Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Carabulea a primit de la stat un teren de 50 de ori mai scump decat cel dat

Într-unul din cele mai mari transferuri (era să zic tunuri) imobiliare din România, omul de afaceri sibian Ilie Carabulea a făcut un schimb de terenuri cu Agenţia Domeniilor Statului: a dat 160 de hectare situate în satele Slimnic şi Topârcea şi a primit înapoi 100 de hectare situate în intravilanul municipiului Sibiu. Cei 1.000.000 de metri pătrați de teren primiți de Carabulea în schimb valorează minim opt milioane de euro. Și maxim 28 de milioane de euro. Terenurile date la schimb statului de Carabulea valorează cel mult 150.000 de euro. Cel puțin nu spunem cât, căci e prea mare diferența.

Să comparăm

Schimbul de terenuri a fost recent parafat – sfârșitul lui 2009, începutul lui 2010. Și rapid executat și în Cartea Funciară. Operațiunea a avut loc între persoana fizică Ilie Carabulea și ADS. Această din urmă instituție, înființată în 2001, gestionează ce a mai rămas din terenurile fostelor IAS-uri. Și, după cum se vede, încă mai are ce gestiona. În cazuri și cu scopuri ”nobile”, ADS poate face schimb de teren cu entități private, mai ales dacă este vorba de întregirea unor trupuri de teren deținute de ADS etc. Evident, toate aceste schimburi de teren trebuie să respecte principiul parității valorii terenurilor.
În situația de față studiată și pe tăcute efectuată, Ilie Carabulea a oferit celor de la ADS 160 de hectare de teren, comasate, e adevărat, în apropierea a două localități aflate la cel puțin 15 km distanță în linie dreaptă de municipiul Sibiu: este vorba de satul Slimnic din comuna cu același nume și satul Topârcea, care aparține de Ocna Sibiului.
Vieprimarul din Slimnic, Luca Isdrăilă, știe despre terenurile pe care Ilie Carabulea le deținea în zonă. ”Păi, cel mai scump, pe acolo, cred că e undeva la 5-6.000 de lei pentru un hectar. Atât e cel mai scump”. Și primarul din Ocna Sibiului, Ioan Balteș, știe de zona în care Carabulea deținea hectare de teren. ”Problema e că pe acolo nu prea există teren întabulat. Dar, mă rog, acolo, un hectar de teren se vinde cu cel mult zece – 15 milioane de lei vechi”.
Facem o medie a celor mai mari prețuri pentru terenurile vândute în zona celor ale lui Carabulea  și ajungem la cel mult 3.750 de lei pentru un hectar. Adică 0,375 de lei pentru un metru pătrat, adică cel mult 0,09 euro pe mp.
Dincoace, la Sibiu, terenul primit de la ADS este mărginit de centura ocolitoare a Sibiului, de râul Cibin către cartierul Reșița și de zona Obor. ”Dacă ar fi avut deschidere direct în legătura la autostradă, prețul ar fi de 16 euro pentru un metru pătrat. Așa, pentru suprafețe atât de mari, costă cam opt euro pentru un metru pătrat”, spune Bogdan Gicu, președintele Uniunii Naționale a Agențiilor Imobiliare, filiala Sibiu.
Asta spune Gicu, din tranzacțiile văzute de el în ultima perioadă. Uniunea Notarilor a calculat pe hârtie, în Ghidul proprietăților imobiliare alte sume – terenul primit de Carabulea este în intravilan, integral, încă, este în zona C de impozitare, iar prețul unui metru pătrat este de 120 de lei, adică vreo 28 de euro.
Dar să nu le dăm crezare notarilor și să comparăm cea mai mare valoare posibilă pentru terenurile date de Carabuilea și cea mai mică valoare pentru terenurile oferite la schimb de ADS. Hectarele din Slimnic și Topârcea ar valora cel mult 150.000 de euro. Cele primite de Carabulea ar valora minim opt milioane de euro.
Dacă ne mai chinuim un pic cu matematica, terenurile date de Carabulea sunt de cel puțin 53 de ori mai ieftine decât cele primite. Căci de luăm în socoteală calculele notarilor, diferența sare de 186 de ori. Și n-are rost să vă enervați.

Explicații

Despre Ilie Carabulea am mai scris, destul de recent, articole în care descriam afaceri nu tocmai pe litera legii și moralității. Nu am primit niciodată răspuns, așa că de această dată am insistat mai mult la telefon pentru a obține o declarație a magnatului sibian. Referitoare la acest tun..., adică la acest schimb de terenuri. ”Măi, Deleanule, ție nu ți-e rușine să mă suni. Du-te, bă, și vezi-ți de treabă. Să nu mă mai suni vreodată că auzi ceea ce nu trebuie”, a replicat scurt Carabulea, după care a închis.
Apoi am vorbit cu Adrian Didă, adjunctul ADS. Pe el l-am întrebat direct ce crede despre acest tun. ”Nu îmi mai puneți o astfel de întrebare care mă lasă pe mine mască. Nu se pune o astfel de problemă, de tun. Știu că această tranzacție a fost aprobată în urma unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat de Ministerul Agriculturii. Noi nu avem răspunderea justeții acestui schimb de terenuri, ci cei care fac raportul. Dacă acolo se arată că există paritate între terenuri”, spune Adrian Didă.
L-am găsit la telefon și pe Corneliu Popa, fost director al ADS până în 2005. Când a auzit de suprafețe, s-a cam speriat. ”Pe vremea mea nu am făcut așa ceva. La suprafețe din-astea, niciodată. Au mai fost schimburi de terenuri de două-trei hectare, pentru întregirea unor suprafețe, dar la 100 de hectare, niciodată”, spune Popa. El mai explică și cum merg lucrurile în interiorul ADS. ”Normal, în situații de genul acesta trebuie să existe și o notă de fundamentare pentru ce se solicită acest schimb. Altfel spus, cu ce ajută ADS-ul dacă se face acest schimb. Dacă, să zic, suprafața respectivă, care s-a dat la schimb este lângă un trup al ADS și se face un trup mai mare, este îndreptățit. Altfel...”. Restul e tăcere.

Coada politicii

Povestea acestui schimb de terenuri a ajuns la urechile Turnul Sfatului încă din campania electorală. Când, tabăra adversă a PSD cu rădăcini la ADS București vorbea despre premiul pe care Ilie Carabulea îl va primi de la PDL, pentru susținerea în campania electorală. Premiu de acordat dacă iese președinte ”cine trebuie”. Ceea ce s-a și întâmplat.
L-am întrebat, prin urmare, pe președintele PDL Sibiu, senatorul Ion Ariton, dacă s-a făcut cel puțin un lobby politic în favoarea lui Carabulea pentru perfectarea acestei tranzacții. Că doar și Adrian Didă, cel de mai sus citat, este secretar executiv al PDL la Teleorman. Iar șeful cel mare al ADS este secretar executiv la PDL Dolj.
”Deci, nu mai întreba nimic”, a spus Ariton imediat după expunerea de motive – Carabulea, ADS, 160 contra 100, îndoielnic etc .- și înainte de a și adresa întrebarea. ”Nu comentez deloc. Sunați pe cei care au semnat și s-au băgat și organele abilitate... Acum mă apuc eu să verific lui nea Ilie Carabulea. Eu nu comentez ceea ce nu știu. Ce lobby politic? Un schimb de teren, părerea mea, din câte știu și urmăresc și am auzit, durează un an sau doi”. Cât privește cine a semnat actele de transfer și că aceștia fac parte din PDL, nu e un lucru de condamnat. ”Acum, instituția este condusă de cineva. Că are și o apartență politică, e normal”.
Cui nu îi vine să creadă, tot acest schimb de terenuri mai are şi alte lucruri nu tocmai clare. Despre care vom vorbi în viitor.



Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

16 comentarii

Fost asociat

Acum 14 ani

Acest maglaon distruge totul in jurul sau, iar ceea ce face, face in dauna multora. Ca sa fie el mare si tare, pier firme, initiative, nu se pot ridica altii etc. La umbra lui, moare totul. Orasul asta a ajuns priyonierul lui. Singura speranta ar fi tot in acest primar sa-l mai tempereze. Daca vine un primar mai fragil, maglaonul inghite tot orasul.
Raspunde

Azilant din regimul Iliescu

Acum 14 ani

Are dreptul pentru ca este Sibian
Raspunde

Cozma

Acum 14 ani

Mie imi este antipatic Hotul ala doar ca campul ala chiar merita dat unei persoane care sa faca investeasca pe el. Acolo ar merge intrdevar construit un cartier de locuiente, terenul ii imens.
Raspunde

zexe

Acum 14 ani

Se vede ca fituica asta este trompeta primariei.Deci a inceput razbelul Johannis-Carabulea! Ciudat, pana acum cei doi au fost pe-o mana. Asteptam viguroasa replica a ziarului Tribuna.
Raspunde

sibian nostalgic

Acum 14 ani

banuiesc ca si la Sibiu exista o grila notariala in care sunt valorile estimative ale terenurilor, asa ca se poate face o verificare daca schimbul a fost echitabil sau nu, dar dupa atitudinea celor implicati inclin sa cred ca a fost intr-adevar din nou o magarie si as cauta maidegraba cine s-a imbogatit peste noapte din acest deal inafara de Carabulea. Pentru ca e clar ca s-a uns bine.
Raspunde

traiane....

Acum 14 ani

ti-a bagat piila in gura fraiere, asta e daca tie ti-a crescut parul si lui mintea....fiecare cu ce are.... DAR SINCER ASA-I CA VROIAI SA FII IN LOCUL LUI?
Raspunde

SARA

Acum 14 ani

Dar cand a evaluat Iohannis Vointa la 100 de euro mp ca si in cartierul Tineretului de ce nu ai trambitat Delene???
Raspunde

Lety

Acum 14 ani

Bravo Delene, zii macar tu ce nu au altii curajul sa zica. Frumos. Astept si continuarea.
Raspunde

fdg

Acum 14 ani

zeze tribuna ai tot a lui
Raspunde

oncescu

Acum 14 ani

primarul roman condurat, in oct. 1997 - HCL 134 a reusit sa aduca in proprietatea orasului 300 ha teren - este vorba de zona de care face vorbire d.l Deleanu. Cu 50 ha au fost improprietariti veteranii de razboi iar 40 ha -loturi constructia de locuinte. 210 ha a fost inchiriata prin licitatie . S/au obtinut lunar bani frumosi. In anul 2000 erau 210 ha iar in zona Aeroport 1034 ha. Dupa 2000 Sibiul nu mai este proprietarul acestui teren. Cine a pus mana pe aceasta avere si cine sunt complicii ? Daca va ajunge condurat din nou primar precis vom afla. Da Doamne!
Raspunde

pt. 10

Acum 14 ani

Auzi ca il vrea pe Condurat primar. Condurate, ti-ai schimbat numele in Oncescu??? Cred ca esti singurul care te mai vrea :))
Raspunde

Ionescu

Acum 14 ani

D-nul ziarist ai curaj,foarte bine.Vez ca luni 1.o3.va fi un proces tot cu unul din familia Carabulea,care a insusit prin fals 6 ha.de teren langa O.Sibiului-al 12 termen-cine pune cu ei?
Raspunde

bebe

Acum 14 ani

fostului asociat si ionescului: bai, belitilor, de ce nu o taiati voi la o manastire, s-o frecati in tihna, de ce sa va mai chinuiti voi sa va demonstrati prostia voatstra, dar si/mai ales ura fata de un om care va poate strivi oricand, daca si-ar pune mintea cu nulitati ca voi. sictir, lichele, ne conversam dupa al 13 termen...
Raspunde

oancea

Acum 14 ani

bravoo. bine ca poate. invidiosilor
Raspunde

SALISTEANUL

Acum 14 ani

Tot carabulea a luat si un teren de peste 100 de ha. in Crint,
Raspunde

titi

Acum 14 ani

salisteanului din pizdesti: si, ce-i cu asta? l-a luat, cumva, cu japca, de la tac-to, loaza? si ce-a mai luat, ori i-o iei, tu, nitel, la deal, belitule?...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus