Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Victorie chinuita pentru CSU. Calota s-a accidentat

CSU Sibiu a câştigat la un punct diferenţă, 81-80, meciul disputat împotriva echipei CSM Bucureşti. Studenţii au fost conduşi aproape tot meciul dar au fost salvaţi de Ban şi Miskovic pe final.

Clavon începe partida cu Brown, Herndon, Smith, Calotă şi Miskovic. Sfertul începe bine pentru sibieni, Brown fiind protagonistul primului coş de trei puncte şi aduce primele puncte în tabăra oaspete. Calotă se dezmorţeşte şi el, recuperează însă este faultat şi pierde mingea. Herndon devine „campion” la ratări la aruncările de două puncte şi este înlocuit cu Haiduc. CSM Bucureşti profită şi preia conducerea, 7-5. Miskovic pătrunde şi el dar este faultat, transformă ambele libere. Santana îşi aduce şi el aportul la distanţarea echipei sale, 13-8 în minutul şapte. CSU revine şi se apropie la trei puncte distanţă, dar faultul comis de Herndon îi dă posibilitatea lui Habus să transforme cele trei libere. CSM rămâne la conducere, iar Santana îşi aduce şi el aportul cu un coş de două înainte de final, 21-17 în favoarea gazdelor la finalul primului sfert.
Sfertul doi începe bine pentru CSM care se distanţează la şase puncte. Atacurile sibienilor nu se încheagă bine, pe când gazdele se distanţează la nouă puncte, cea mai mare diferenţă de pînă acum. Johnson face paşi des, iar ceilalţi coechipieri se rezumă la acţiuni individuale, pe când bucureştenii par mai uniţi. Sibianii sunt ameţiti, niciunul dintre ei nu se remarcă prea mult, iar Clavon cere time out, la 28-21 pentru echipa din capitală. La jumătatea sfertului, Calotă se accidentează la mâna dreaptă şi rămâne departe de teren până la final. Herndon ratează copilăreşte, iar Miskovic şi Haiduc numără deja trei greşeli individuale. Sfertul se încheie tot în favoarea CSM-ului, 36-34.
Primele atacuri ale ambelor echipe în sfertul trei sunt ratate. Totuşi, Johnson şi Herndon reduc diferenţa. Dee îi introduce şi pe Dan Pui şi George Tănase, cu o evoluţie ştearsă însă. Helcioiu reuşeşte un coş de la distanţă. Tabela arată 47-47, iar Brown îşi duce echipa în avantaj. Scorul se menţine strâns, dar CSM are avantajul de a juca în faţa propriilor suporteri şi câştigă şi cel de-al treilea sfert cu 58-56.
Ultimul sfert aduce mai multă acţiune din ambele părţi. Intră şi Ban. Apărarea echipei de pe Cibin pare şubredă pentru că CSM se distanţează iar, 69-63, şi de la margine se cere time out. Haiduc iese cu cinci greşeli personale şi reintră Ban. Santana şi Brown ratează de trei, în timp ce Johnson-ul bucureştenilor numără trei coşuri consecutive de trei puncte. Ultimele minute sunt de foc. Ambele echipe faultează din ce în ce mai des. Liberele curg în ambele tabere. În ultimul minut, scorul este 80-79 pentru CSM. Brown ratează o aruncare de trei puncte, CSM recuperează, Ban interceptează aruncarea, pasează pentru Miskovic. Sârbul porneşte în atac, e faultat şi transformă sigur cele două libere. Bucureştenii nu mai au timp pentru un nou atac iar CSU câştigă la limită, 81-80 meciul de la Bucureşti.

Pentru CSU s-au remarcat: Miskovic 21 p, Herndon 20 p, Brown 25 p, Smith 13 p, Johnson, Ban şi Haiduc câte 4 p.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 421

Comentarii

4 comentarii

fan

Acum 14 ani

Chinuita esti doar tu,cand trebuie sa scri un articol!CSM Bucuresti(daca nu sti)este echipa PRIMARIEI Bucurestiului,de la care primeste un buget de cca2.000.000lei noi!CSU Sibiu primeste ,dupa cum tot voi ati spus,cam 300.000lei de la primaria noastra si ii bate pe cei din Bucuresti ,CHINUIT,si la Sibiu si la Bucuresti.La Bucuresti(asa cum s-a vazut)si cu un arbitraj absolut de partea bucurestenilor!Iar victoria a fost nu grea,nu muncita ci"CHINUITA".D-onsoara din Craiova,apuca-te de altceva si lasa-ne in pace!!!!
Raspunde

er

Acum 14 ani

ee
Raspunde

vai

Acum 14 ani

Fata, eu cred ca tu ai vazut alt meci... sau ca nu intelegi nimic din jocul asta de baschet... Hai mai Bogdan, chiar ne mai hartuiesti cu fata asta? Chiar nu exista altcineva in sb care sa scrie sport???
Raspunde

vai

Acum 14 ani

Fata, eu cred ca tu ai vazut alt meci... sau ca nu intelegi nimic din jocul asta de baschet... Hai mai Bogdan, chiar ne mai hartuiesti cu fata asta? Chiar nu exista altcineva in sb care sa scrie sport???
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus