Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Operatiunea bani pentru partid a functionat perfect

Recunosc, suntem naivi. Scriam în august 2009 că directorilor instituțiilor deconcentrate numiți de PD-L li se cer bani pentru a finanța partidul în campanile electorale ce vor veni. Suma dată de noi atunci, 4.000 de lei a fost o naivitate. Cu toate acestea, în acele zile am fost aspru muștruluiți de liderii PD-L, Ion Ariton și Cornel Știrbeț. E o bârfă, un zvon, nu e nimic adevărat, sunteți rău intenționați, ni s-a spus. Și a venit și ziua de astăzi. 17 democrat-liberali, toți plătiți de stat, într-un fel sau altul, stau unul lângă altul pe lista susținătorilor financiar ai partidului în anul trecut. Parlamentari, directori de deconcentrate, toți cu partidul în inimă și gând, vorba poetului proletar.

Și așa ajungem să vedem că Ioan Gligor, de exemplu, onorabilul director al Direcției Județene de Tineret și Sport a achitat la partid 20.000 de lei, să ajungă în campania electorală. Ce înseamnă 20.000 de lei pentru Direcția locală de sport, de exemplu? Un sfert din banii pe care îi primește instituția într-un an de la bugetul de stat. Habar nu avem ce salariu are distinsul domn și nici nu ne interesează, câtă vreme sportul, partidul și țara merg în direcția cea bună.

Tot pe listă îl găsim de directorul Hidroelectrica Sibiu, Ovidiu Spătari, în dreptul căruia figurează suma de 17.800 lei. ”Sincer, nu știu câți bani am dat. Recunosc, am dat, dar chiar nu mai rețin cât. 17.800? E cam mult! Știți, probabil pentru că am fost șef de campanile și banii strânși în interiorul partidului au fost puși pe numele meu”, găsește Spătari o explicație. Parol?

Directorul Spitalului Clinic Județean, doctoral Gabriel Budescu a achitat și el 10.000 de lei. ”Câââât? Stați că am înțeles că domnul este un prosper om de afaceri. Deși nu are drept să obțină alte venituri, nici măcar din consilii de administrație sau consilii profesionale, uite că doctorul se descurcă”, observă senatorul Minerva Boitan, cea care a ocupat acest post cu ceva vreme înaintea doctorului Budescu. Dar despre doctor, ceva mai încolo…

Dintre toți, președintele partidului, Ion Ariton, taie partea leului: 42.900 lei. Cash. De departe, cel mai larg la pungă dintre toți. Dar ca să nu mai lungim vorba, le dăm drumul tuturor numelor să curgă la vale, în josul paginii. Doar o vorbă despre total: 288.850 lei. Pe românește, că să înțeleagă și funcționarul de partid: 70.000 euro. Dar bine că au dat, nu au luat. Sau nu?

Pâi cum să ne explicăm altfel o situație: să luăm Spitalul Clinic Județean, că tot am vorbit de el, și să observăm un lucru: până la numirea în funcție a directorului Budescu, societății S.C ECO SERVTRANS SRL Sibiu (societate de transport deșeuri  medicale, pe care o vedeți în tabelul de jos, în lista societăților cotizante la PD-L) îi lipseau două spitale din salba de clienți: Spitalul Clinic Județean și Spitalul Agnita. După sosirea noului manager s-a încheiat un contract cu această societate. Asta, deși există în Sibiu un neutralizator de deșeuri medicale, care stă nefolosit. Și la ce bun dacă ar funcționa? Pâi firma nu ar mai avea de lucru. Directorul Budescu spune că a făcut toate eforturile ca neutralizatorul să funcționeze, și îl credem pe cuvânt. "În  momentul în care a ajuns instalaţia de neutralizare deşeuri spitaliceşti  am demarat toate procedurile pentru punerea acesteia în funcţiune, a fost montată, s-au făcut primele probe tehnologice şi s-a depus documentaţia pentru obţinerea autorizaţiilor. În perioada în care nu am mai fost manager, se pare că procedurile nu au avansat, iar la revenirea mea, acestea au fost reluate", declara cu ceva timp în urmă Gabriel Budescu.

A! Era să uit. Vă întrebați cumva de ce lipsește din listă deputatul Cornel Știrbeț? Și noi ne-am întrebat, l-am sunat, dar nu ne-a răspuns. Dar totuși am găsit o posibilă explicație: În declarație de interese a lui Știrbeț, acesta figurează ca membru al Asociației Liberalismul Civic. Întâmplător sau nu, această asociație de care vă rog să mă scuzați, dar nu am auzit, a achitat pentru Campania PD-L 13.350  lei.

Sibiul absentează total din lista de declarații a PSD. Ciudat, nu? Și este destul de sărac reprezentat în lista înaintată de PNL și publicată în Monitorul Oficial.

La liberali, din Sibiu, apre un singur nume: Eugen Mitea. ”Da, am plătit pentru Campania electoral a PNL. Nu știu nimic de ceilalți colegi. Aceștia sunt banii pe care i-am achitat în numele meu”, spune fostul președinte al PNL Sibiu. Puțin în contra-timp, senatorul Minerva Boitan explică de ce lipsește din listă. ”Am donat bani, sigur. Probabil că banii au fost trecuți pe un singur nume, cel al domnului Mitea…” Cât despre aportul actualului președinte al PNL Sibiu, Mircea Cazan: ”Efortul din campanie, pe lângă cel financiar, poate fi făcut și în altă formă: cu timpul petrecut, cu munca depusă”, a explicat Cazan. Îi lăsăm în pace și ne uităm pe lista societăților: Trans Agape și Aldona Copșa Mică. Trans Agape este societatea condusă de Vasile Presecan, deținătorul licenței Antena 1 pe județ. Aldona Copșa Mică este administrată de fiica omului de afaceri Mircea Vescan. Firma a prosperat în licitații câștigate la Romgaz, cât erau liberalii la putere, iar acum stagnează, evident. Acum este timpul ca licitațiile să mai fie câștigate și de alții. Tot un fel de circuit al banilor în natură. Dar un circuit închis.

 

Persoane fizice care au sponsorizat PD-L

 

Turcan Raluca - 12.900 lei (deputat)

Ariton Ion -42.900 lei (senator)

Şovăială Constantin - 4.000 + 5.500 lei (vicepreședinte Consiliul Județean)

Spătari Ovidiu 5.000 + 3.800 + 2.000 + 7.000 lei (director Hidroelectrica Sibiu)

Budescu Gabriel – 10.000 lei (Director Spitalul Clinic de Urgență Sibiu)

Braune Ştefan – 15.000 lei (vicepreședinte PD-L, om de afaceri)

Bumbuc Ion – 10.000 + 15.000 lei (consilier parlamentar)

Stoica Daniela – 5.000 + 5.000 lei (director Agenția Regională de Mediu)

Brunchea Mariana – 15.000+ 20.000 lei (Consilier local, mun. Sibiu)

Opriş Ioan – 10.000 lei (director Registrul Auto Român)

Haţegan Teodor – 20.000 lei (director APIA Sibiu)

Gaidarji Lucian – 10.000 lei (Director Oficiul Județean Poștal Sibiu)

Stoica Sorin Flaviu – 10.000 lei (consilier local, mun. Sibiu)

Gligor Ioan – 20.000 lei (Directorul Direcției pentru Tineret și Sport Sibiu)

Catană Mihaela - 20.000 lei (consilier, senator Ion Ariton)

Bîrs Mircea - 10.000 lei (inspector de control APIA Sibiu)

Țichindelean Șerban - 10.750 lei (director Direcția Sanitar-Veterinară)

Total persoane fizice: 288.850 lei - 70.000 euro

 

Societăți comerciale care au sponsorizat PD-L:

S.C. CHERRY – Sibiu9.000  lei

ASOCIAȚIA  LIBERALISMUL CIVIC - 13.350  lei (membru: Cornel Știrbeț)

S.C ECO SERVTRANS SRL Sibiu -3.000  lei

S.C. NURSING PLUS SRL Sibiu-  1000 lei

S.C. MEDCONSULT  SRL Sibiu – 1000 lei

S.C FORTZA RO SRL Mediaş - 1.500 lei

S.C BACHMANN DS  Mediaş – 2.000 lei

S.C INSTAL POMPE Șura Mică – 600 lei

S.C PROMETAL Sibiu– 6.100 lei

S.C. EUROFINANCE IFM Sibiu-  1.100 lei

SC BAT Mediaș - 7.500 lei

INDEST SRL Dârlos – 2.000 lei

S.C. ALEX ROM S.R.L.Mediaș  – 5.000 lei

S.C. ARA S.R.L. Mediaș  – 5.000 lei

S.C. COMAY S.R.L. Mediaș - 5.000 lei

DS. C. PHARM S.R.L. Mediaș - 5.000 lei

GEROMED Mediaș - 10.000 lei

S.C. BUCSA&COMP SNC Mediaș  – 2.000 lei

Birou Notarial Daniel Helju Mediaș - 8.000 lei

S.C. REBELI S.R.L. Valchid – 1.000 lei

Total firme 89.150  lei

 

 

Societăți comerciale care au sponsorizat PNL:

 

S.C. Aldona SRL Copșa Mică  – 14.500 lei

S.C. Trans  Agape SRL Sibiu - 10.000 lei

Total societăți: 24.500 lei

 

Persoane fizice care au sponsorizat PNL:

Mitea Eugen – 10.996 lei

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

20 comentarii

sibianul

Acum 13 ani

Acum se vede cum s-au cumparat functiile in judet. Catana Mihaela a platit 20.000 lei la partid si a devenit directoare la INSPECTIA MUNCII desi este paralela cu munca din inspectie iar pe la program nu prea trece decat din cand in cand. TRAIASCA PARTIDUL SI AMANTA LUI
Raspunde

Curtea de Conturi

Acum 13 ani

Sa se verifice toate contractele de achizitii publice din institutiile publice.
Raspunde

kurt

Acum 13 ani

Multe greseli ortografice!
Raspunde

mitica

Acum 13 ani

amintiti si de sumele date de psd - isti, cindrea i-a obligat pe toti responsabilii de localitati sa scoate bani din buzunar pt. campanie, in situatia cand acestia nu se mai aflau la guvernare, iar dupa ce s-a vazut cu buzunarele pline ia alungat pe toti, asta e " democratia' in PSD, PS; sa nu mai vorbim de contibutile in natura, adica in bunuri, la care a avut pretenti cindrea, a mers pana acolo in cat a dat navala in gospodariile oamenilor si a pretins de la porc pana la ce avea el si familia lui nevoie. macar de ar fi facut ceva pt. acestia, in afara de minciuni nimic.
Raspunde

calin blaga

Acum 13 ani

in lista la liberali apare si Nicolae Neagu
Raspunde

Mihaela Catana

Acum 13 ani

Domnule "sibian" cand m-ati cautat la serviciu, dumneavoastra sau altcineva si nu m-ati gasit? Sa nu mai vorbim despre cat de paralela sau nu sunt cu munca de la Inspectie. Intrebati persoanele care au fost in audienta de cand sunt directorul adjunct pe relatii de munca al acestei institutii, ca sa nu vorbim despre subalternii care ati putea sa spuneti ca nu stiu din ce motive ar putea sa spuna altceva. Despre restul comentariului nici nu merita sa vorbesc fiindca se vede clar de unde vine. Sa aveti o zi buna!
Raspunde

Alegatorul singutatic

Acum 13 ani

Poate vor intelege si ziaristii si alegatorii ca astazi nimeni nu mai poate accede intr-o functie importanta sau nu mai poate prinde un loc pe vreo lista pentru a participa la alegeri, daca nu cotizeaza la partid. Toate partidele procedeaza la fel, pentru ca sunt silite de costurile deja absurde, dar din ce in ce mai mari ale campaniilor electorale. Cu cat functia vizata este mai importanta, cu atat si cotizatia este mai substantiala. Nimeni nu scapa fara sa cotizeze ! Nenorocirea este ca cei care manuiesc fondurile de campanie se aleg, de regula, cu mici averi atunci cand trag linie. Cei mai pacaliti raman cei care au cotizat si nu se aleg cu nimic, pentru ca partidul la care au cotizat (daca au cotizat la un singur partid !), a pierdut alegerile. Este un risc asumat pentru toti ce care vor sa parvina cu sprijin politic, fiindca altfel nu sunt in stare. Imi pare rau de ei, ma apuca jalea si i-as plange, dar uite ca nu mai am lacrimi.
Raspunde

cazan

Acum 13 ani

da eu n-am dat nimic?
Raspunde

nelu

Acum 13 ani

sunt un fost director psd-ist,nu am cotizat cu nimic mai mitica, asa ca maninci cacat. La PDL- se cotizeaza lunar si acum 500 lei,un director.
Raspunde

ion

Acum 13 ani

da de ce va uitati doar la unii?Ce exista vreo institutie de stat unde sa fie altii la putere?Sunt doar prietenii, amicii, nepotii, nepoatele, prietenele, nevestele. Toti ratatii. Fara profesionalism, fara educatie, nici macar cu bun simt, ca sunt niste verze puse doar pe inters si atat.
Raspunde

george

Acum 13 ani

10% din comentarii sunt de la cititori obisnuiti iar restul mancatorie intre adversari...pot pune pariu.Eu ce pot spune ca si un simplu cititor??? Treaba fiecaruia cu cat a cotizat, este banul sau si face ce vrea cu el.Nu vad de unde atata scandal si toate celea, mi se pare normal fiindca toate campaniile costa si de unde bani daca nu de la membrii ? lasa-ti domne oamenii sa cotizeze
Raspunde

Diana

Acum 13 ani

Si cei daca se cotizeaza, nu se cotizeaza de la voi... ce va tot ....... lasati pe fiecare in pace... nu aveti ce face altceva decat sa mancati......Daca cerceta stimabilul Alin Bratu si cei de la PDS sigur dau sume mari.. si mai in amanunt si cei de la PNL... asa ca...Si nu mai judecati oamenii... vedeti barna din ochiul altuia, dar paiul din ochiul vostru nu il vedeti.
Raspunde

Pt Diana

Acum 13 ani

Una este sa cotizeze la partid,alta sa-si cumpere scaunele "caldute".Nu m-ar deranja nici cumpararea scaunelor,dar este dureros ca aceste scaune sunt ocupate de incompetenti,sa nu-i numesc altfel.Drept exemplu ,Bara de la OPC,atata prostie stransa gramada,nu am vazut in viata mea,verificati.
Raspunde

sibian de rand

Acum 13 ani

no, recunosc!!! am ajutat si eu partidele cu o donatie!! era un cersetor in fata sediului unui partid, si avea o caciula cu sigla partidului in cap, si statea cu mana intinsa!! i-am dat jumatate de covrig din care molfaiam de zor, ca mai mult nu aveam... repede a venit un domn bine imbracat din sediul partidului, m-a luat de mana, m-a bagat inauntru, m-a servit cu cafea si mi-a zis ca pe masura donatiei facute partidului, imi ofera caldul post de maturator de strada, incepand din vara!!!! :))
Raspunde

radactore

Acum 13 ani

de 2 zile ne-am saturat sa citim acelasi lucru pe prima pagina...slaba miscare la acest ziar
Raspunde

nelu

Acum 13 ani

cotizatie.......cotizatie , dar de unde racoleaza partidul asemenea personaje competente?
Raspunde

catalin

Acum 13 ani

Treaba fiecaruia cu cat a cotizat ca daca vrea omu cotizeaza cu sau fara critica celorlalti sau a presei asa ca nu va mai stresati degeaba macar datele sunt publice si nu se ascunde nimeni(din cate vad la pdl in rest predomina secretul) ...ma intreb oare Cazan nu a cotizat cu nimic la pnl (financiar)sau nu vrea sa faca publice datele??vreau sa vad si la celelalte partide cine a cotizat si cu cat de ce numai pdl-ul este amanuntit?
Raspunde

Federal

Acum 13 ani

Unde este obiectivitatea ziaristului Alin Bratu? (Ca jurnalist nu-i pot spune) Maine-poimaine vom citi in ziarul de "care nu stie sa fie obiectiv niciodata" ca PDL e devina ca afara ploua si te mai miri ce alta absurditate mai gaseste domnul ziarist. Cat despre atacul la adresa doamnei Catana: acel "sibian" are o nesimtire fara limite. Rusine!
Raspunde

mircea

Acum 13 ani

sunt curios cand va aparea in presa cat au cotizat partidele la publicitatea facuta de diferite ziare si televiziuni ..... si atunci apare intrebarea cu cat v-ati cumparat postul de redactor ..... cat de capabil sunteti in acest post ..... pe cine serviti in realitate ..... Daca ati fi profesionalist ati spune aci ca declaratiile sumelor donate sunt inregistrate doar in luna de campanie, sumele DINAINTE de declansarea campaniei nu se trec .... asa cum nu se trec cele aflate sub un anumit plafon (de aia la PSD nu apare nimic). O alta intrebare este aceea ca cineva care are acesti bani sa joace la "loteria politica" i-a facut cumva (si nu afost prins) deci are niste capacitati si ceva experienta .... poate nu cea mai mare experienta in domeniu dar ..... INVATA si va fi un bun leader al PDL la urmatoarele alegeri. Cu cat mai multi "novici" se scolarizeaza in zona administratiei publice vor sti sa atraga atentia asupra neregulilor can vor veni la putere prietenii dumneavoastra PSD-isi (sic!) si dumneavoastra veti uita sa mai comentati neregulile ce le fac.
Raspunde

vasile

Acum 13 ani

In atentia sefilor de partide : in fiecare domeniu exista adevarati profesionisti dar din nefericire si multi oportunisti . Pentru ce optati ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus