Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Incendiu la Caucho Metal din Selimbar

O instalaţie de vopsire a metalelor din cadrul fabricii Caucho Metal situată în parcul industrial de la Şelimbăr a luat foc în cursul după-amiezii de miercuri. Pompierii au intervenit cu două autospeciale, vântul intens îngreunând munca lor. Toţi muncitorii fabricii de componente auto au fost evacuaţi. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Reprezentanţii subsidiarei sibiene a companiei de origine spaniolă au amânat, deocamdată, orice declaraţie, precizând că vor oferi detalii după stingerea incendiului. La orele 16.00, incendiul nu era încă stins. „Am văzut fum, apoi am încercat să stingem noi incendiul cu stingătoarele din fabrică, dar nu am reuşit. Şi cum în preajmă există şi cantităţi mari de diluant, am chemat rapid pompierii. Am înţeles că e şi pericol de explozie”. Punctul de lucru de la Şelimbăr al Caucho Metal a fost înfiinţat în 2006, a ajuns la un număr de peste 200 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 12 milioane de euro, conform ultimului bilanţ contabil publicat de Ministerul Finanţelor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus