X

Experiment: cum am trait noi Pastele si cum il traiesc ei

Din când în când, îl sărbătorim în aceaşi dată. Practic sărbătorim acelaşi lucru: Învierea lui Iisus. Atunci de ce nu îl sărbătorim împreună? Am întrebat acelaşi lucru doi reprezentanţi de seamă a două biserici din Sibiu: Kilian Dorr, prim-preot al Bisericii Evanghelice şi părintele Constantin Mitea, preotul paroh al Bisericii din Groapă. Ce a ieşit, vedeţi mai jos.

„Eu vreau să renunţ la fumat”

Reporter: Cum se simte în rândul enoriaşilor dumneavoastră Paştele?
Kilian Dorr: Mai înainte ei se pregătesc printr-un post al Paştelui, în Biserica Evanghelică nu este un post fixat numai pe mâncare sau numai pe carne sau pe alte alimente, ci în ultimul timp s-a dezvoltat o mişcare în care fiecare decide pentru el cu ce vrea să postească. Deci cu ce este mai drag. Unul zice: eu vreau să renunţ la fumat. Altul la ciocolată, altul la alcool, altul la televizor sau la nu ştiu ce. Sensul este de a aduce o jertfă şi pe de altă parte să câştigi timp pe care să îl dedici lui Dumnezeu. Cum este de exemplu televizorul sau calculatorul, am observat această reacţie la copiii noştri, la orele de religie. Deci, ce îţi este foarte drag şi ce te-ar putea îndepărta de Dumnezeu.

Rep.: Şi eu, de exemplu, dacă renunţ la jocurile pe calculator se consideră că mă căiesc?
K. D.: Da, se consideră dacă timpul economisit îl foloseşti pentru spiritualitate. Poţi să citeşti din Biblie sau mă rog… poţi să petreci timp cu aproapele tău. Şi faptul că renunţi contează, renunţi la ceva important, drag, câştigi şi pic de libertate, de a nu fi dependent de ceva. Deci aşa se pregătesc enoriaşii, apoi vine Săptămâna Mare, fiecare zi are o dedicaţie specială, o anumită temă…

Rep.: Şi în cadrul familiei?
K. D.: În familie bineînţeles se fac ouă colorate, nu numai roşii, copiii sunt antrenaţi să le caute, se ascund pe undeva, şi copiii le caută.

Rep.: Faptul că sunt colorate, înseamnă o tradiţie sau este ceva mai nou?
K. D.: La început erau colorate cu coajă de ceapă şi cu ornamente florale, era un maroniu roşu, aşa, sau coajă de nucă prin care deveneau maronii, oricum erau culori naturale. Dar de când mă ştiu sunt colorate cu ceva produse chimice, în toate culorile.

„Avem nevoie de mai mult sărbători”

Rep.: Personal, oamenii se schimbă în preajma Paştelui? Sau aplică nişte tradiţii şi pe urmă revin la viaţa lor normală?
K. D.:  Asta e menirea Bisericii, să schimbe oamenii, de aceea noi suntem aici, să schimbăm oamenii însepre bine, să-i însoţim spre drumul lor. În perioada Paştelui şi după mulţi ne cheamă la împărtăşanie acasă. Omul se gândeşte cum poate să se schimbe, cu ce a greşit şi aşa mai departe.

Rep.: De ce aşteptăm sărbătorile să ne schimbăm?
K. D.: Eu cred că avem nevoie de mai multe sărbători. Dar este bine şi cum le avem şi că măcar atunci mai primim câte un impuls. Sunt unele puncte pe parcursul anului care sunt mai deosebite. Aşa sunt şi ne bucurăm că le avem aşa. De fapt, sărbătorim învierea în fiecare duminică. Pentru noi duminica este ziua în care a înviat Domnul nostru.

Rep.: De ce învie Iisus de mai multe ori, o dată pentru evanghelici, o dată pentru catolici, o dată pentru catolici…?
K. D.: Desigur, Iisus a înviat o singură dată, respectiv noi credem că trăieşte viu printre noi. Numai calendarul şi tradiţiile diferă. Şi din cauza acestui calendar şi noi simţim această povară şi această neregulă, constituită în faptul că în cele mai multe familii unde sunt căsătorii mixte, sărbătoresc de două ori     Paştele. Iisus nu învie de mai multe ori, sărbătoarea Învierii este diferită. În alte ţări, unde nu trăiesc ortodocşi cu evanghelici sau catolici atât de aproape, nu se simte diferenţa. Dar aici, unde trăim aproape, simţim acest lucru dureros. De exemplu, dacă sunt trei, patru săptămâni diferenţă noi avem deja bucurie, cântăm cu corul, şi ne întâlnim cu ortodocşii care ne spun că stai, noi încă mai postim. Nu este frumos şi ne doare şi pe noi şi ne-am dori foarte mult să se găsească o soluţie pentru a pune împreună acest calendar.

Rep.: Este foarte greu…
K. D.: După mine nu este greu deloc, au fost propuneri de diferite feluri. Anul acesta şi anul care vine sărbătorim împreună foarte bine şi sperăm ca cei care sunt în măsură să vadă şi primească un impuls pentru a face ceva în acest sens.

Rep.: Dacă trăim toţi într-o comuniune, aceste diferenţe ne apropie sau ne despart?
K. D.: Ne dau o identitate dar nu ne despart. Şi ne dau de gândit cum putem face să sărbătorim împreună.

„O rugăciune mai asiduă”

Rep.: Cum se simte Paştele în rândul enoriaşilor dumneavoastră?
Constantin Mitea (foto): Este o bucurie şi la cei tineri şi la cei mai puţin tineri. Faptul acesta pe noi, preoţii, ne bucură. Am rămas profund impresionat de faptul că se simte o pregătire aleasă pentru marele praznic al învierii, pregătire pe care o face printr-o rugăciune mai asiduă, mai profundă şi prin, o simţim noi, preoţii, direct, prin taina spovedaniei. Atunci realizăm mai bine, ne dăm seama de faptul că enoriaşii noştri trăiesc intens marile elemente din istoria creştinismului.

Rep.: Se schimbă oamenii şi în plan presonal în perioada asta?
C. M.: Da, da, da! Se produce o combustie internă în om, se simte mai responsabil de viaţa lui, caută ca şi conştiinţa să îi fie trează în acest răstimp, conştiinţă care în decursul anului, pe hotarul anului, este de multe ori adormită.

„Omul este un univers scăldat în minune”

Rep.: Din acest motiv nu se produc astfel de schimbări şi pe parcursul anului şi doar de Paşte?
C. M.: Omul este un univers scăldat în minune dar este în acelaşi timp şi o nerăspunsă întrebare. În cele interne ale omului nu poate pătrunde nici chiar Judecătorul. Omul este un mic zeu. Dar în acelaşi timp este şi un mic diavol.

Rep.: Cine iese în faţă?
C. M.: Zeul! Omul este parte din divinitate, din Dumnezeu. E chip şi asemănarea creatorului. Îşi dă seama de lucrul acesta şi se debarasează în această perioadă de balastul acumulat pe întinderea anului. De aceea el vine şi se căieşte şi se împărtăşeşte cu trupul şi sângele Mântuitorului.

Rep.: Nu ar fi oare mai bine să avem mai multe sărbători de genul acesta, să fim mai curaţi?
C. M.: Sărbători avem, ne lipsesc multe. În primul rând, ştiţi dumneavoastră, cu toate că sunteţi mai tânăr, de aşa zişii ani de lumină. În anii aceştia aşa-zişi de lumină omul s-a pervertit. A devenit un rob al plăcerilor, al păcatelor. Trezirea se face în aceste zile.

„Noi de fapt suntem una”

Rep.: De ce învie Iisus de mai multe ori, şi pentru noi, şi pentru catolici, şi pentru evanghelici?
C. M.: Nu învie de mai multe ori! Iisus învie numai o dată, problema este data Paştilor. Data Paştilor s-a fixat la Sinodul I Ecumenic, la Niceea. Prima duminică cu lună plină de după echinocţiul de primăvară. Cu o singură condiţie, ca să nu cadă şi Paca evreilor atunci. Dacă cade în aceaşi zi se amână cu o duminică.

Rep.: Întrebarea era şi de ce nu putem fi mai uniţi.
C. M.: Am fi o internaţională extraordinară dacă am fi uniţi. Noi mărturisim că va fi până la urmă o singură credinţă, un Domn şi un Botez. Şi Dumnezeu este bun şi mare şi lucrează.

Rep.: Sărbătorirea în aceşi zi a Paştilor, ne apropie sau ne desparte?
C. M.: Ne apropie! Noi de fapt suntem una, ne despart doar câteva probleme. Regretatul Antonie Plămădeală, mitropolitul, îmi spunea o dată într-o drumeţie, că dacă Papalitatea ar renunţa la infailibilitate noi ne-am uni repede.
 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Interviu
  • Contact