Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Premiera la TNRS: ultima zi a adjutantului lui Hitler

Teatrul Naţional „Radu Stanca” prezintă sâmbătă, 20 februarie 2010, ora 17:00, spectacolul „Hess” de Alina Neleaga, în regia lui Gavril Cadariu.

Avându-l ca protagonist pe actorul Nicu Mihoc, spectacolul prezentat în premieră la Sibiu va avea loc în Sala Studio de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Biletele costă 10 lei (5 lei cu reducere) şi s-au pus în vânzare online, pe www.sibfest.ro, şi la Agenţia Teatrală din Sibiu (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17).

Monodrama are ca subiect ultima zi din viaţa lui Rudolf Hess, mâna dreaptă a lui Hitler, care îşi recapitulează existenţa prin prisma celor zece porunci biblice, interpretate în acord cu sistemul său de valori. Sfârşitul carierei sale politice începe când Hess pleacă singur într-o misiune inexplicabilă în Marea Britanie pentru a convinge guvernul de aici să încheie o pace separată cu Germania. El aterizează forţat în Scoţia şi rămâne prizonier, fiind condamnat la închisoare pe viaţă pentru crimele sale de război, în cadrul procesului de la Nuremberg. Rudolf Hess nu şi-a recunoscut niciodată vina şi a petrecut 47 de ani la Spandau, în Berlin, până în 1987, când se presupune că s-a sinucis. Spectacolul Hess a fost prezentat pentru prima dată în 8 iunie 2003 la Târgu Mureş şi s-a bucurat de un mare succes atât la public, cât şi în rândul criticilor de teatru.

„Actorul Nicu Mihoc dă întreaga măsură a talentului său în acest rol, demonstrând încă o dată că poate aborda un rol de o asemenea complexitate în modul cel mai firesc, că poate să se metamorfozeze într-un apostol al răului, că poate să abordeze nişte trăiri atât de intense încât devin de-a dreptul palpabile în sală, acolo unde spectatorii stau încremeniţi, pentru ca nu cumva să rupă vraja. De la extaz la cădere, de la tristeţe la disperare, de la furie la tăcere, acestea sunt trecerile pe care le face acest actor într-un mod legat şi maiestuos, creionând un Hess mult prea adevărat că să nu te înspăimânte.” (Mircea Sorin Rusu, critic de teatru)

Spectacolul Hess marchează deschiderea oficială a Sălii Studio a Teatrului Naţional „Radu Stanca” de la Casa de Cultură a Sindicatelor, fosta sală de sport primind o nouă înfăţişare menită să îmbunătăţească confortul spectatorilor. Începând cu data de 1 martie, spectacolele realizate de studenţii la actorie ai Facultăţii de Litere şi Arte din cadrul Univerităţii „Lucian Blaga” Sibiu vor fi prezentate la Centrul de Cercetări Avansate în Artele Spectacolelor (CAVAS) al ULBS.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus