta cu chitările. Şi cred că prin clasa a VII-a am început şi noi, o gaşcă de prieteni să zăngănim la chiară. N-am făcut niciun fel de şcoală de muzică, am învăţat de capul nostru.

Rep.: Aţi cântat 40 de ani pe scenă fără să luaţi lecţii de muzică?

F. G.: Da, am învăţat unii de la alţii. Entuziasmul era atât de mare, încât totul evolua foarte repede. Au fost mulţi băieţi talentaţi în Sibiu. Moda era atunci să cânţi la chitară şi cu vocea. Cântam mariele piese, în primul rând străine. Norocul la Sibiu a fost că se primeau pachete din Germania, care conţineau multe discuri şi revista Bravo, care era foarte tare şi în care găseai toate trucurile. Aşa am început să cântăm, din clasa a VIII-a deja cântam binişor, iar când am intrat la liceu, acolo era o formaţie a liceului. Şi ei m-au cooptat, în 1969, în formaţia aia. Erau nişte tipi din clasa a X-a, a XI-a, noi eram a IX-a. Eu am intrat primul în trupa aia. Se făcuse loc de chitară acompaniament, aşa-i zicea atunci. Formaţia aia apoi s-a defiinţat. În clasa a X-a ne-am strâns, în timpul ăsta ţineam legătura, şi din gaşca aia a răsărit formula de Sonic. Aşa se denumeau trupele în vremea aia. Ne căutam pe străzi. Pe strada aia e un chitarist bun, lângă Gara Mică e un toboşar...

Rep.: Care era atmosfera în Sibiu pe vremea aia? Vă întâlneaţi acasă la unii, pe străzi...
F. G.: Erau foarte multe săli de dans, peste zece. Se cânta la Casa de Cultură a Tineretului, unde este Forumul German acum, în Sala Oglinzilor. În fiecare joi, sâmbătă şi duminică se cânta acolo, se mai cânta la Clubul Independenţa, sau la Sala Thalia, în dreapta Sălii mai era o sală în care se cânta. Era un club, se numea Elite, unde am şi debutat noi. De fapt, toţi anii 70 am cântat acolo. Acum am înţeles că este o şcoală sportivă. Era o sală de cam vreo 300, 400 de locuri. Acolo s-a învăţat meserie pentru că trebuia să cânţi cinci ore şi să ţii lumea prinsă la dans de la cinci la zece.

Rep.: Vrei nu vrei trebuia să cânţi cinci ore?
F. G.: Mai era câte o pauză de un sfert de oră, dar aşa cântam. Şi încă o chestie, totul era cu intrare, biletul era cinci lei, zece lei. Eu ştiu că eram plătit cu 98 de lei, doi lei era impozitul, şi cu banii ăia mergeam la Împăratul Romanilor seara, după un timp, nu chiar la început, unde mâncam, ne luam îngheţată, o vodcă mică, nu eram noi mari băutori. Şi mergeam şi cu jumătate din bani acasă.

Rep.: Merita să te faci chitarist pe vremea aia.
F. G.: Da merita, poate d-asta am şi rămas mulţi ani să cântăm aici cu Sonic. După zece ani, în 80 am schimbat numele. Cu echipa asta din liceu, cu Gabi Tudor la chitară, Ninei Popşa solist vocal, Radu Voicu la tobe şi eu bas. După aia am mers la facultate şi ne-am despărţit. Eu am făcut armata în Sibiu, am continuat să menţin trupa şi după armată s-a schimbat componenţa. Au apărut doi colegi noi, dintre care unul este şi acum cu mine – Lucian Fabro. Şi până în 80 am cântat în Sibiu şi am început turneele în Ardeal, în principal. După facultate am plecat în turnee lungi în ţară.

Rep.: Aşa aţi început perioada de glorie?

F. G.: Da, a fost o perioadă foarte intensă de turnee. Am avut turnee şi de 68 de zile non stop. Era o perioadă în care instituţiile de cultură se autofinanţau. Primeau 30 la sută din buget de la stat şi restul trebuiau să-l producă. Şi atunci angajau trupe, cum eram şi noi, cu succes la public. Mai era Semnal M, Roşu şi Negru, şi mergeam pentru patru, cinci instituţii de cultură la un turneu cărora le făceam banii de salarii. Şi pe noi ne anunţau impresarii sau organizatorii că plecăm pentru 32 de zile să cântăm în mai multe oraşe. Şi pe drum mai apărea câte o localitate, ne întrebau mai vreţi să cântaţi şi acolo, şi noi spuneam da şi mai adăugam câteva zile la turneu. Mergeam la Satu Mare şi mai apăreau două, trei concerte şi atunci imediat se tipăreau afişele, impresarul suna la tipografie, mai fă-mi 3.000 de afişe. Şi aveam 12 oameni care mergeau în faţa noastră şi organizau totul.

Rep.: Asta să fi fost cea mai faină perioadă a Riff?
F. G.: Sigur că au fost ani foarte frumoşi. Cei mai frumoşi ani au fost primii ani, eram tineri şi foarte entuziaşti, lumea era înebunită după genul ăsta muzical, deşi aveam instalaţii de sunet foarte proste se strângeau imediat 500 de oameni să te asculte la orice concert. Cântam atunci pe holurile liceului Goga, în cantină la Miu, la Lia, nici nu mai ştiu pe unde. Nu aveam niciun nicio problemă atunci, nu ne gândeam la nimic, şi ţara mergea foarte bine, banii erau bani.

Rep.: Tot asta era şi perioada de sex, droguri şi rock’n’roll?
F. G.: Asta a fost în anii 70 când a luat rock-ul amploare. Primii ani, cei de beat de care îţi vorbeam, au fost mai curăţei din punctul ăsta de vedere. Şi muzica era cu o tentă mai comercială. Apoi s-au separat curentele de rock şi se ajungea la concerte în săli de câteva mii de locuri. Şi pe acolo era destul de mult alcool, nu ştiu dacă erau atâtea droguri pe cât se spune, pentru că după cum văd eu şi trupele de afară făceau turnee destul de lungi, în condiţii destul de grele. Se mergea cu autocar de dormit, cu rulote, şi cu instalaţii de sunet, care se montau în câteva ore. Se dormea în rulotă şi se făcea localitate cu localitate. Noi am cântat în localităţi în care nu te poţi gândi acum că se pot face concerte de rock, am fost pe la mineri, prin comune din Moldova. Stăteam şapte, opt zile în hotel şi făceam toate localităţile din jur. Aveam şi câte patru concerte pe zi. Fugeam dintr-o parte într-alta. Şi făceam şi matineu, o localitate mai mică. Apoi cântam de la trei, de la cinci şi de la opt. Când e sala plină nu simţeam oboseală.

Rep.: Şi venea lumea?
F. G.: Eu mă tot uit acum şi nu pot să cred cât de mult a decăzut cultura asta de masă, rock-ul face parte din cultura de masă, a omului de rând. Erau hit-uri cunoscute de toată lumea. Şi toate trupele făceau ce făceam şi noi. Marile trupe, Pheonix a cântat la Avrig, la Tălmaciu. Şi cum le ziceam noi paysan-ilor, (râde) - aveau plete, pantaloni evazaţi, un radio Albatros sub braţ, perciuni, şi ascultau Europa Liberă pe stradă. Ştiau toate hit-urile mari şi le cântau chiar dacă nu ştiau engleza.

Rep.:Ce face Riff azi, în 2010?
F. G.: Suntem de prin 95 cam aceaşi oameni. Cântăm de ani buni în aceaşi formulă ceea ce înseamnă că sun tem rodaţi între noi, nu depindem de partea materială, fiecare din noi ne-am rezolvat problemele vieţii şi atunci cântăm în primul rând de plăcere şi cântăm ce vrem noi. Ideea e că vă place bine, nu vă place ăştia suntem, adică nu mai umblăm să fim... top oricum nu există în România. Acum facem un turneu în 20 de oraşe din ţară, pe unde se mai poate cânta pentru multe oraşe astăzi sunt la pământ din punct de vedere cultural şi nu numai – industria a căzut, oamenii sunt dărâmaţi din punct de vedere psihic, iar casele de cultură sau centrele culturale nu mai există. Noi nu prea vrem să mergem în cluburi, este altceva acolo.

Rep.: După 40 de ani pe scenă, ce mai aveţi de dat?
F. G: Eu cred că trebuie să le amintim permanent generaţiilor care vin după noi că înaintea lor a fost ceva, ceva de calitate. Rolul nostru acum este să se vadă că lumea n-a început după Revoluţie. Se trăia şi atunci, la fel cum se trăieşte şi acum, ba chiar în unele etape chiar mai bine.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus