Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Gaz Metan trimite Asesoft in finala mica

Susţinută de galeriile unite ale echipelor din Mediaş şi Sibiu şi de un public fantastic, Gaz Metan Mediaş a câştigat semifinala şoc disputată împotriva echipei Asesoft Ploieşti. Medieşenii au învins cu 65-59 după un meci excelent făcut de românii Tudor Dumitrescu şi Titus Nicoară.

Toate echipele din campionatul naţional de baschet au investit masiv în străini pe principiul că doar cu ei poţi face performanţă. Meciul incredibil de astăzi contrazice însă această filosofie. Tudor Dumitrescu şi Titus Nicoară, în special ultimul dintre ei, au făcut un meci splendid astăzi şi au adus victoria echipei din Mediaş. O poartă deschisă spre o finală care pare deja acontată pentru medieşeni. Gaz Metan joacă mâine de la ora 18 finala mult visată împotriva echipei Elba Timişoara.

Ploieştenii au început meciul excelent. Cu o apărare om la om, Asesoft i-a sufocat pe elevii lui Soce. Iar Cepulis n-a ratat. Două treiţe consecutive şi Ploieştiul conducea cu 6-0. Soce face schimbări la disperare, încearcă mai multe formule dar tot Dumitrescu aduce barca pe linia de plutire. O treiţă şi o pătrundere iar scorul devine 8-5, ca apoi Pavlovic să egaleze tot de la trei puncte. În primul sfert, echipele au marcat de mai multe ori din spatele semicercului decât din căciulă. Sfertul I se încheie 19-18 pentru Mediaş cu doar doi marcatori, Tudor Dumitrescu, 10 puncte şi Pavlovic 9, 3x3. La reluare tot Dumitrescu deschide tabela cu o aruncare de trei dar nici Cepulis nu se lasă mai prejos iar coşul lui de 3 aduce Ploieştiul în avantaj, 22-23. Asesoft se distanţează pe fondul unei apărări extrem de agresive, permisă de arbitrii şi ajunge la 24-31. Revenirea cade tot în sarcina lui Dumitrescu. Cu cea de-a patra treiţă din meci Dumitrescu face 27-31. Sfertul se încheie 33-36 pentru Asesoft. Mediaşul revine la conducere tot după o aruncare de trei, semnată de Pavlovic, scor 43-42, moment în care Nicoară îşi începe recitalul. Tânăra extremă recuperează mingi aproape imposibile sub ambele panouri şi marchează cu o siguranţă debordantă. Datorită lui, Mediaşul încheie sfertul în avantaj, 45-42. Cei doi americani ai Mediaşului par să nu se regăsească. Phelps şi Howell au marcat mai multe puncte de la libere decât din acţiune, dar şi-au păstrat sângele rece pe final de meci. Cu 2 libere transformate, Howell aduce scorul la 59-51 iar galeria Mediaşului începe să cânte „Să vină Cupa, să vină Cupa la Mediaş”. Sala amuţeşte când Cepulis şi Burleson înscriu fiecare de trei puncte iar diferenţa rămâne de o singură lungime. Americanii pierd trei mingi consecutive iar Soce greşeşte şi el şi îl schimbă pe Nicoară. Ploieştiul egalează cu două libere marcate de Căruţaşu. 30 de secunde a jucat Mediaşul fără Nicoară. Soce îşi dă seama că echipa scârţâie fără tânărul român şi îl retrimite în teren. Iar Titus marchează pentru 61-59. Cu 38 de secunde înainte de final începe sarabanda faulturilor. Howell este faultat, transformă ambele libere, 63-59. Blidaru pătrunde ca prin brânză dar ratează singur cu panoul. Howell este faultat din nou, transformă o singură liberă, 64-59. După time-out, ploieştenii fac o schemă pentru aruncarea de trei a lui Burlacu, dar acesta ratează. Phelps înscrie ultimele două puncte pentru Mediaş, tot din libere. Scor final 65-59 iar Mediaşul este foarte aproape să aducă în judeţul Sibiu primul trofeu important după 1999, anul în care CSU Sibiu a ieşit ultima dată campioană.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

1 comentarii

base...

Acum 13 ani

I-am ciuruit!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus