Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Zi neagra pe sosele

în mai puţin de şase ore, patru accidente rutiere grave s-au petrecut în judeţul Sibiu. Primul dintre ele a avut loc în apropiere de Boiţa, în jurul orei 4 şi 20 de minute. Alexandru G, de 23 de ani, din Câinenii Mari venea dinspre casă spre Sibiu. A intrat în depăşire pe un sector de drum unde depăşirea era interzisă şi a intrat din plin într-o altă maşină ce venea regulamentar din sens opus. Maşina a fost proiectată în TIR-ul pe care tocmai îl depăşea. Din fericire, tânărul şofer a avut zile şi a scăpat cu viaţă, singurul rănit fiind unul dintre pasagerii maşinii pe care o conducea.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 8, un şofer nu a acordat prioritate unui alt autoturism la intersecţia Gladiolelor cu Râului. Şoferul, Ovidiu B. a fost uşor rănit în urma accidentului. Jumătate de oră mai târziu, un tânăr de 22 de ani a fost lovit de o maşină în timp ce traversa drumul principal din localitatea Şelimbăr prin loc nepermis. Pietonul a fost dus de urgenţă la Spital unde a fost internat. Tot în Sibiu, în jurul orei 9 şi 50 de minute, două maşini s-au ciocnit la intersecţia străzilor Henri Coandă şi Ştefan cel Mare, tot din cauza neacordării de prioritate. Maşina care ieşea de pe Coandă nu a acordat prioritate iar patru persoane au fost rănite uşor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 592

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus