Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
15°C

Cindrea reales, clujenii sufera

Deputatul PSD, Ioan Cindrea, a fost reales în funcţia de preşedinte al departamentului de politici sociale a partidului, în dauna senatorului clujean Alexandru Cordoş. Senatorul a fost luat în calcul pentru şefia departamentului de politici sociale şi de ocupare a forţei de muncă, fiind în Senat secretarul Comisiei de muncă. “Este destul de dificil, pentru că e concurenţă pe acel post. Acum este condus de deputatul Ioan Cindrea, care este şi el din Transilvania”, a declarat Cordoş înaintea votului Comitetului Executiv al patidului, de săptămâna trecută.

În acest fel, PSD Cluj rămâne singurul partid parlamentar din judeţul vecin, care nu are nici un membru din Cluj în conducerea executivă centrală. “Au fost foarte multe discuţii, dar sigur şi clujenii vor fi prezenţi în aceste departamente! Săptămâna viitoare se vor finaliza discuţiile pe departamente. Singurul şef de departament care are legătură cu Clujul este Sorin Bota, fostul şi actualul şef al departamentului de transport şi infrastructură. El are buletin de Cluj, dar este senator de Maramureş şi membru în Consiliul Naţional din partea organizaţiei de Maramureş.
Potrivit deciziei CExN, citată de Mediafax, Departamentul de analiză, strategii şi politici publice va fi condus de Alexandru Athanasiu, Adrian Păunescu va conduce Departamentul cultură, culte, minorităţi, Bogdan Niculescu Duvăz va fi şeful Departamentului politică externă şi relaţia cu comunităţile româneşti, Lia Olguţa Vasilescu va coordona relaţia cu Senatul şi Eugen Bejinariu - relaţia cu Camera Deputaţilor, iar Nicu Vasilescu - relaţia cu secretariatul general. Preşedintele de onoare Ion Iliescu a propus, în CExN, înfiinţarea unui departament pentru relaţia cu asociaţiile de revoluţionari, care va fi condus de senatorul Ion Vasile. Departamentul de politici economice şi financiare va fi condus de Viorel Ştefan, cel de politici sociale va fi păstorit de Ioan Cindrea, iar Departamentul de administraţie publică îi va reveni lui Mircea Duşa.

Victor Surdu va fi şeful Departamentului de agricultură şi dezvoltare rurală, Ioan Dârzu la Departamentul pentru industrie alimentară şi siguranţă alimentară, iar şeful Departamentului de afaceri europene va fi Cristian Dumitrescu. Ion Stan va conduce Departamentul de apărare şi siguranţă naţională, Nicuşor Constantinescu va fi şeful Departamentului de dezvoltare regională şi turism, iar Departamentul de energie, resurse şi politici industriale va fi condus de Iulian Iancu.

La Departamentul Educaţie publică, cercetare şi sport va fi Ion Mang, la sănătate - Florian Popa, la protecţia mediului, silvicultură - Ion Mocioalcă. Sorin Bota va conduce Departamentul de transport şi infrastructură, Florin Cazacu - Departamentul de relaţii cu sindicatele, Maria Lazăr - Departamentul de egalitate de şanse şi Octavian Ştireanu va fi şeful Departamentului sinteză şi comunicare publică. Deputatul Dan Mircea Popescu va conduce Departamentul de ideologie doctrinară, relaţia cu patronatele şi piaţa de capital - Gheorghe Marcu, politici de dezvoltare urbană - Adrian Duicu, relaţia cu aleşii locali - Tiberiu Marc, relaţia cu mediul de afaceri şi IMM - Bunea Stancu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

geoana

Acum 14 ani

UNDEI ARCAS
Raspunde

calin

Acum 14 ani

lasaneeeeeee.lasaneeeeeeeee!!!!!!
Raspunde

ULOS

Acum 14 ani

Ce porcarie ... sa mai piarda PSD, nu se va mai scula din mocirla 10000 de ani.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus