Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Fantoma lui Marcel Iures la Sibiu

Cu câteva zile înainte de Paşte, într-o discreţie totală, regizorul Lucian Georgescu a filmat în Sibiu şi Ocna Sibiului ultimele cadre din pelicula “Tatăl Fantomă”, în care Marcel Iureş deţine rolul principal.

 

Au solicitat şi primit autorizaţie de la primăria Sibiu pentru mai multe locaţii din oraş. Cele mai cunoscute din acestea sunt Piaţa Mică, Podul Minciunilor şi strada Mitropoliei. Cea mai mare parte a filmărilor s-au desfăşurat pe timpul nopţii. În planul pentru filmare a intrat şi Ocna Sibiului. De fapt, regizorul Lucian Gerogescu a căutat spaţii şi locuri reprezentative pentru Transilvania, cea mai mare parte a acţiunii din film desfăşurându-se în Transilvania.

Povestea filmului este povestea lui Robert Botto (Marcel Iureş), profesor la Universitatea Stanford, care decide să-şi schimbe sensul vieţii căutând aventura în Europa de Est. Trece pe la Viena, Budapesta şi ajunge într-un final în Transilvania şi Bucovina. “Aici o întâlneşte pe Tanya - dispusă să îl sprijine în căutările sale. Lumea pe care o descoperă este o combinaţie de straniu şi romantic, poveşti bizare din trecut şi secrete întunecate de istorie. Robert Botto se îndrăgosteşte la propriu şi la figurat de Lumea Veche”, se arată în synopsis-ul filmului.

Scenariul este scris de Lucian Georgescu, care şi debutează cu această ocazie în regie, şi se bazează pe o poveste de Barry Gifford. Dacă vă pare cunoscut şi nu ştiţi de unde să-l luaţi ar trebui să ştiţi că Lucian Georgescu nu este străin de Sibiu. Georgescu este managing partener al Agenţiei Gav Scholz and Friends, aceaşi care în 2007 a câştigat şi s-a ocupat de imaginea Capitalei Culturale Europene. “Normal. Sibiu”, sloganul cu care Sibiul s-a promovat în lume în 2007 este şi creaţia lui.

“Tatăl Fantomă” este primul film din Trilogia Fantomei o serie de road-movies care mai include “Amintirile casei-fantomă” şi “Înapoi în Transilvania”. Acţiunea tuturor filmelor se desfăşoară în mare parte în România de astăzi. Distribuţia “Tatălui Fantomă” include de Marcel Iureş, şi pe Mihaela Sârbu, Valer Dellakeza, Mihai Constantin, Vitalie Bantaş, Mirela Oprişor, Emilia Dobrin şi Maria Teslaru. Filmul “Tatăl fantomă” este produs de Generic Audiovizual şi Von Vietinghoff Film Productions, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Programului Media al Uniunii Europene. Deşi nu s-a stabilit încă o dată exactă, premiera filmului se aşteapă să aibă loc spre finalul acestui an.

 

Succesul Cocoşului decapitat

 

Ultimul mare film turnat şi la Sibiu este “Cocoşul decapitat” în regia lui Radu Gabrea. În ciuda faptului că acţiunea filmului se petrece la Făgăraş, Radu Gabrea a filmat la Sibiu, Tălmaciu, Mediaş şi Agnita, iar premiera avut loc în faţa a câteva mii de sibieni în cadrul Capitalei Culturale Europene.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus